Toamna 2015, probă de foc pentru guvernul Streleţ

Energia electrică şi gazele naturale s-au scumpit deja, iar a doua zi după învestirea guvernului Streleţ întreprinderile de panificaţie au anunţat că vor scumpi pâinea. Pe de altă parte, Banca Naţională a Moldovei a majorat, pentru a patra oară în acest an, rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară – până la 17,5%, potrivit independent.md.

Aceasta înseamnă că creditele vor deveni mai scumpe, iar potrivit economiştilor, masura aplicată de BNM este una riscantă. Astfel, BNM vrea să diminueze masa monetară aflată în circulaţie, pentru ca leul moldovenesc să nu se mai deprecieze. Ceea ce presupune însă rate mai mari la credite, fapt ce poate afecta creşterea economică.
Expert: BNM vrea să-şi acopere incompetenţa

În opinia expertului în economie Victor Ciobanu, decizia BNM este contraproductivă. „Ea rezultă din faptul că BNM, din cauza propriilor greşeli, a scăpat inflaţia de sub control (în 2015 se aşteaptă o inflaţie de 9,3%, iar în 2016 – de 11,6% – n.n.). Acum vrea să recupereze unele poziţii, dar în detrimentul economiei în general. Asta face practic inaccesibil creditul pentru agenţii economici, când şi aşa prognoza este una pesimistă pentru anul 2015”, a menţionat Victor Ciobanu. El se întreabă retoric: „Ce folos că noi ne vom alege la sfârşit de an cu o inflaţie mai mică, dacă economia va stagna?” „Când este lipsă de bani în economie, agenţii economici funcţionează mai prost. Ce au făcut toate ţările pe fundalul crizelor din 2008 încoace? Au coborât rata de bază sub 1%, dar BNM vrea să o ridice până la 20%. Este pur şi simplu o mare prostie”, a reacţionat Victor Ciobanu.

Iar experţii Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” susţin că creşterea tarifelor la produsele energetice va pune în dificultate mai multe întreprinderi. Potrivit lor, în urma scumpirilor, fabricile de pâine şi furnizorii de servicii vor fi nevoiţi să-şi ajusteze preţurile. Aceasta înseamnă că familiile sărace vor cheltui până la 90% din venituri doar pe facturi. Creşterea preţului la grâu, dar şi majorarea tarifului pentru energia electrică creează probleme mai multor brutării din ţară. Joi, cel mai mare producător de pâine din Republica Moldova, SA „Franzeluţa”, a anunţat că a demarat procesul de revizuire a preţurilor la produsele sale: „Suntem cu toţii afectaţi de aceste majorări. Vom avea cheltuieli suplimentare de 14 milioane de lei”, a menţionat directorul „Franzeluţa”, Victor Cojocaru. El a spus că, cel târziu pe 4 august, pâinea se va scumpi.

Soluţia salvatoare – bani de la partenerii de dezvoltare

Cel mai „furios” val al crizei va lovi însă Republica Moldova la toamnă, când Guvernul va trebui să întoarcă creditele enorme oferite (cu garanţia Guvernului) de BNM pentru salvarea „Băncii de Economii”, „Băncii Sociale” şi „Unibank”. Guvernul învestit joi, 30 iulie, este conştient de valul de probleme care se apropie şi încearcă să restabilească urgent relaţiile cu creditorii externi: FMI, BM şi UE.

Vineri, 31 iulie, imediat după învestitură, noul prim-ministru Valeriu Streleţ s-a întâlnit cu şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola. Diplomatul european a confirmat disponibilitatea Uniunii Europene pentru cooperarea cu Moldova şi a reiterat sprijinul în promovarea reformelor şi modernizarea ţării, dar a atenţionat că „reforma sectorului justiţiei şi lupta contra corupţiei necesită acţiuni reale şi decisive”. De asemenea, „va fi crucial ca noul Guvern să acționeze cu fermitate pentru a rezolva criza severă din sectorul bancar”, se arată într-o declaraţie a Delegaţiei UE în Republica Moldova. “UE își menține angajamentul de a lucra cu noul guvern pentru identificarea unei soluții pașnice și cuprinzătoare a conflictului transnistrean, în baza suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, cu un statut special pentru Transnistria”, se mai arată în declaraţia citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.