Victor Ponta şi ziua lui fără noroc

Şi dacă ar fi fost alesul zeilor, Victor Ponta ar fi trebuit să se teamă de dezlănţuirea cerului şi a apelor. Nu i-a fost de ajuns că în aceeaşi zi, cu doi ani în urmă, s-a petrecut o altă nenorocire. A pierdut lamentabil referendumul pentru debarcarea lui Traian Băsescu. Chiar dacă atunci Victor Ponta s-a ascuns la guvern şi s-a spălat pe mâini de blitzkrieg-ul din Parlament, tot eşec se numeşte şi tot zi neagră în calendar rămâne.

Lansarea candidaturii de la Craiova seamănă cu o asemenea zi neagră, cu o nuntă ţinută cu mare pompă în timp ce soacra mare zăcea întinsă pe masă iar copilul mic tremura în fierbinţeli şi cu masca pe figură într-un salon de la reanimare. Sau cu o petrecere ţigănească pe vreme de molimă, de incendiu sau de cutremur. În asemenea împrejurări, când lumea ţipă şi clopotele bat a durere, în calendare îşi face loc ziua cu ghinion, ziua fără noroc, ziua neagră, ziua durerii. Iar omul de bun-simţ îşi leapădă hainele de sărbătoare, trimite muzicanţii acasă sau îi pune şi pe ei la muncă şi se alătură şi el celor aflaţi la ananghie. În zi nenorocită te lepezi de toate visele de mărire şi te mulţumeşti să aperi viaţa.

În Gorj şi Vâlcea se trăgeau clopotele. Mulţimea era avertizată să se pună la adăpost iar animalele urlau înghiţite de puhoaie. Pe o aşa vreme de ziceai că şi cerurile s-au spart şi se goleau peste ţară, la Sala Sporturilor din Craiova gemea ”poporul pesedist”, venit să aniverseze doi ani de ”succesuri” şi să îşi desemneze candidatul la Preşedinţie. La Bascov, în marginea Piteştilor, intervenea armata iar la Novaci casele plecau la vale sub privirile neputincioase ale ţărăncilor care îşi smulgeau părul strigând, ”vai, casa mea, vai, casa mea!”.

Victor Ponta, în ziua desemnării sale pentru Cotroceni, ziua ghinionului său politic din 2012, a forţat lucrurile, deşi ele stăteau sub semnul nenorocului. Ziua lui simbolică, 29 iulie, s-a arătat a fi ca şi înainte, tot o zi a ratării, a eşecului, a norocului pierdut pentru cine ştie ce alte trufii nedecontate peste ani. Geaba s-a dus Victor Ponta în Gorj, judeţul său de suflet şi de adopţie politică, să îşi arate sprijinul şi să-i îmbărbăteze pe cei loviţi de soartă. Cu mâinile în buzunar, cu picioroangele în cizme, cu doi-trei băgători de seamă după dânsul, un premier este la fel de folositor ca un pompier cu o sticlă de apă minerală cu sirop. Victor Ponta a crezut că poate înfrunta natura cu funcţia sa, că poate să-i ajute pe ţăranii nenorociţi doar cu imaginea sa ultra-televizată şi cu vorbele sale super-cinice: „Hai, ziceţi, ce vreţi să vă repar, mă?”.

Victor Ponta a plecat cu stângul pe un drum pe care natura i-a ieşit înainte şi în limbajul ei fără vorbe i-a cerut să mai zăbovească. Important nu era visul său, ci amarul prin care treceau semenii. Nici că i-a păsat! Victor Ponta a crezut că poate obloji durerea sinistraţilor cu strângeri de mâini şi că este suficient să îi trimită pe Gabriel Oprea, pe Liviu Dragnea şi pe Raed Arafat cu pături, cu apă minerală şi cu soldaţi.

La Sala Sporturilor, Victor Ponta a avut un discurs destul de legat. Poate unul dintre cele mai convingătoare. Atâta doar că erau vorbe şi planuri de premier, nu de preşedinte. Cei care i-au scris vorbirea au inventariat corect lucruri, locuri, spitale şi „succesuri” şi drumuri fără asfalt. Dar despre o altă Românie nici că aveau habaar. În discursul său, Victor Ponta se făcea că plouă şi nu zicea nimic despre prăpădul din instituţii, despre nemernicia lumii politice din care face parte cu vârf şi îndesat, despre ţara jecmănită de toţi oamenii fără căpătâi.

Victor Ponta ne-a arătat viziunea sa ca preşedinte-premier, o înşiruire de lucruri pe care nimeni şi nici guvernul său nu izbuteşte să le facă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.