La Spitalul Militar Reine Astrid din Bruxelles, medicii care au în îngrijire opt pacienți români tineri care au suferit arsuri grave în incendiul de la Clubul Colectiv au organizat o conferință de presă.
Ei au dorit să ofere informații despre starea lor de sănătate. La conferinţă au participat și membri ai familiilor celor internați. Cu ajutorul Ambasadei României în Regatul Belgiei și al unor asociații ale comunității românilor din Belgia, părinții și rudele celor internați au beneficiat de cazare și de asistență administrativă.
Medicii belgieni s-au declarat mulţumiţi de evoluţia stării de sănătate a celor opt pacienţi români transferaţi în Belgia la câteva zile după tragedie. Doctorul belgian Serge Jennes de la secția de arși a acestui spital, care a vegheat zilnic la îngrijirea lor, a oferit detalii mai puțin cunoscute de opinia publică din România.
El a vorbit despre întreg procesul de transport dificil al celor opt pacienți din București la Bruxelles, cât și despre intervențiile chirurgicale suferite de către aceștia. Serge Jennes este de părere că recuperarea românilor internați va dura între doi şi trei ani. Ei beneficiază pe lângă tratamentele medicale și de asistență psihologică și de ședințe conduse de kinetoterapeuți belgieni.
La finalul conferinței, Serge Jennes a avut amabilitatea să ne ofere un interviu în exclusivitate pentru cotidianul.ro.
Care este acum situația pacienților români, arși în incendiul de la Clubul Colectiv, care sunt internați în spitalul dumneavoastră?
Sunt 8 tineri care sunt spitalizați. Cel mai tănăr are 15 ani, iar cel mai în vârstă are 41 de ani. Trei erau în stare critică atunci când au ajuns în Belgia. Au fost imediat puși la terapie intensivă. Dintre cei trei, unul s-a stabilizat și a fost scos de la terapie intensivă. Deci acum sunt numai doi cetățeni români care sunt într-o stare mai critică. Toți au beneficiat până acum de două până la patru operații. Toți sunt în stare stabilă, se comportă bine la tratamente, în afara problemelor care apar, de obicei, la pacienții care au suferit arsuri. Unul dintre cei opt pacienți români se află într-o stare foarte bună și pe acesta l-am putea lăsa eventual, după examinări serioase, să revină în România, la București, pentru a-și petrece Crăciunul în familie. Vom discuta cu ortopedul și ceilalți medici dacă va putea să poarte ceea ce numim haine de compresiune, costume speciale care țin pielea întinsă și o feresc de contact cu aerul. Sugerez autorităților române să se implice să achiziționeze astfel de costume compresive. Costul unui astfel de costum special pe care pacienții arși trebuie să îl poarte cel puțin un an este de 500 de euro. De obicei, este nevoie să fie asigurate câte două perechi fiecărui pacient aflat aici. La acest capitol, ar fi bine ca guvernul român să facă demersurile necesare pentru a le putea cumpăra de la firmele specializate. Dacă guvernul de la București nu va interveni, familiile lor vor fi obligate să le achiziționeze. Aceste costume compresive ajută foarte bine la tratarea grefelor de piele care le sunt aplicate pacienților. Aceste costume speciale trebuie purtate 23 de ore din 24, în afara orei de igenă corporală, când pacientul este obligat să facă duș.
Ce particularități prezentau pacienții români când au ajuns aici?
