Viaţa ca un bal a unei celebre balerine, Alessandra Ferri

Prima balerină Alessandra Ferri, una dintre cele mai mari balerine dramatice din toate timpurile, cum o defineşte Gia Kourlas în New York Times, străluceşte din nou pe marile scene ale lumii.

Alessandra Ferri, cu corpul său asemănător unei viori Stradivarius şi cu picioarele sale lungi, a desenat muzica şi a colorat emoţiile în baletele celor mai mari coregrafi ai lumii.

În Giselle

Alessandra Ferri este considerată una dintre cele mai mari balerine de dans clasic din lume. Formaţia sa a început la ”Scala” din Milano. La 15 ani s-a transferat la Londra şi a studiat la prestigioasa ”Royal Ballet School”. La 19 ani devine prim balerină, este răsplătită cu Sir Lawrence Olivier Award, cea mai importantă distincţie din Marea Britanie şi este nominalizată Balerina Anului de către revista ”Dance and Dancers” şi de ”New York Times”. În 1985, debutează la American Ballet Theatre ca prim balerină, la invitaţia lui Mikhail Baryshnikov şi împreună cu această companie efectuează turnee în întreaga lume, ajunge pe marele ecran cu filmul Dancers, de Herbert Ross.

Alessandra Ferri şi Herman Cornejo Trio Concert Dance

Interpretează rolurile principale din mari balete: Romeo şi Julietta, Giselle, La Bayadère, Spărgătorul de nuci. În 1992 este unica balerină italiană invitată ca étoile la Baletul Operei din Paris, ca protagonistă în Carmen, în Notre Dame de Paris, în coregrafia lui Roland Petit, apoi la “Kirov” din Sankt Petersburg. Evoluează în Manon la Teatrul “Mariinski”, obţinând aplauze îndelungate. Ultimul spectacol al său înainte de retragere a fost, în 2007, la Taormina.

Alessandra Ferri într-un rol ce depăşeşte dansul clasic, apropiindu-se de cel precis, matematic

În 1992, filmul de televiziune La luna incantata obţine Medalia de Aur în secţiunea “Filme muzical de Festival”, la Cannes. În 1998, este protagonistă alături de Sting în scurtmetrajul Prelude, prezentat la “Mostra Internazionale del Cinema” de la Veneţia. A lucrat alături de Kenneth MacMillan, John Cranko şi John Neumeier în marile capodopere ale baletului secolului XX.

Alessandra Ferri şi Sting în pelicula Prelude

“Găsesc că artist e doar cel care transmite emoţii. Dar pentru asta trebuie să cunoşti la perfecţie tehnica, nu numai perfecţiunea. Aceasta e numai un punct de plecare. Altfel, eşti doar unul care are o tehnică bună”, spune ea .

După şapte ani de absenţă, Alessandra Ferri a revenit din nou pe poante, la vârsta de 50 de ani. “Atunci când regizoarea şi coregrafa Martha Clarke mi-a propus Chéri, ideea mi-a plăcut imediat. M-am şi văzut în personajul Léa, o femeie matură. O poveste în parte autobiografică, pentru că şi scriitoarea Colette, după al cărei roman s-a făcut scenariul, a avut o relaţie cu un bărbat cu mult mai tânăr decât ea.” Protagoniştii acestui roman erau Leonie Vallon, zisă Lea de Louval, o rafinată, bogată şi frumoasă curtezană, de 49 de ani, şi amantul său de 25 de ani, Fred Peloux, numit şi Chéri. Acţiunea este plasată la Paris în perioada Belle Epoque.

Alessandra Ferri şi Federico Bonelli în Woolf Works

A fost greu de înţeles cum o balerină de faimă mondială poate să spună adio scenei, în plină glorie, ca după câţiva ani să se decidă să se reîntoarcă, chiar riscând. “Capitolul dansului era terminat pentru mine. Simţeam cum Julieta, Manon, Carmen şi toate personajele care m-au acompaniat nu-mi mai aparţineau. Am avut o perioadă de cădere, apoi mi-am zis că trebuie să mă ridic. M-am ocupat de fiicele mele, dar cum eram născută ca artistă, am simţit că mă sufoc. Nu mai era scena, nu mai era publicul, nu mai era acea senzaţie de vibraţie care îmi lipsea. Acum, ceea ce fac nu e o reîntoarcere, ci sunt lucruri noi. Mă fascinează teatrul şi continui să mă exprim cu instrumentele mele. Altfel n-aş putea să trăiesc. Viaţa e pentru mine ca un bal”, declara ea într-un interviu acordat Valeriei Crippa.

