×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 9 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Sâmbătă, 29 aprilie 2017, 14:21
EUR (€)
+0.0044 ↗
4.5333 RON
USD ($)
-0.0112 ↘
4.1453 RON
• • •
Prima conferinţă de presă a preşedintelui ales al SUA
Trump: Dacă lui Putin îi place de mine, aceasta este un atu

“Dacă lui Putin îi place de Trump, nu cred că aceasta este o vulnerabilitate, ci o oportunitate”, a declarat preşedintele ales al SUA în prima sa conferinţă de presă organizată după scrutinul prezidenţial, în fapt prima asemenea întâlnire cu jurnaliştii după mai bine de şase luni. Conferinţa de presă a avut loc imediat după ce CNN si NBC News au relatat despre o serie de presupuse informaţii compromitatoare culese de agenţii ruşi pentru a-l compromite pe viitorul preşedinte. “Putin a spus că aceste informaţii sunt false. Ştiu, veţi spune că oricum urma să declare asta. Dar respect faptul că a spus acest lucru”, a afirmat Trump. “Nu ştiu dacă mă voi înţelege cu Putin, dar chiar dacă nu ma voi înţelege, oare crede cineva din sala asta ca Hillary Clinton ar fi fost mai dură cu Putin decât mine?”.

Preşedintele i-a penalizat pe jurnaliştii de la CNN pentru publicarea informaţiilor despre materialele compromiţătoare. “Nu vă voi răspunde la nicio intrenare, voi sunteţi ştirile false”, i-a spus Trump jurnalistului CNN Jim Acosta. “Cred că este o mare ruşine publicarea unei asemenea informaţii. Un grup de oponenţi, oameni bolnavi, au pus aceste mizerii la un loc”, le-a spus Trump celor circa 250 de jurnalişti care participau la conferinţa de presă, după care a ţinut să laude publicaţiile care au decis să nu informeze publicul cu privire la datele culese de agenţii ruşi despre viitorul preşedinte.

Trump a lăsat să se înţeleagă că accepta concluzia serviciilor secrete americane că atacurile cibernetice asupra Partidului Democrat au venit din Rusia. “Cred că a fost Rusia”, a spus Trump. Însă preşedintele ales a ţinut să spună că multe alte state s-au implicat în asemenea acţiuni. “Pirateria cibernetică nu este bună şi nu ar trebui să se întâmple. Însă uitaţi-vă la lucrurile care au fost piratate. Uitaţi-vă la ceea ce am aflat astfel”, a spus Donald Trump, referindu-se la echipa de campanie a contracandidatei sale Hillary Clinton.

Dincolo de chestiunea arzătoare a zilei – presupusele informaţii compromiţătoare deţinute de Rusia – Donald Trump a lansat un atac la adresa marilor companii farmaceutice americane. “Trebuie să stabilim noi proceduri de licitaţie. Industria farmaceutică are mult lobby, mulţi lobby-işti, multă putere. Iar noi avem puţină concurenţă pentru mendicamente. Suntem cel mai mare cumpărător de medicamete din lume şi avem puţine oferte. Vom începe să facem licitaţii şi vom economisi miliarde de dolari”, a spus Trump.

Preşedintele a susţinut că se va ţine de cuvânt în ce priveste construcţia unui zid la graniţa cu Mexicul, zid pentru care vor plăti chiar vecinii de de la sud de Rio Grande. “Vom construi zidul. Aş putea să aştept un an şi jumătate, până se vor încheia negocierile cu Mexicul. Însă nu vreau să aştept. Într-un fel sau altul, Mexicul ne va rambursa costul zidului. Aşa se va întâmpla”.

O bună parte din conferinţa de presă a fost dedicată precizărilor echipei de avocaţi angajată de Donald Trump pentru a reorganiza companiile sale, astfel încât viitorul preşedinte să nu se afle în conflict de interese. Trump a insistat asupra faptului că Constituţia SUA îi permite să-şi conducă afacerile în paralel cu guvernul federal, însă noul preşedinte al SUA preferat să se izlozeze de mediul de afaceri. În plus, Trump va dona “voluntar” statului american toate profiturile obţinue de hotelurile sale din alte ţări, iar compania sa nu va mai încheia contracte în străinătate pe durata mandatului său la Casa Albă. Trump organization va fi condusa de cei doi fii alui Donald Trump. "Sper că, după 8 ani, când voi reveni la compania mea, să le spun celor doi fii ai mei «Aţi făcut o treabă bună». Altfel, le voi spune «Sunteti concediaţi»"

