Scutirea de impozit pe profitul reinvestit, aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat ordonanţa prin care scutirea de impozit pe profitul reinvestit va fi aplicată din luna iulie şi menţinută, conform proiectului, până la finele lunii decembrie 2015.

Aprobarea ordonanţei de urgenţă, care modifică Codul Fiscal, a fost anunţată de Guvern la finalul şedinţei de miercuri, fără alte detalii, potrivit Mediafax.

Conform proiectului, profitul investit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice -maşini, utilaje şi instalaţii de lucru – folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile este scutit de impozit.

Firmele care beneficiază de această facilitate au obligaţia de a păstra în patrimoniu echipamentele tehnologice respective cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata normală de funcţionare a acestora. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi echipamentele tehnologice transferate în cadrul operaţiunilor de reorganizare, în cazul în care societatea beneficiară preia rezerva aferentă profitului scutit, asumându-şi astfel drepturile şi obligaţiile societăţii cedente, precum şi echipamentele tehnologice înstrăinate în cadrul procedurii de lichidare/faliment.

„Contribuabilii care beneficiază de aceste prevederi nu pot opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru echipamentele tehnologice respective”, se mai arată în document.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.