Unul din lucrurile pe care le-am constatat atunci când pacienții români au ajuns în Belgia era că prezentau tot felul de bacterii la nivelul epidermei, bacterii rezistente la anumite antibiotice. Cu toate acestea, am reușit să eliminăm riscul de infecții. Toți se comportă bine la tratamente. Avem șansa să comunicăm zilnic cu ei, pentru că toți știu limba engleză. Pentru noi, medicii belgieni, au fost o mare provocare profesională tratarea pacienților români, pentru că este vorba de corpuri cu arsuri grave, dar tratarea acestor cazuri ne-a dat o mare satisfacție profesională, mai ales când vedeam cum tinerii aceștia români, curajoși și inteligenți, se ameliorează pe zi ce trece. Unii vorbesc perfect engleza, unii chiar știu să comunice în limba franceză, ceea ce ne-a facilitat enorm comunicarea cu ei. Știm ce își doresc, ce anume simt și ce anume ne cer, putem să le dăm sfaturi, să le explicăm procesul de vindecare. Am avut arsuri care s-au vindecat spontan, dar și unele care au necesitat grefe de piele. Există, ca întotdeauna în astfel de cazuri, și complicații. Acestea țin de articulațiile pacientului, care pot fi arse și nu mai pot fi la fel de mobile. Vorbim aici de deplina mișcare a degetelor, a încheieturilor de la mână sau a coatelor. Aici am intervenit cu exerciții de kinetoterapie care țin câte două-trei ore pe zi. Când se vor reîntoarce în România, pacienții de aici vor trebui să continue timp de un an – un an și jumătate aceste ședințe de kinoterapie, dar și de masaje speciale pentru ca pielea lor refăcută după grefe și tratament să devină mai suplă, mai flexibilă, să nu împiedice mișcările pacientului.
Ați vorbit de grefe de piele. Ce complicații au presupus aceste intervenții?
În privința grefelor făcute am utilizat într-o primă fază, de urgență, până la stabilizarea pacienților, grefe de la donatori (avem o așa-numită bancă de piele pentru transplant). Acestea se numesc în limbaj medical “alogrefe”. Aceste grefe durează maximum 10 sau 12 zile. Apoi, după stabilizarea pacienților, această piele donată este înlăturată și se trece la faza a doua, la ceea ce noi numim “homogrefe”, adică grefele cu pielea prelevată chiar de la pacient (prelevate de pe picioare, fese sau spate). Acestea grefe folosite pentru acoperirea rănilor cu piele prelevată chiar de la pacient sunt cruciale în procesul de vindecare. În astfel de cazuri de arsuri grave, 90% din răni trebuie acoperite cu pielea pacientului.
Ați descoperit, tratând arsurile pacienților români, prezența unor substanțe chimice degajate în timpul incendiului?
Chirurgii ar putea lua porțiuni de piele arsă pentru a analiza dacă arsurile conțin diverse substanțe toxice. Aici nu am făcut așa ceva. În schimb, în fiecare incendiu de interior există produse toxice degajate de la materialele care ard. Este vorba în special de monoxid de carbon inhalat, responsabil în peste 80% din cazuri de decesele cu intoxicații masive în timpul incendiilor. Apoi, pot fi găsite alte substanțe degajate de diverse materiale arse: sulf și azot (produse extrem de iritante pentru căile respiratorii și ochi). Aceste substanțe pot avea aceleași efecte ca și gazele lacrimogene. Există de asemenea cianuri care se degajă din tot felul de materiale arse în timpul unui incendiu de interior. Tinerii care au ajuns la noi în spital prezentau astfel de simptome, având, în mod simplist spus, arsuri interne de tip chimic iritativ sau de intoxicații cu monoxid de carbon ori diverse cianuri la nivelul bronhiilor sau plămânilor. Am făcut fibroscopii asupra mai multor pacienți și am constatat că traheele și bronhiile lor erau inflamate din cauza acestor intoxicații. Dar treptat am reușit să îi stabilizăm respirator și acest aspect nu ne mai pune nicio problemă.
Ați fost la București, imediat după incendiu. Ați fost implicat în înregistrarea cazurilor, în trierea pacienților lor și repartizarea acestora către spitale din diverse state din Europa. Cum a fost acest proces?
Când am făcut trierea pacienților la București, unde m-am deplasat imediat după incendiu, am calculat trimiterea lor în Belgia sau în alte țări în funcție de priorități. Autoritățile din România au fost obligate să ceară permisiunea din partea familiilor celor arși în Clubul Colectiv. Au fost și familii care au refuzat transportul lor în străinătate. Au existat două sau trei cazuri de acest gen. Este de înțeles. Este vorba de un aspect foarte sensibil, de o alegere greu de făcut. Implică atât fațeta strict medicală a cazului, cât și cea emoțională în care sunt implicați toți membrii familiei.
