Șobolănimea contraatacă

Adevărul e că deruta în bortă e mare. DNA scoate la suprafață dosare pe bandă rulantă, iar dacă cineva își închipuie că asta se întâmplă din motive de campanie electorală are dreptate doar pe jumătate, și doar indirect. Când vezi cum, în plină campanie electorală, când te-ai aștepta să fie mai discret, guzganul Hrebenciuc îl sună pe fiul lui doamna Șova Bechtel-RMGC să-i spună că-i dă ceva ce oricum nu are (că nu mai e în stare Hrebe să pună șefi în PSD, doar nu-i fraier Dragnea să scoată degeaba morții la vot), înțelegi ce poate urma dacă Ponta câștigă alegerile. Așadar, nu-i de mirare că DNA încearcă să facă publice cât mai multe dosare acum. Pe de o parte tocmai pentru a profita de gradul ridicat de atenție generat de campanie (și nu e nimic imoral sau ilegal în asta), pe de altă parte, ca măsură preventivă, că de ajunge Ponta președinte de România e bine ca dosarele astea să fie notorii, să nu le mai poată mușamaliza ulterior chiar așa ușor.

Când Tolontan scrie că se încearcă schimbarea lui Kovesi de la șefia DNA cu procurorul agreat de Ponta, Claudiu Dumitrescu, chiar dacă atenționează că informația nu e confirmată (încă), nu e cazul să ne mirăm. Că tot Tolontan remarca cu o zi mai devreme că ”în ultimele luni există un curent de diabolizare a ONG-urilor din România” (și o eventuală schimbare a lui Kovesi și decredibilizarea civismului se condiționează). Adevărul e că acest curent de diabolizare a societății civile nu există doar de câteva luni, ci de ani buni, dar niciodată nu s-a manifestat atât de agresiv și delirant ca în ultimele luni, săptămâni și zile. Am tot scris și atenționat asupra lucrului ăsta, dar, până de curând, oamenilor cu bun simț, care nu sunt neapărat apropiați fenomenului civic, le venea greu să credă că se poate întâmpla chiar așa. Mai exact nu puteau accepta ideea că există un sistem organizat care le emană, laboratoare în care niște tovarăși nu au altceva de lucru decât să inventeze mizerii la adresa celor care își permit atitudini autonome sau independente. Și nu-și puteau imagina că e un sistem integrat, cu goarne în presa noastră cea de zi cu zi și de hazna, care să preia și să le multiplice, citându-se și/sau auto-citându-se la nesfârșit, în speranța că mizeria devine percepție publică, iar percepția publică devine realitate.

