Tăriceanu: Cererea de suspendare a lui Băsescu, valabilă și astăzi

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, luni seară, la Antena 3 că referindu-se la cererea de suspendare a președintelui Traian Băsescu pe care a inițiat-o, că este la fel de valabilă și că s-a făcut o greșeală atunci când nu i s-a dat curs.

„Cererea de suspendare pe care am făcut-o este și astăzi la fel de valabilă ca și în urmă cu o lună. Considerentele care au fost atunci anunțate, din păcate, considerente legate de conjunctură, de moment, de faptul că nu mai merită, pentru că președintele este pe ultima sută de metri de mandat, că este deja terminat, că dacă o să facem suspendarea o să-l băgăm în joc, toate aceste lucruri… (…) Sunt considerente pe care nu am avut cum să nu le analizez, dar le-am combătut de atunci și cred că s-a făcut o greșeală că la momentul respectiv nu s-a luat hotărârea, din partea membrilor Parlamentului, de a se semna cererea de suspendare și a-i da curs”, a spus Tăriceanu.

Acesta a susținut că cererea de suspendare încă mai poate fi semnată și ar putea avea o valoare simbolică, atât pentru președintele în funcție, cât și pentru cei care i se vor succeda.

„Regret că până acum acest lucru (suspendarea — n.r.) nu s-a întâmplat, însă cererea este pe masă, poate fi semnată. În final, suspendarea președintelui ar avea și o valoare simbolică — și pentru Băsescu, dar și pentru cei care urmează”, a mai spus Tăriceanu.

Tăriceanu a acuzat că președintele a folosit tema ”ofițerului acoperit” pentru a crea „o uriașă diversiune” care a făcut ca timpul alocat pentru dezbatere a programelor electorale propuse de candidații la alegerile prezidențiale din noiembrie să fie mult diminuat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.