1 Decembrie la TVR 1

Parade militare în direct, ediţii speciale ale emisiunilor îndrăgite, film românesc şi spectacole – sunt numai câteva dintre programele pregătite de TVR 1 pentru Ziua Naţională a României, anunță televiziunea publică într-un comunicat.

Aniversarea Zilei Naţionale a României începe la TVR 1 la ora 9.00, când telespectatorii pot urmări talk-show-ul 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, moderat de Adrian Cioroianu. Emisiunea poate fi văzută şi la TVR HD, precum şi online, pe TVR+.
La ora 11.00, TVR 1 şi TVR HD difuzează, în direct, tradiţionala paradă militară din Piața Constituției şi depunerile de coroane. De la ora 12.00, într-o ediţie specială a emisiunii Universul credinţei, telespectatorii TVR 1 pot asista în direct slujba de Te Deum de la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Ceremonia va fi oficiată de ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolit al Ardealului, alături de IPS Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia, la eveniment fiind aşteptaţi credincioşi şi reprezentanti ai autorităţilor centrale şi locale. Transmisiunea va fi realizată în colaborare cu Studioul Teritorial Cluj, iar comentariul va fi asigurat de Corneliu Vlad Matache. Atât parada militară, cât şi slujba de Te Deum sunt transmise simultan şi la TVR 2.
Rămânem la Alba-Iulia şi de la ora 12.30, când vom fi martorii paradei militare desfăşurate pe bulevardul 1 Decembrie 1918, de Aniversarea Zilei Naţionale a României. Aproape 1000 de militari şi echipamente specifice din cadrul M.Ap.N. vor defila prin oraşul Marii Uniri.
De la ora 13.00, timp de o oră, artiştii Dida Drăgan, Ana Cebotari, Nina Crulicovschi, Ninela Caranfil, Vasile Şeicaru, Eugen Doga, Vasile Iovu, Fuego, Cătălin Josan, Mihai Ciobanu, Anişoara Puică, Doina Sulac, Nicolae Botgros şi orchestra „Lăutarii”, Aldea-Teodorovici Orchestra, Vali Boghian&Band, Formaţia Acord şi Corul Accoustic cântă la sărbătoarea tuturor celor Născuţi în limba română. Concertul este difuzat la TVR 1 şi TVR HD, precum şi online, pe TVR+.
La ora 14.30, telespectatorii au întâlnire cu Iuliana Tudor, la Sala Polivalentă din Sibiu, unde se desfăşoară spectacolul extraordinar Noi suntem români, dedicat zilei de 1 Decembrie. Orchestra „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, este şi în această zi alături de telespectatorii TVR 1. La fel sunt şi Ansamblul „Cindrelul-Junii Sibiului”, interpreţii Nicolae Furdui Iancu şi Tudor Furdui Iancu, Sava Negrean Brudaşcu, Izabela Tomiţa, Bogdan Cioranu, Stana Stepanescu, Alexandru Brădăţan, Nineta Popa, Alina Bîcă, Daniel Rosalim, Adrian Neamţu, Marcel Părău, Viorica Telcean, Nicu Mâţă, Şirin Narenji, Gabriel Dumitru, Angelica Flutur, Ion Drăgan, Alina Pinca, Nicuşor Iordan, Olguţa Berbec, Dumitru Teleagă, Mariana Anghel, Codruţa Rodean, Daniel Pop, Andreea Haisan, Paul Ananie.
Ediţia specială Se zice că… începe la TVR 1 şi TVR HD, de 1 Decembrie, mai târziu, la ora 17.20, şi este structurată în două părţi, fiecare cu durata de o oră. Sonia, Ioana, Nuami şi Flori încearcă să demonteze ideea vehiculată cum că patriotismul nu mai e la modă… Şi pentru aceasta, apelează la invitaţi extrem de convingători: Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, DJ-ii radio Popescu şi Flick, antreprenorul Rucsandra Hurezeanu, inventatorul Justin Capră, interpretul de muzică populară Gelu Voicu şi băieţelul lui de 7 ani, Tudor, generalul Radu Theodoru, veteran de război, fost pilot şi autor a peste 60 de romane, Alex Velea, Mahala Rai Banda, Fuego şi Irina Loghin.
La 19.30, alegerile parlamentare din Republica Moldova sunt reflectate în programul TVR 1 printr-o Ediţie specială, moderată de Miruna Munteanu.
Seara, de la 21.10, telespectatorilor li se propune să-și amintească vremurile dinaintea Marii Uniri, graţie filmului Capcana mercenarilor (România, 1981), în regia lui Sergiu Nicolaescu. Acţiunea dramei se petrece în iarna anului 1918, cu puţin timp înainte de Marea Unire de la 1 Decembrie. Ţăranii unui sat din Ardeal sunt acuzaţi pe nedrept de incendierea fabricii şi depozitului de cherestea ce aparţineau baronului von Görtz. Mercenarii angajaţi de acesta urmează să împuşte câte un om din fiecare casă a satului şi singurii care îndrăznesc să-i înfrunte sunt soldaţii unui mic detaşament al armatei române, condus de maiorul Andrei. După o luptă crâncenă, pe viaţă si pe moarte, mercenarii sunt decimaţi. Din distribuţie fac parte Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Cozorici, Jean Constantin.
Aniversarea Zilei Naţionale a tuturor românilor se încheie la ora 23.00, cu o ediţie specială Starea naţiei, în care Dragoş Pătraru joacă rolul unui român obişnuit, sărac şi nervos, aşezat la coadă la fasole, de 1 decembrie. Trecând prin momentele emisiunii – despre România, situaţia noastră, campania electorală din acest an etc. – personajul realizează, la un moment dat, că, de fapt, stă la o altă coadă. La moaşte…
Tot programul TVR 1 de 1 Decembrie poate fi urmărit şi online, pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Descărcaţi aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android. Pentru românii din diaspora, TVR Internaţional transmite, de asemenea, în direct, talk-show-ul 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, moderat de Adrian Cioroianu, cele două parade militare, ediţia specială Universul credinţei, precum şi spectacolul Noi suntem români, de la Sibiu.

