”Journalists under fire” este titlul unui articol de pe site-ul ziarului The Economist semnat cu răspundere de departamentul online al ziarului. După semnătură putem bănui că o persoană s-a temut să îşi aştearnă numele sau lucrurile sunt atât de grave încât protestul a răbufnit din inimile tuturor. Adică întreaga echipă a desk-ului online a pus mână de la mână, idei, informaţii şi judecăţi pentru a atrage lumii atenţia în legătură cu gravele ameninţări la libertatea presei din România. Să nu vă imaginaţi că situaţia ameninţătoare a ziariştilor aflaţi sub tirul puterii aiurite de la Bucureşti conţine referiri la jurnalişti urmăriţi de agenţi secreţi, reţinuţi abuziv, interceptaţi sau ameninţaţi. Nici despre relaţiile neobişnuite ale preşedintelui Traian Băsescu cu jurnaliştii care îl critică şi peste care a trimis ANAF-ul. Nici vorbă! The Economist nu scrie despre ziarele şi televiziunile cumpărate de regimul Băsescu şi nici despre miturirea jurnaliştilor din aceste redacţii. De altfel, din câte am aflat, aproape nici unul dintre corespondenţii acestor publicaţii n-a relatat mare brânză despre rapoartele întocmite pentru SRI de informatorii acoperiţi în redacţia unui ziar din România. În România, penetrarea presei cu informatori şi ofiţeri acoperiţi a devenit un lucru atât de comun încât pe corespondenţii străini aflaţi la Bucureşti nu-i mai impresionează de nici un fel. Drama cea mare a acestora şi a site-ului The Economist (şi, la 24 de ore, şi a Asociaţiei Presei Străine din România!) sunt alegaţiile pe seama corectitudinii acestor jurnalişti.
Articolul deplânge soarta corespondenţilor unor publicaţii prestigioase cum ar fi El Pais, CNN, The Economist, Le Monde, Deutsche Welle etc. Ce au păţit aceştia? ”They are victims of a fierce campaign initiated by government officials and Cotidianul , a news website. The allegations of ethical and other violations are widely reported in other media too.” Am reprodus un pasaj din articolul semnat The Economist online.
Consideraţia noastră pentru toate aceste ziare, reviste şi televiziuni nu ne împiedică să recapitulăm şi să punem în ordine câteva lucruri. Cotidianul.ro a publicat extrase din articolele unor jurnalişti acreditaţi în România. Cele mai multe dintre articolele câtorva corespondenţi nu prezentau decât punctul de vedere al unei părţi, inclusiv intoxicările aparţinând lui Traian Băsescu şi taberei sale. În acelaşi timp, cercetând documente şi rapoarte ale unor instituţii (de exemplu, Raportul anual al Institutului Cultural Român, la alte documente interne sau secrete neavând deocamdată acces!), am descoperit că aproape toţi aceşti autori de articole, ştiri şi relatări despre situaţia politică tensionată din România aveau interese particulare în relaţia cu fondurile publice. Exact ca şi corifeii din conducerea ICR! Toţi au beneficiat de fonduri publice şi toţi s-au arătat a fi apărători ai lui Traian Băsescu, fiind şi adversari de moarte ai Opoziţiei (ajunsă în luna mai la guvernare). Poate Raul Sanchez, corespondentul de la El Pais, să se plângă la toate asociaţiile profesionale. A beneficiat de o bursă de la Institutul Cultural Român şi de bani de călătorie în România. Şi a prestat acelaşi tip de jurnalism ca şi fosta conducere a ICR, exact ca H.-R. Patapievici şi Mircea Mihăieş. Marele ”spirit critic” Mirel Bran, autor de articole în Le Monde, a beneficiat şi el de sume de la ICR. Şi-a tradus pe bani publici din România o carte mediocră în franceză şi engleză şi a plecat cu soţia să o lanseze la New York. Liliana Ciobanu, colaboratorare la The Economist, apare şi ea pe o listă de fonduri publice. E drept, neîncasate încă. Keno Verseck, colaborator pentru diverse publicaţii din Germania, a beneficiat şi el de bani publici pentru o conferinţă organizată de acelaşi ICR. Cotidianul.ro a publicat şi alte nume de jurnalişti cu prestaţie similară. Articole partizane, reflectând un singur punct de vedere sau dezinformări, pe de o parte, şi tot ei au fost identificaţi ca fiind oameni cu interese directe sau indirecte la banul public. Materialele noastre s-au referit şi la Laura Balomiri, Carmen Păun sau Manuela Preoteasa. Opera lor jurnalistică a arătat în această perioadă o suspect de monocordă înfăţişare. A reflectat prioritar punctele de vedere ale preşedintelui României, contestat de 7,4 milioane de români, dar şi preşedinte de onoare al Institutului de la care cei mai mulţi au obţinut avantajele. Or, legăturile străvezii ale acestora cu bani publici şi prestaţia lor nebalansată la ce trimit? La ce altceva decât la o deontologie discutabilă!
De ce toţi aceşti jurnalişti au beneficiat de fonduri de la Institutul Cultural Român, iar în scris au semănat neobişnuit cu orientarea politică a celor două capete de la conducerea ICR? Toţi aceştia au participat deliberat la constituirea unui grup de influenţă în favoarea culturii române? Sau micile ori substanţialele avantaje identificate de noi ar trebui să ne pună serios pe gînduri! De ce? Întâi de toate, jurnalistica este o acoperire tradiţională şi perfectă pentru tot felul de operaţiuni. Istoria recentă o consemnează în cazul tuturor ţărilor mai mari sau mai mici. Şi alţii au făcut-o în România şi România a făcut acelaşi lucru pe unde a putut. Ţările mari şi puternice au ajuns la performanţe de maestru. Constantin Noica a fost victima unei asemenea acoperiri. A plătit de două ori. O dată că a făcut puşcărie şi a mai plătit încă o dată cedând în faţa serviciilor secrete ale statului comunist.
Ce rol au jucat agenţii de influenţă ai României în timpul suspendării lui Traian Băsescu? Câţi din acei oameni pregătiţi din timp au răspuns la o comandă şi câţi au fost cooptaţi cu abilitate într-o operaţiune de care au fost străini? Greu de răspuns. Un lucru ar trebui cunoscut. Mentalul de tip sovietic după care gândesc serviciile secrete române din ziua de azi a dus la existenţa unor planuri de reacţie în caz de pericol la adresa României. Suspendarea lui Traian Băsescu ar fi fost decretată ca fiind un asemenea pericol la adresa ţării noastre, drept care a fost declanşat unul din planurile de reacţie a întregii reţele de apărare din exterior. A fost vorba de jurnalişti, de oameni de lobby, de rude şi neveste de politicieni vestici, de funcţionari occidentali sau de apropiaţi ai acestora, de ofiţeri acoperiţi şi de legendaţi. Lumea trebuia alertată în legătură cu ”lovitura de stat” de la Bucureşti.
Şi a fost!
Că în ochiurile acestei plase externe de ofiţeri şi agenţi de influenţă s-au agăţat şi câţiva nevinovaţi, tot ce se poate. Dar în legătură cu parţialitatea prestaţiilor invocate în cazul numelor de mai sus şi a beneficiilor acestora, din păcate nu putem avea nici o îndoială. Articolele lor şi actele existente în arhivele ICR o dovedesc cu prisosinţă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.