Călin MarchieviciPublicat Miercuri, 11 ianuarie 2017
2687
 | 6
 | 10
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Fachirul
+2
Tramp va conduce America ca pe o afacere personala. Isi va alege oamenii tot la fel. Relatiile cu alte tari vor fi echivalentul relatiilor de afaceri dintre companii, adica fara mama, fara tata. Daca esti slab si vrei sa te aproprii de el o vei face in genunchi, si vei plati din greu pt. onoarea de ati intinde mana. Daca te simte ca un posibil concurent, pe aceeasi treapa de valoare, v-a alege doua solutii, una: daca nu-i rentabil sa se lupte cu tine va colabora, daca-i rentabil te va distruge. Pe unii o sa-i aduca in situatia de a crede ca daca le da margele de sticla colorada facute in America, astia sa plateasca ca si cum ar fi din aur. Va aprecia loialitatea de sluga neconditionata si dupa mult timp este posibil sa-ti mai arunce cate o ciosvarta ramasa de la ospat. Nu va aprecia limbile de la slugi, in schimb va aprecia laudele concurentilor lasand de la el, intr-o eventuala negociere pt. impartirea prazii. Cat despre Ro, daca va fi cazul, tinand cont de multitudinea de limbisti vanduti sau nu oponentilor lui din America, atitudinea va fi determinata de cine va convinge ca merita sa-i intinda mana, cum spuneam mai sus, calitatea de sluga cuviincioasa fiind definitorie. In caz invers, Ro va fi o moneda de schimb in orice tranzactie intre cei pe care el ii va considera parteneri de afaceri cu potenta.
Publicat Joi, 12 ianuarie 2017
+Răspunde
Coco
+4
Decat un prieten ascuns,mai bine un dusman,pe fata ! Sau fereste-ma doamne de prieteni ca de dusmani ma apar singur ! Am incredere in flerul lui Trumpy ca altfel n-ar fi reusit in afaceri,fata de politrucii de pana acum,care si-au rotunjit averile din discursuri si sfaturi populiste si demagogice,sau care au fost sponsorizati si manipulati de eminente cenusii sinistre...
Publicat Joi, 12 ianuarie 2017
+Răspunde
unu
-6
Pozele sunt excelent alese. Are de cine rade Putin :))
Publicat Miercuri, 11 ianuarie 2017
+Răspunde
Calomniati, poate ramine ceva !
+11
CNN si NBC au reusit sa ajunga, pe culmile penibilului, la stadiul de combinatie pestilentiala intre OTV si Taraf TV ! Probabil ca la aceste doua posturi mai privesc doar drogatii si homeless-ii Americii !
Publicat Miercuri, 11 ianuarie 2017
+Răspunde
Carol
-4
You two, take a room!
Publicat Miercuri, 11 ianuarie 2017
+Răspunde
Crocodilul
-7
Asta da presedinte tata. Ce puternic e ! Ce cuvinte! Ce gindire! Numai SOROSISTII astia il sapa. Rai oameni. Ce nenorociti sunt. Parca stiam ca CNN e din aceaiasi familie cu Ciuvica, Gidea & Co.
Publicat Miercuri, 11 ianuarie 2017
+Răspunde
Malagamba
+8
Mai sint 9 zile si am convingerea ca Gloriosul Presedinte Trump impreuna cu Maretul Conducator Putin vor aduce echilibrul atit de necesar Planetei iar detractorii sorosisti o vor pati rau de tot !!
Publicat Miercuri, 11 ianuarie 2017
+Răspunde
Radu Humor
+9
Poate avem toţi noroc de aflarea acestor doi titani în fruntea celor două mari Puteri ! Că dacă ar fi după mintea unora ce se văd unici stăpâni ai Lumii, deşi nu-s decât nişte cămătari şi ucigaşi de profesie, am sări cu toţii în aer !
Publicat Miercuri, 11 ianuarie 2017
+Răspunde
Vlad
+7
Un om de Stat adevarat, cu o viziune moderna si profitabila pentru America.
Publicat Miercuri, 11 ianuarie 2017
+Răspunde
gigel
+3
Caline, nu te dezminti ...
Publicat Miercuri, 11 ianuarie 2017
+Răspunde
Centrul Atenţiei
alarm off
Subiectele zilei
4 articole/ Actualizat acum 21 ore şi 2 minute
alarm off
Tragedia din Retezat
10 articole/ Actualizat Joi, 27 aprilie 2017
alarm off
Cronica din Berceni
6 articole/ Actualizat Miercuri, 19 aprilie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
10 articole/ Actualizat Joi, 20 aprilie 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
17 articole/ Actualizat Sâmbătă, 15 aprilie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
111 articole/ Actualizat Joi, 27 aprilie 2017
Ioan Buduca

6 spre 7 decembrie 2009. O noapte de pomină. Nu ştim ce era acasă la Vîntu, dar am aflat ce era acasă la generalul Gabriel Oprea, un simplu parlamentar la ora aceea.

Ioan BuducaPublicat Joi, 27 aprilie 2017