Dar acum nu mai prea e loc de îndoială. De se mai întâmplă să fie câte un jurnalist căruia încă nu i s-a pus filtru la gură și nu i s-au tăiat degetele, ba și-a mai și permis să nu facă foamea în ultimii ani, atunci cu siguranță ăsta e un motiv de a fi pus la stâlpul infamiei. Și dacă situația jurnaliștilor e ceva mai notorie, sunt alte situații mai puțin vizibile. În urmă cu o săptămână, unul dintre liderii studenților până anul trecut (când a terminat cu studenția), Andreea Petruț, și-a povestit trista (dar plină de învățăminte) experiență cu organele statului. Și a generat un curent de simpatie și solidaritate incredibilă, care nu putea să nu atragă contrareacția. Conspiraționistul de serviciu Roncea s-a repezit să facă ”mari dezvăluiri” cu informații de altfel, cât se poate de publice, legate de ”milioanele” care s-ar afla în spatele ONG-ului (SAR) cu care Andreea colaborează. Uitând să menționeze că sumele alea totale sunt întinse pe opt ani, că vin în urma unor concursuri de proiecte cât se poate de publice, și că cea mai mare parte a banilor nu sunt destinați oamenilor care lucrează, ci infrastructurii, chiriilor, consumabilelor, deplasărilor, ghidurilor, conferințelor, trainingurilor, produselor finale și altor cheltuieli care se tot adună, de la final te și miri că din banii respectivi au putut face atâtea. Imediat mass-media s-au grăbit să preia ”mega-dezvăluirea” lui Roncea, mă rog, ridicând ștacheta și punând titluri din care să se înțeleagă că Alina Mungiu-Pippidi (coordonatorul SAR) ar fi încasat personal banii respecivi! Și cine sunt cei care au preluat ”dezvăluirile”? Păi taman site-ul descoperitului (de prea multe ori deja) Bogdan Chireac și ziarul lui Dan Andronic. Da, acel Dan Andronic prins în păienjenișul afacerilor cu Truică și Niro, și în Central Residential Park, cartierul de lux ridicat de firme care apar în referatele DNA ca intermediare și beneficiare ale șpăgii din Afacerea Microsoft (iar dacă vă miră faptul că Dosarul Microsoft rămâne relatat doar la nivel de suprafață în presa mainstream, verificați câți alți patroni notorii de instituții media, nu doar politicieni, au apartamente și/sau conexiuni cu Central Residential Park). Să mai spun că echipa ”deconspiratorilor” de ong-uri e întregită de Stelian Negrea și Ioan T. Morar, uniți în suflet și-n simțiri și cu propaganda RMGC-ului? Ar fi prea pe față ați putea exclama, dar chiar așa și e, și singurul absent de pe listă e Marius Ghilezan, dar o fi omul în concediu, o fi bolnav, nu i-o fi sunat telefonul, Dumnezeu știe ce-o fi pățit, că încep să mă îngrijorez pentru sănătatea lui.

Și să nu credeți că jurnaliștii autonomi/independenți ori ong-urile care nu fac coadă la Externe (ca să ofere expertize pentru zone din care nici măcar nu înțeleg limba) ori la think-tank-urile de provăduire a efectelor benefice ale cianurilor și fracking-ului sunt singurii/singurele vizați/vizate. Mai de dimineață, un prieten mi-a semnalat o altă mizerie din presa locală, marca Gazeta. Nu, nu e vorba de Gazeta Sporturilor, ci de fostul trust Gazeta, cel cu celebrul caz de șantaj de presă, patronat de pupilul lui Sorin Roșca Stănescu, Liviu Man. Halucinațiile sunt maxime, iar vizați sunt toți cei care își permit să se miște pe propriile picioare prin spațiul universitar clujean. Las la o parte amănuntul că era o vreme când Liviu Man scutura scamele inexistente de pe costumul lui Andrei Marga (că de, UBB avea și are un fond generos pentru publicitate și nu doar pentru publicitate), că nu Andrei Marga e subiectul, ci doar pretextul pentru a inventa niște conexiuni mirabolante în care să fie târâte cadre didactice și academicieni cu coloană vertebrală. Cum e Ioan Piso, cunoscut pentru poziția lui intransigentă față de proiectul de la Roșia Montană, dar și pentru procesele câștigate cu Ministerul Culturii legate de Muzeul Național de Istorie, unde s-a opus unor tunuri de milioane de euro, ori Daniel David, cel mai bine cotat psiholog român contemporan în cercetarea internațională, care și-a ”permis” să candideze pentru rectoratul UBB în urmă cu doi ani. Și nu sunt singurii vizați, ci doar cei mai vizibili dintre cei atacați datorită pozițiilor lor publice.

