Vocea Rusiei: SUA gestionează şi filtrează clasa politică

Într-un material despre condamnarea lui Năstase, publicaţia „Vocea Rusiei“ scrie că ceea ce i s-a întâmplat fostului premier se încadrează în modul în care SUA își administrează coloniile.

Iar preşedintele Băsescu, scrie sursa citata, ar putea să-i calce acestuia pe urme foarte curând.

Condamnarea lui Năstase nu este nici o victorie împotriva corupției, nici cazul unui deținut politic. Vinovatul pentru arestarea lui Năstase ar fi de fapt SUA, se arată în articol.

„America, forţa care l-a uns pe Năstase la domnie şi cea care l-a băgat în puşcărie, are tot interesul ca românii să creadă că problemele ţării în care trăiesc nu sunt generate de statutul de colonie occidentală, ci de corupţia liderilor politici. Partea ironică constă în faptul că SUA gestionează şi „filtrează” clasa politică în aşa fel încât la putere ajung numai executanţi servili şi corupţi, dar poporului i se spune că el este de vină pentru că a ales (din nou!) nişte politicieni corupţi şi incapabili, scrie sursa citată.

Năstase putea fi acuzat de lucruri mult mai grave, cum ar fi subminarea economiei sau privatizările la preţuri subevaluate a companiilor strategice, începând cu Petrom, scrie jurnalistul Valentin Mândrăşescu.

„La proces, Năstase a declarat că, dacă ar fi încheiat un contract cu Gazprom, Vestul l-ar fi apărat cu aceeaşi insistenţă cu care o apără pe Iulia Timoşenko, ceea ce arată că Năstase nu înţelege de fapt ce i s-a întâmplat.

Pentru Năstase ar fi totuşi două motive de consolare.

Astfel, scrie sursa citată, cand va fi judecat pentru privatizarea Petrom, în care statul român a pierdut cel puţin 20 de miliarde de dolari, poate fi sigur că Occidentul îi va sări în ajutor, iar in al doilea rand, el nu este nu este nici primul, dar nici ultimul „guvernator expirat”.

Pentru că există o mare probabilitate ca Traian Băsescu să ajungă în curând în aceeaşi situaţie“, conchide jurnalistul.

Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită, în dosarul Zambaccian.

Fostul premier mai are o condamnare definitivă de doi ani, dispusă pe 20 iunie 2012, în dosarul „Trofeul calităţii”.

Din această condamnare, fostul premier a executat aproape nouă luni de închisoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.