Sfârșit și început în ceață deplină

Sărbătorile Crăciunului au debutat cu o ceață de băgat la butoi. Călduță, densă, mișcătoare, prelingîndu-se peste orașe și șosele, peste cîmpuri și înecând clădirile ceva mai semețe. De mult nu ne-am mai pierdut pe drumuri, chiar și pe cele obișnuite, ca în această inundație lăptoasă. Chiar și o banală ieșire de pe un bulevard important nu mai semăna cu ea însăși. Mereu ne trezeam aruncați fie înainte de destinație, fie cu mult după, orbecăind pe inflexiunile pitorești ale înjurăturilor. Încercînd să pipăi ceața și să o citesc cu toate simțurile, disperat că mă îneacă prostește, nemilos și absurd, m-a furat gîndul că această aproape calamitate meteorologică se apropie mult și seamănă cu atmosfera în care trăim în fiecare zi. Să-mi fie iertată percepția, dar ceața m-a chinuit zile întregi în această iarnă. Efectele ei cu adevărat metaforice asupra felului în care percepem conturul lucrurilor m-a dus la această inevitabilă comparație. În fapt, trăim într-un soi de ceață continuă.

Poate cineva să spună că am avut parte de un an în care s-au luminat neclarități și îndoieli și că țara a făcut cîțiva pași (doi-trei,nu mulți) spre lămuriri necesare? După zilele de carnaval al renașterii speranței (cele care au urmat alegerii lui Klaus Iohannis) n-a mai curs decît indecizie. Din instituții și partide politice, ca din văgăuni și căldări întinse, nu s-a prelins peste țară decît aceeași ceață a indeciziei și a orientărilor negîndite. Și multe-multe vorbe goale. Si bâlbe. Și încercări sforțate de a sări peste legi, peste reguli și peste dialogul cu poporul. De ani buni și cu prisosință de zece bâjbâim printr-o așteptare mai groasă decît ceața din decembrie. Țara continuă să orbecăie printr-un soi de vâj socio-politico și mediatic asemănător Crivățului înghețat care vine mereu dinspre stepa rusă și se izbește în curbura Carpaților, ricoșînd peste Vrancea, Bărăgan și mai apoi peste București. Această masivă prăvală de mase de aer răscolit pare a face legea între fenomenele dominante prin această parte a lumii. Știm doar un lucru. Că încercăm s-o ținem pe autostrada când crăpată, când surpată spre Vest. Si cu acest gînd în minte, toată populația bobicăie printre lipsuri, prin nesiguranță, răspunde cu refuz sau cu violență la orice încercare de rânduială. Oamenii se agită la orice zvon și la mai toate țipetele care se sting repede și reîncep pe neașteptate de te miri unde. Nu deslușim direcțiile nici la trei coți în fața ochilor, necum la kilometri și ani.Toate reperele par a fi fost înghițite de o ceață rămasă de pe vremea lui Noe. Sau măcar a comunismului. Ne chinuie lipsa de referințe.Fiecare umblă ca năuc, de parcă n-ar face parte dintr-o țară și dintr-un popor. Pe la noi se află la mare cinste mândria de a fi Gică Contra. Adevărul este că am ajuns o țară terorizată până și de reporterițe. Politicienii fug de gura ciocănitoarelor care sperie lumea politică. Trăim o stare de exacerbare a individualității. Toată populația se crede cu mult mai deșteaptă decât politicienii care o conduc! Nu mai avem nici pietre de hotar. Nici economice, nici politice și nici morale. Ne mișcăm ca niște pierduți printr-o geografie fără monumente și cruci, furioși că nu dăm de un drum mai solid, mai bine făcut, deși orice ne iese în cale pare o prostie, o păcăleală sinistră.

De multe ori m-am întrebat dacă nu trec asemeni unui nevăzător pe lîngă semnele bune pe care ni le dă viața cotidiană. Altele decît cele care ne vin de la Dacia-Renault, de la AEM, de la OMW, de la producătorii de vinuri și de la cei câțiva geniali producători de programe IT? Să fie un semn de schimbare în bine a lumii politice faptul că Valeriu Zgonea a ajuns în vîrful piramidei și se încălzește cu iluzia că mine poimîine el va conduce România? Să fie un semn de schimbare în bine că Liviu Dragnea connduce PSD-ul? Să mai încapă o brumă de speranță în faptul că o caricatură de general ca Gabriel Oprea mai poate cântări în politica romanească? Să fie o schimbare în bine că președintele trece printre oameni ca vodă printre gâștele tîrgului, speriind lumea, înghețând circulația și privind în gol și mîngâindu-se cu gîndul că soția lui a târguit cele mai alese și scumpe seturi de masă și de pat din câte se produc în Europa? Să fie un semn bun că o umbră cu ochii mari și cu minte de vîrcolac asemeni lui Cristian Bușoi este sprijinită de președintele țării și de serviciile secrete să preia controlul asupra Primăriei Bucureștilor? Să fie un semn bun că partidele sub presiunea lui Klaus Iohannis ne-au dat legal pe mîna ascultărilor și intercepterilor fără discernămînt? Să fie un semn bun că ne-am trezit în guvern cu tot soiul de experți dispuși să asculte orice fel de ordine venite de te miri unde, chiar dacă ei nu pot proba niciun soi de competență performantă în administrarea afacerilor publice? Să fie un semn bun că bănuiala din ce în ce mai mare cum că la Colectiv ar fost o făcătură se întinde pe zi ce trece și autoritățile nu se socot obligate să aducă vreo lămurire suplimentară? Să fie un semn bun că nu avem niciun plan încurajator de semne bune pentru toată populația și ne pierdem într-o flecăreală generalizată pe care o numim politică? Să fie un semn bun că am încheiat anul într-o hăhăială manelistică și n-am fost în stare să producem câteva dezbateri temeinice asupra stării de lucruri din țara noastră?

Ce să mai vorbim despre viitor dacă noi râdem a proasta de dimineața pînă seara și nu ne întrebăm de unde ne vine situația de acum!? Si nici unde ne duce!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.