Șeful CJ Ialomița a fost reținut

Președintele Consiliului Județean Ialomița Silvian Ciupercă (PSD) a fost reținut miercuri de procurorii DNA pentru luare de mită, două infracţiuni de folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, abuz în serviciu, două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit procurorilor, în luna ianuarie 2014, Ciupercă și-a folosit influența și autoritatea conferită de funcția de conducere în PSD pentru asigurarea postului de manager interimar în cadrul Spitalului judeţean Ialomiţa.

Ulterior, conform anchetatorilor, în perioada martie-aprilie 2014, după efectuarea unui control, de către Corpul de Control al Ministerului Sănătății, șeful CJ Ialomița l-a determinat pe un consilier din cadrul ministerului să-și exercite atribuțiile de serviciu în mod defectuos, prin întocmirea raportului de control neconform realității. „Astfel, au fost eliminate din cuprinsul acestui raport dispoziții și pasaje ce ar fi dus la sesizarea organelor de urmărire penală, aducând-se atingere activității de control al Ministerului Sănătății şi încrederii publice”, arată DNA într-un comunicat transmis miercuri .

În perioada martie-aprilie 2014, Ciupercă l-ar fi determinat pe acelaşi consilier, să întocmească, în fals, raportul de control, prin omisiunea, cu știință, de a însera anumite împrejurări care ar fi putut duce la tragerea la răspundere penală, disciplinară sau administrativă a celor supuși controlului
Totodată, anchetatorii îl acuză pe șeful CJ Ialomița că în perioada decembrie 2013-iulie 2014 i-a determinat pe Muşat Liviu Gabriel, preşedinte al A.D.R. Sud Muntenia, Vişan Mariana, director adjunct în cadrul aceleiaşi instituţii şi un expert de la aceeaşi agenţie, suspecți și ei în dosar, să-şi îndeplinească defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul amânării nejustificate a vizitelor de monitorizare la beneficiarii unor proiect cu finanţare europeană, între care Trandafir Elena Corina, beneficiar şi/sau consultant în proiecte depuse la A.D.R. SUD MUNTENIA. Potrivit DNA, astfel, s-a evitat ca beneficiarii acestor proiecte să suporte corecţii financiare în sumă de aproximativ 42.000 lei.

Procurorii DNA mai susțin că în perioada aprilie-mai 2014, abuzând de prerogativele funcției sale, având un ascendent asupra subordonaților săi, Ciupercă i-a determinat pe membrii Comisiei de licitație din cadrul C.J. Ialomița, să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul atribuirii, în mod nelegal, a contractului de concesiune unei societăți SC GREEN HARVEST SRL (ofertant clasat pe locul 2), și a încheiat cu această societate contractul de concesiune, producând astfel o prejudiciu bugetului C.J. Ialomița de aproximativ-6.939.216,2 lei ( pe toată durata contractului de 35 de ani) echivalent euro 1.577.000 euro.
De asemenea Ciupercă, conform DNA „în perioada 2010-2014, și-a folosit influenţa şi autoritatea conferite de funcţia de președinte al Consiliului Județean Ialomița și de funcția de președinte al unui partid, filiala Ialomița, în scopul obţinerii pentru SC CONSULT INVEST SRL, reprezentată de Trandafir Corina Elena, de contracte de consultanţă şi servicii de proiectare oneroase cu primăriile comunale de pe raza judeţului Ialomiţa, contracte încheiate cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr.34/2006”.

Totodată anchetatorii îl mai acuză pe șeful CJ Ialomița că în perioada aprilie-mai 2014, împreună cu suspectul Vâlcan Cezar Gheorghe, președinte al Direcției Achiziții și Patrimoniu, abuzând de funcția deținută de președinte al C.J. Ialomița, a pretins suma de 5.000 de lei și a primit suma de 3.000 de lei de la o persoană, în schimbul prelungirii termenului unui contract de concesiune încheiat de Consiliul Județean Ialomița, cu titlu de sponsorizare a Muzeului Județean Ialomița, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Ialomița
„În anul 2014, cunoscând faptul că SC ULTEX SA, era în procedura falimentului și nu putea, în mod legal, să încheie noi contracte, a solicitat unor reprezentanţi ai societăţii respective să încheie, în fals, un contract de sponsorizare (ulei) a Liceului Teologic ” Ioan Gură de Aur”, cu o dată anterioară ( antedatat) și să facă astfel, donația de ulei către liceul teologic”, conform DNA.

Alături de Ciupercă, în acest dosar a fost reținut și Cezar Gheorghe Vâlcan, director al Serviciului Achiziții și Patrimoniu din CJ Ialomița, pentru abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție.

Cei doi vor fi prezentați miercuri Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de Marius Dragoș Constantinescu, pentru instigare la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție și deturnarea licitațiilor publice; Liviu Gabriel Mușat, președinte al ADR Sud Muntenia, și Mariana Vișan, director adjunct în cadrul aceleiași instituții, ambii pentru abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție; Elena Trandafir, beneficiar și/ sau consultant în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană depuse la ADR SUD Muntenia, pentru instigare la abuz în serviciu, folosirea și prezentarea, cu rea-credință documente, declarații false, inexacte sau incomplete, din care rezultă achiziționarea unor bunuri, executarea unor servicii și executarea unor lucrări, obținând pe nedrept fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Silvian Ciupercă a fost adus cu mandat la DNA marți (VIDEO mai jos).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8518 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.