Alessandra Ferri şi Garry Avis în Woolf Works, coregrafia McGregor

Reîntoarcerea ei pe scena dansului a avut loc la Festivalul de la Spoletto, în spectacolul de teatru-dans The Piano Upstairs de John Weidman, un eveniment care coincidea cu întoarcerea unei file de viaţă. Un spectacol de dans şi proză care vorbeşte despre sfârşitul unui matrimoniu, despre viaţa ei.

Alessandra Ferri în Woolf Works

Soţia îşi părăseşte soţul, care încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat. Întrebările pe care acesta şi le pune evocă amintiri care conduc la şi mai multe întrebări ce trezesc un val de imagini şi emoţii ce vor îl duce, poate, la aflarea adevărului. Piesa este dansată pe muzică de Giovanni Allevi, John Cage, George Crumb, Morton Feldman, Fabrizio Ferri, Philip Glass, Arvo Pärt. “Şi în timp ce construiam acel spectacol se încheia pentru mine capitolul cu Fabrizio Ferri, după 16 ani de căsătorie şi două fiice. Viaţa continuă şi teatrul la fel.”

Alessandra Ferri şi Herman Cornejo în Cheri, în coregrafia Marthei Clarcke

O primire triumfală din parea criticii americane a marcat întoarcerea sa pe scenă. De la “New York Times” la “World Street Journal”, experţii sunt unanim de acord că Ferri este sublimă ca întotdeauna, de parcă nici n-ar fi lipsit de pe scenă şapte ani. Dar se ştie că vârsta este totuşi fundamentală în balet. Contează în dansul clasic forma fizică, agilitatea, flexibilitatea şi forţa musculară.

A dansat în Dama cu camelii, la “Scala”, avându-l partener pe Roberto Bolle. “Pentru mine a fost o tortură de a mă opri din dans. Astăzi sunt liberă de personajele din repertoriul meu, pentru că vreau să privesc înainte şi vreau să dansez în roluri noi în care să mă recunosc în acest moment şi să transmit altora experienţa mea. Atunci când am încercat să stau departe de scenă, doi ani a fost o luptă cu mine însămi. Mă durea tot timpul coloana, corpul meu se revolta împotriva odihnei, mă simţeam îmbătrânită. Apoi mi-am dat seama că dansul este pentru mine modul de a comunica cu lumea şi mi-am zis: trebuie să lupt. Aşa cum face Misha Baryshnikov. Şi astăzi sunt fascinată de Baryshnikov, care şi la 67 de ani este un as al dansului”. Îi place să spună că trupul său este un cal pur sânge.

La New York a evoluat într-o operă japoneză după povestirea The Raven de Edgar Allan Poe.

Coregraful McGregor o citeşte pe Virginia Woolf

Cheeky Side, în coregrafia lui Lae Lubovitch, cu Alessandra Ferri & Tobin Del Cuore

De la Londra a început succesul Alessandrei Ferri, tânăra stea de la Royal Ballet şi muza lui Kenneth McMillan. Acum, după o strălucitoare carieră internaţională, şi o retragere de pe scena dansului în urmă cu 8 ani, o neaşteptată reîntoarcere la Covent Garden, într-o creaţie semnată de Wayne McGregor. O viitoare creaţie, semnată John Neumeier la Hamburg şi la 52 de ani… călătoria continuă.

A fost o adevărată lovitură de teatru pentru ”Royal Ballet” când Alessandra Ferri, la vârsta de 22 de ani, în 1985, aceasta a părăsit compania de balet, despărţindu-se de genialul coregraf Kenneth McMilan. Numită principal dancer a companiei engleze la numai 19 ani, aceasta devenise muza lui McMilan, punându-şi amprenta pe marile balete create de el, Romeo şi Julieta şi Mayerling, chiar şi în rolul Marie din Different Drummer, un balet psihologic după Woyzek de Georg Büchner şi Valley of Shadows inspirat de Grădinile Finzi Contini, scris de Giorgio Bassani.