Cum ați colaborat cu medicii români?
Excelent. Îngrijirea tinerilor arși din acel club de către autoritățile medicale române a fost de înaltă calitate profesională, în măsura posibilităților pe care le-au avut în acele momente. Problema a fost alta, și cu această problemă se confruntă și alte state europene importante: au existat atât de mulți pacienți arși și atât de puține locuri în spitale, încât nu mai existau condițiile necesare pentru ca aceștia să fie tratați în mod ideal. În Belgia avem 6 secții importante de arși în spitale din diverse orașe ale țării.
În iulie 2004, am avut și noi o mare catastrofa industrială din cauza unei explozii de gaz în localitatea Ghislenghien, în care 55 de persoane au fost arse grav. Pentru ca nu aveam locuri în centrele noastre de arși, am fost obligați să transferăm 12 pacienți în Franța. În cazul României au fost cazuri mai multe, cu arsuri de timp chimic al nivel de bronhii. Un factor de risc enorm. Munca medicilor de la București în primele ore și primele zile după incendiu merită felicitată. Jos pălăria! Chiar și în țări mai mari, ca Franța spre exemplu, se poate cu greu executa cu profesionalism o muncă extrem de profesionistă în timp atât de scurt și sub o presiune atât de mare. Volumul de pacienți era enorm. Atunci ai de a face cu o decizie extremă: fie trimiți imediat după incendiu în străinătate, în primele momente, pacienții pe care nu îi poți îngriji în condiții optime, din lipsă de locuri (ceea ce nu este deloc ușor, pentru că pacienții pot muri în timpul zborului cu avionul și atunci porți responsabilitatea), fie aștepți 15 zile (și dacă înregistrezi decese, iarăși porți responsabilitatea). Așa că autoritățile medicale române au executat protocolul cu mult profesionalism. Trimiterea pacienților arși în străinătate se face în mod ideal între a treia și a șaptea zi de la incendiu, după ce ai reușit să îi stabilizezi. Exact asta au făcut medicii din România. După ce i-au stabilizat, când au văzut că într-un salon specializat pentru asemenea cazuri (cu aparatură specială, total aseptizat, cu paturi speciale pentru arsuri corporale), în loc de unul sau doi pacienți erau obligate să pună un al treilea sau al patrulea, deci s-au văzut depășite de numărul mare de victime, atunci au decis corect: să îi trimită în străinătate. Chiar dacă există medici extrem de competenți, sau aparatură de calitate, cum am putut constata în România, dacă până la urmă personalul nu mai face față sau nu mai ai suficiente locuri, atunci trebuie să decizi rapid soarta lor. La noi, la secția de arși a spitalului nostru militar, pentru fiecare pacient există doi doctori, trei infirmiere, plus psihologi și asistenții sociali. Dacă am fi avut un incendiu în Belgia de proporțiile celui din România de la Clubul Colectiv, cu un numărul atât de mare de răniți arși în diverse grade, și noi am fi fost depășiți și am fi procedat la fel. I-am fi trimis în țările vecine. Numai Statele Unite cred că au poate capacitatea pe teritoriul lor de a îngriji peste 100 de arși în același timp. În Belgia, țară cu 11 milioane de locuitori, în cele șase centre de arși din spitale din șase localități, avem un total de 75 de locuri. Dintre acestea doar 45 de locuri sunt disponibile pentru cei care trebuie să stea la terapie intensivă. Nu cred că i se poate reproșa României că nu a dispus la un moment dat de peste 100 de locuri la secțiile de arși din spitalele ei. Este o cantitate enormă de oameni care trebuie îngrijiți. Nici noi, nici Olanda, nici chiar Franța nu făceau față în asemenea condiții, și ar fi trebuit, la asemenea dimesiuni ale catastrofei, să apelăm la colegii medici din alte state.
Interviu realizat de George Bogdan, corespondentul Cotidianul la Bruxelles
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.