Sorana Cîrstea, victorie mare la Beijing

Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 44 mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului Premier Mandatory de la Beijing (China), după ce a învins-o pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 4 WTA, scor 6-1, 7-5.

Partida a durat o oră şi 25 de minute. După un prim set câştigat categoric, cu un singur game cedat, pe propriul serviciu, Sorana Cîrstea s-a văzut condusă cu 5-2 în cel de-al doilea act. De atunci, ea şi-a adjudecat cinci game-uri la rând şi a reuşit să se impună.

De-a lungul partidei, Cîrstea a servit trei aşi, a comis o dublă greşeală şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 69 la sută cu prima minge şi 33 la sută cu cea de-a doua. Românca a avut şapte şanse de break, dintre care a concretizat şase şi şi-a cedeat serviciul de trei ori.

Următoarea adversară a Soranei Cîrstea va fi Jelena Ostapenko (Letonia, 8 WTA).

Cîrstea a declarat, joi, că nu a ştiut că adversara ei Karolina Pliskova, a condus cu 5-2 şi 40-0 în setul secund şi a adăugat că a aflat acest lucru după meci, de la antrenorul Adrian Cruciat.

„Nu m-am gândit la locul ei în clasament, m-am concentrat doar asupra jocului meu. Am mai jucat bine în ultima perioadă, doar că rezultatele nu au venit atât de repede cum speram. Dar am lucrat bine şi, făcând lucrurile în mod corect, întotdeauna am spus că munca grea îşi va arăta în final rezultatele. Antrenorul mi-a spus că am fost condusă cu 5-2 şi 40-0 în setul secund, eu nici nu observasem. Doar am jucat punct cu punct, am încercat să nu mă concentrez asupra scorului. Am încercat doar să joc mingea în mod corect la momentul potrivit şi cred că a funcţionat, pentru că nu am pus nicio presiune pe mine însămi. Nu o văd ca o revenire, pentru că nu ştiam scorul. Dar a fost frumos să termin în două seturi”, a declarat Cîrstea.

Calificarea în sferturile de finală ale probei de simplu este premiată la Beijing cu 149.138 de dolari şi 215 puncte WTA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.