Împreună cu Roberto Bolle în Dama cu camelii

Dar New York-ul, Mikhail Baryshnikov şi ”American Ballet Theatre” erau o tentaţie prea mare, aşa încât aceasta a revenit pentru a dansa în Julieta, în 2003. Iată de ce reîntoarcerea Alessandrei Ferri a fost primită atât de presa londoneză, cât şi de public cu un neaşteptat entuziasm. Reîntoarcerea ei la ”Covent Garden”, în Woolf Works, creaţia semnată de britanicul Wayne McGregor, un coregraf care nu era specializat în dans clasic, ci în cel experimental, un dans matematic, de o precizie mecanică, iar când a auzit de numele ei a întrebat: ”care Alessandra?”.

Cu Robert Bolle, în Romeo şi Julieta, în coregrafia lui Mac Millan

Şi astăzi, Alessandra Ferri este într-o formă fizică extraordinară, sfidând timpul prin frumuseţea şi ţinuta sa, evoluând alături de balerini care ar putea să-i fie copii. Aşa încât, McGregor a început să abordeze noi zone coregrafice. Becomings, partea cenrală, inspirată de Orlando după Virginia Woolf , era singurul triptic în care Ferri nu evoluase. Cu Alessandra Ferri pe scenă, stilul s-a schimbat în ceva apropiat stilului ”Royal Ballet”, caracterizat de un intens lirism, având în centru un element dramatic.

În prima parte, I Now, I Then, Ferri încerca să iasă din amintiri: Doamna Dalloway în acelaşi timp făcea parte din trecutul său. Acesta a fost punctul care l-a apropiat pe coregraf de creaţia lui McMilan.

În pelicula The Dancers de Herbert Ross

În Thusday, us The Waves, Alessandra Ferri a interpretat-o pe aceeaşi Woolf, cu mişcări complicate în timp ce corpul de balet evoca refluxul apelor în care scriitoarea s-a înecat. Şi aici, Alessandra a avut momente lirice evocative, intime. Ferri a triumfat în special în partea finală atrăgând privirile publicului ca o divă indiscutabilă şi artistă de prim rang care a dansat cu o supremă siguranţă. Publicul era în extaz. Pentru tineri, ea a apărut magnifică în evocarea Virginiei Woolf.

Alessandra Ferri, cu siguranţă, este unul dintre numele magnifice ale scenei de balet din ultimele decenii. Italiancă de origine sau anglo-americană, cum o defineşte Clive Barnes, într-un articol din anul 2000, intitulat Alessandra, ultimul turneu.

Alessandra Ferri şi argentinianul Herman Cornejo la Signature Theatre

După ce abordase dansul clasic, s-a abandonat dansului modern, lucrând cu nume ilustre ale coregrafiei, precum William Forsythe, Akram Khan şi Russell Maliphant. După ce abandonase scena, Alessandra Ferri se întorcea cu o agendă plină de proiecte, evoluând în Festivalul de Balet de la Spoleto, în Chérie, în coregrafia lui Martha Clarke, şi la New York, dar şi la Ravenna Festival, devenind starul de la ”Royal Ballet”.

Nu de mult, Alessandra Ferri a fost aplaudată la Teatrul din Modena pentru Trio Concert Dance, evoluând alături de partenerul său de scenă, dar şi de viaţă, argentinianul Herman Cornejo, dansatorul principal de la ”American Ballet Theatre”, care are o forţă şi o graţie deosebite.

În Virginia Woolf, din nou pe poante

Două piese de autor, una de Russell Maliphant şi un faimos duo, Le Park, după Angelin Preljocaj, într-o seară cu un ton sobru, avându-l la pian pe Bruce Levingston, un autor faimos în lumea muzicii contemporane.

Sub titlul Evolution, spectacolul îi are în rolurile principale pe Ferri şi Cornejo. A fost modificat în această vară şi prezentat într-o nouă formă la marile festivaluri de la Bolzano, Mittelfest, Civittanova Danza, la Versiliana şi, recent, la Auditorium Parco della Muzica di Roma, cu prilejul Festa del Cinema Roma, alături de alţi dansatori precum Craig Hall, de la New York City Ballet, argentinianul Daniel Proietto, Tobin del Cuore, Johny McMilan, Jeremy Jae Neal şi Jonathan Fredrickson.