Desigur, vă puteți întreba ce legătură există între încercarea de a schimba conducerea DNA, atacurile la adresa unor jurnaliști autonomi/independenți, ale unor lideri ai studenților, a unor ong-uri ori ale unor cadre didactice? Păi, sunt câteva asemănări. Fie că există sau nu legături directe între ei, denigratorii au cam același profil și, prin rotație, dacă nu toți în haită, sunt aceiași mai la fiecare val de atacuri. Propriile surse de finanțare sunt mai mult decât discutabile și nici pe departe atât de transparente (când nu sunt opace total) pe cât ale celor atacați. Iar cei vizați de atacuri au la rândul lor, lucruri în comun. Fiecare dintre ei se bucură de aprecieri în propriul lor domeniu de activitate (inclusiv sau mai ales la nivel internațional). Atât din partea profesioniștilor, cât și a publicului. Mai mult, au fost supuși multor încercări și tentații (că doar trăim în România) și le-au trecut cu bine, ba și-au mai și asumat poziții publice tranșante. Implicit, sunt oameni care au capacitatea de a deveni lideri sau deja sunt lideri (nu în sens politic), au potențialul de a forma echipe și de a coagula comunități, într-un final de a schimba mentalități în societate (fiecare în domeniul lor). Iar acest lucru deranjează. Deranjează pentru că pot deveni (de fapt și sunt) un pericol pentru actualul establishment politic, dar și pentru discursul dominant din societate. De-asta trebuie anihilați, eliminați, decredibilizați.

Intensificarea acestor atacuri în campania electorală nu trebuie să ne mire. Chiar și dacă Ponta câștigă (dar atenție, nu e singurul reprezentant al sistemului), va avea parte de o opoziție civică mult mai importantă decât opoziția politică. Chiar dacă nu vor să recunoască oficial, chiar dacă discursul defetist e promovat pe toate gardurile, societatea civilă din România (care nu se reduce la ONG-uri oficializate, ci însumează și studenți, cadre universitare, jurnaliști, profesioniști din multe alte domenii) a evoluat enorm de la stadiul din ianuarie 2012 și de la cel din toamna trecută. Încă nu e în faza în care să acționeze concertat, în care să se coalizeze eficient (nivelul de încredere societal e, în continuare, scăzut), în care să recunoască rapid o problemă și să reacționeze la fel de rapid. Dar nici nu e foarte departe de această fază. Există o masă critică de schimbare, dar nu e încă schimbarea. Însă și atât e suficient pentru a atrage contraatacul preventiv al șobolănimii de serviciu. Nici nu e nevoie să ne imaginăm cine știe ce conspirație în spate (deși metodele și tonul demonstrează în cazul multora o școală comună, ”surse” comune și interese oneroase comune care fac diferența față de eventualele critici oneste). E pur și simplu reacția instinctuală de conservare atât de specifică șobolănimii. Șobolanilor nu le e greu să se găsească și să acționeze împreună când se simt în pericol (că se sfâșie între ei după ce pericolul trece, e altă poveste). Faptul că diferitele clanuri ale șobolănimii acționează acum umăr la umăr e, totuși, un semn bun. E semnul că se află în fața unui pericol care le-ar putea rări dramatic rândurile (nu-mi fac eu iluzia că or dispărea de tot). Iar pericolul cel mai mare pe care îl simt șobolanii acum e coalizarea care s-ar produce în societatea civilă. Mustățile le transmit o teamă groaznică generată de ideea că cei care au acționat până acum separat sau în grupuri mici ar începe să se cunoască, să capete încredere unii în ceilalți (trecând peste normalele diferențe ideologice) și ar colabora la o scară mult mai largă ca până acum. Discreditarea fiecăruia în parte, anihilarea și diabolizarea oricui dă semne de independență, diseminarea și întreținerea neîncrederii sunt scopurile urmărite. Strategia inducerii în spațiul public a ”controversei” (la adresa unei teme sau a unei persoane) are o istorie seculară, de la batista lui Othello ori protocoalele tabacului și până la binefacerile cianurii.

Rămân însă, ca de obicei, optimist. Pentru că sunt prea mulți cei atacați, prea dintr-o dată și prea la foc automat, pentru ca efectul să nu fie unul contrar celui vizat și, în loc să dezbine, ofensiva să ajute la coagularea mai rapidă și mai determinată a celor vizați.

***

Cât despre șobolani, de mii de ani, omenirea n-a reușit să-i extermine. Și nici nu cred c-ar fi ecologic. Dar metode de a-i mai înțărca de la ”lapte și miere” când s-au înmulțit cu supra-măsură, tot s-au mai găsit…

http://romaniacurata.ro/sobolanimea-contraataca/

Mihai Goţiu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.