„Simboluri culturale identitare ale României. Statui antice de daci din muzeele lumii”

Unde sunt dacii? Peste tot în muzeele lumii! Statuile în mărime naturală şi busturile realizate din materiale nobile care amintesc de vitejia bravului popor (“acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma”, Mihai Eminescu), care pot fi întâlnite la Roma, Florenţa, Copenhaga, New York ori Ierusalim vor fi expuse, pe suport fotografic, în Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti!

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti vă invită joi, 28 august, ora 11.00,la un eveniment special, intitulat “ORIGINI”, care va avea loc în sala de expoziţii a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Vom rememora împreună fascinaţia romanilor pentru daci, printr-un exerciţiu de cultură şi identitate românească!

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Asociaţia Identitate Culturală Contemporană, va aduce în atenţia pasagerilor noştri o expoziţie de fotografii cu tema “Simboluri culturale identitare ale României. Statui antice de daci din muzeele lumii”. Pe parcursul zilei,vizitatorii vor avea ocazia să se întâlnească cu personaje istorice ale civilizaţiei dacice, interpretate într-o manieră neconvenţională de actori profesionişti, vor viziona colaje din filme şi documentare istorice şi vor putea participa la o tombolă cu premii.

Jurnaliştii interesaţi să participe la conferinţa de presă sunt rugaţi să transmită, până miercuri, 27 august, o confirmare de participare, în care vor fi menţionate, în vederea efectuării formalităţilor de acces, următoarele:

– nume, prenume reprezentanţi mass media;

– CI/BI (serie şi numar);

– telefon de contact;

– nr. înmatriculare autoturism.

Vă rugăm să transmiteţi confirmarea de participare pe e-mail, la adresa presa@bucharestairports.ro.

Serviciul Comunicare

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.