Program special de 1 Decembrie la TVR 2

Dacă de Ziua Naţională a României urmărim tradiţionala paradă militară, la TVR 2 puteţi urmări, de 1 Decembrie, o “paradă” a valorilor acestui neam, oameni recunoscuţi la nivel internaţional pentru realizările lor care au marcat istoria şi evoluţia noastră, anunță televiziunea într-un comunicat.

Astfel, pe parcursul întregii zile, la TVR 2 sunt programate emisiuni care aduc în prim plan personalităţi cu care ne mândrim: mari oameni de stat, mari artişti, mari sportivi… într-un cuvânt, MARI ROMÂNI. Mihai Eminescu, Mircea Eliade , Constantin Brâncuşi , Regele Carol, Alexandru Ioan Cuza, Ion Antonescu, Mihai Viteazul, Nadia Comăneci, Ştefan cel Mare, Herman Orbeth, Emil Racoviţă, Henri Coandă, Victor Babeş, Nicolae Titulescu, Anghel Saligny, Maria Tănase – sunt numai câţiva dintre cei ce vor fi omagiaţi la TVR 2 de 1 Decembrie. Astfel, programul Învingătorii va reaminti drumul parcurs de câţiva mari sportivi ai ţării, pentru a se clasa în fruntea clasamentelor mondiale: Gabriela Szabó şi Leonard Doroftei (de la ora 9.00), Gheorghe Hagi (de la ora 14.00), Ivan Patzaichin şi Nadia Comăneci (de la ora 16.00). Pentru a marca sărbătoarea tuturor românilor, TVR 2 va transmite în simulcast cu TVR 1 – în direct de la Bucureşti – Parada militară (de la ora 11.00) şi de la Alba Iulia -Te Deum-ul de la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia – oficiat de IPS Laurenţiu Streza, Mitropolit al Ardealului, alături de IPS Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia (de la ora 12.00).

De la ora 13.00, programul Mari Români va celebra într-un program emoţionant câteva dintre marile personalităţi ale acestui neam, iar de la ora 15.00, la Dosar România vine actorul, eseistul, autorul şi regizorul de teatru Dan Puric într-un dialog tulburător cu Răzvan Butaru, despre condiţia actuală a poporului român. Şi pentru că este zi de mare sărbătoare, cei mai importanţi artişti populari vin la TVR 2 pentru a aduce muzica populară, jocul şi tradiţiile românilor din toate zonele. Sofia Vicoveanca, Mioara Velicu, Gheorghe Roşoga, Benone Sinulescu, Lia Lungu, Georgel Nucă, Lazăr Novac de pe valea Timocului – Serbia, Leontina Pop, Elena Mândrescu, Anghelina Timiş-Lungu, Elena Chirică, Ioana Maria Ardelean, Ansamblurile folclorice reunite din Slobozia Mare şi Giurgiuleşti din Raionul Cahul, Ansamblul folcloric „Doina Baraganului” – îi invită pe telespectatori de la ora 10.00 şi 17.00 la Popasuri folclorice – să sărbătorim româneşte Ziua Naţională. Seara, de la ora 20.30, Grigore Leşe le urează „La mulţi ani!” tuturor românilor printr-o ediţie specială de 1 Decembrie cu titlul: România lui Leşe. Este vorba de o Românie a oamenilor profunzi, conştienţi, hotărâţi, curajoşi – în care istoria, mitologia, creativitatea şi avangarda ne ajută să înţelegem dimensiunea spirituală a românilor.

O lume autentică, vie, fabuloasă. Ediţia specială propusă de TVR 2 pentru Ziua Naţională a României aduce o temă sensibilă, exploatată cu agresivitate, folosită propagandistic, falsificată: cântecul patriotic, cântecul care ne-a însoţit istoria.
„Acum, când acel patriotism profund, intim, care a dat naştere cântecelor istorice a fost învins de avântul de tribună, voi aduce în atenţia publicului cântece care ne-au îmbărbătat de-a lungul istoriei, scrisori de pe front şi din prizonierat, hori. Sunt cântece care ne-au ţinut laolaltă, ne-au păstrat onoarea şi demnitatea.
Nu de puţine ori hotărârile românilor au vegheat graniţele. Între cele trei Imperii, prin hori, marşuri, scrisori, românii au adus curaj, înţelegere, cumpătare şi luminare.”-Grigore Leşe Ziua Naţională se încheie la TVR 2 cu o comedie spumoasă, românească, din anul 1990. De la ora 23.10, filmul Harababura, în regia lui Geo Saizescu, îi aduce într-un mare recital actoricesc pe câţiva dintre marii maeştri ai cinematografiei noastre: Dem Rădulescu, Ileana Stana Ionescu, Ştefan Bănică, Rodica Popescu Bitănescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.