În program au figurat lucrări din Rapsody de Frederick Ashton, After the Rain, de Christopher Wheeldon, Sinatra Suit în coregrafia lui Twyla Tharp şi lucrări de Lar Lubovitch, a canadienei Aszure Barton, cât şi a tânărului spaniol Alejandro Cerrudo şi alţii.

Pe scena Teatrului din Taormina, în ultimul ei spectacol, înainte de a se retrage

Să ne apropiem de modul în care McGregor a citit-o pe Virginia Woolf, în spectacolul Woolf Works, un balet în trei acte, de pe scena de la Covent Garden.

Spectacolul este inspirat de viaţa şi romanele Virginiei Woolf (1882-1941), care, cu o inteligenţă acută, a avut din păcate o viaţă încărcată de nevroze, care se simt şi în scriitura sa. Să amintim romanele sale Mrs Dalloway, Orlando şi The Waves (Valurile). Viaţa sa a fost traversată de nenumărate perioade de depresie şi scriitoarea a sfârşit prin a se sinucide, aruncându-se în valuri şi înecându-se. Teme ce nu par destinate pentru un balet care să atragă publicul. Orlando e un ”capriciu” asupra ambiguităţii sexuale a Virginiei Woolf.

O altă tentativă pe care a avut-o McGregor a fost aceea de a transpune în dans povestirea Raven Girl, o lucrare destul de anostă, inspirată de o povestire a lui Audrey Niffenegger, de o uimitoare banalitate.

Scenă din Woolf Works în coregrafia lui McGregor

Acum ”Royal Ballet” a pus în scenă toate forţele sale pentru a realiza un program de sală excepţional despre Woolf Works, cu peste 40 de pagini de explicaţii, interpretări, analize pentru a retrezi interesul publicului.

După cum mărturiseşte Clement Crisp, ”Punerea în scenă e complicată, în trei acte inspirate de Mrs Dalloway, Orlando şi The Waves şi viaţa tristă a Virginiei Woolf care include şi vocea înregistrată a scriitoarei. Partitura lui Max Richter este de asemenea banală şi plicticoasă, în schimb costumele rafinate. Alessandra Ferri, evoluând în rolul doamnei Woolf, dar şi în acela al doamnei Dalloway, ca protagonistă a unui roman care îşi povesteşte gândurile într-o singură zi, în timpul preparării pentru cină, rememorând vieţile prietenilor săi care îi erau oaspeţi”.

La Spoleto, în The Piano Upstairs

Efectul final al acestei complexe puneri în scenă e o secvenţă cu trei balete, cu personaje din epoca elisabetană, îmbrăcate în haine aurite, care rătăcesc pe o scenă întunecată. În ultimul act, asistăm la proiectarea pe fundal a mării, în timp ce Ferri, alături de alţi dansatori, exprimă un sentiment de tristeţe.

Programul a fost atât de bine pregătit pentru a o prezenta pe Alessandra Ferri într-o haină modernă – şi nu mă refer la termenul de contemporan -, ci o haină modernă şi abstractă, într-o coregrafie de mare puritate.

Alessandra Ferri o va interpreta pe Eleonora Duse, marea artistă devenită un mit estetic al decandentismului, în coregrafia lui John Neumeier, pe scena Staatsoper Hamburg.

La repetiţii pentru Eleonora Duse

Baletul, pe muzica lui Benjamin Britten şi Arvo Pärt, în coregrafia lui Neumeyer, în costumele desenate de el însuşi, va avea premiera în 6 decembrie, cu reluări până în 31. Alessandra Ferri îl va avea ca partener pe prim balerinul Baletului din Hamburg, Alexandr Trusch.

”Nu va fi o biografie documentară, ci vom da viaţă figurii lui Duse, calată pe prezent, pe ideea de femeie a zilelor noastre”, se destăinuia Neumeier.

La rândul său, Alessandra Ferri spunea: ”Cu cât am pătruns mai adânc în viaţa Eleonorei, cu atât sunt mai emoţionată de parcursul său spiritual, de căutarea sa pentru a se redescoperi pe sine. De fapt, Eleonora Duse sunt eu”.

În acest balet pe muzica lui Britten şi Part sunt scoase la lumină anumite relaţii dintre Duse şi tânărul Luciano Licastro, cu Arigo Boito şi, bineînţeles, cu D’Annunzio.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.