Când s-a inaugurat Conferinţa de Pace de la Paris, în ianuarie 1919, administrarea autonomă a Basarabiei, stipulată în Actul Unirii din 27 martie 1918 (pe stilul vechi, oficial, la acea dată, atât în provincia alipită, cât şi în partea din România ce se mai găsea sub autoritatea guvernanţilor în refugiu la Iaşi, în timp ce tot sudul ţării, aflat sub ocupaţia Puterilor Centrale, trecuse forţat la calendarul gregorian), devenise inoperantă.
Pe 10 decembrie 1918 (s.n.), Sfatul Ţării (teoretic, dieta provinciei) se întrunise la Chişinău pentru ultima oară, în condiţii nestatutare, cu rostul de a renunţa la unirea condiţionată, deci de a se autodesfiinţa, fiind dizolvat de îndată prin decret-regal. Asta după ce, luni de zile, Consiliul Directorilor (teoretic, guvernul provinciei) fusese eclipsat în funcţia sa executivă de comisarul general al Basarabiei numit de guvernul de la Iaşi. Iniţial, această funcţie a fost atribuită scriitorului Duiliu Zamfirescu, iar mai apoi, generalului Arthur Văitoianu.
La momentul unirii, tot nordul provinciei – ţinutul Hotinului, având o populaţie predominant ucraineană, se afla sub ocupaţie austro-ungară, în timp ce în sud, în Bugeac şi pe Dunăre, unde era un adevărat mozaic etnic, erau dislocate unităţi militare germane. In condiţiile încheierii convenţiilor de armistiţiu cu Austro-Ungaria şi, respectiv, Germania, de la începutul lunii noiembrie 1918, ce au marcat prăbuşirea Puterilor Centrale, armata română, prezentă pe scară largă în tot restul Basarabiei din ianuarie 1918, la solicitarea Sfatului Ţării, şi-a extins controlul şi asupra acestor zone, operaţiune urmată de acţiuni insurgente, atât de sorginte naţionalistă ucraineană, cât şi de inspiraţie bolşevică.
Oricine ar fi trăit în acele vremuri în Basarabia, dar mai ales ţăranii români, înfloritoarele comunităţi de colonişti germani, bulgari sau găgăuzi din sud, ca şi sutele de mii de refugiaţi din Rusia cuprinsă de războiul civil, nu ar fi avut cum să nu salute intervenţia pacificatoare a trupelor române, în condiţiile în care teritoriul acesteia suportase exodul a peste un milion de soldaţi, mai mult sau mai puţin bolşevizaţi, în retragerea dezordonată de pe frontul românesc spre străfundurile Rusiei.
Cât despre numeroşii evrei din provincie, ei au fost scutiţi de toate mizeriile la care coreligionarii lor au fost supuşi dincolo de Nistru, în special în Podolia, ce a devenit câmp de bătălie între naţionaliştii ucraineni şi bandele bolşevice ori cele ale lui Denikin. Dar pentru denigratorii de atunci (şi până în zilele noastre) ai acţiunii de autodeterminare a poporului român din această fostă gubernie rusească, ce poate fi privită chiar şi pe baza principiilor proclamate, formal, la scara întregii Rusii de însuşi Lenin, în noiembrie 1917, nu a fost vorba decât de ocuparea şi anexarea Basarabiei de către moşierii români.
In schimb, în 1919 şi 1920, moşierii (în majoritate ruşi) din Basarabia, ale căror întinse latifundii erau supuse exproprierii în folosul milioanelor de ţărani mai săraci prin reforma agrară iniţiată de Sfatul Ţării şi legiferată de Statul Român, cărora li s-au alăturat mulţi reprezentanţi ai fostei administraţii ţariste, care nu vedeau în Basarabia decât ceea ce ea era de fapt – o colonie rusească, au exercitat o acţiune extrem de activă în cercurile conferinţei de pace, încercând să zădărnicească recunoaşterea unirii Basarabiei cu România de către marile Puteri Aliate. Situaţia era cu atât mai complexă, cu cât liderii acestor state nu pierdeau speranţa lichidării bolşevismului şi a acceptării unui nou guvern al Rusiei la masa tratativelor de pace.
Al.Vaida-Voevod, fruntaşul ardelean, şi generalul Al.Averescu, venerat ca erou de război, care au îndeplinit succesiv funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri în perioada critică a negocierilor de la Paris vizând confirmarea unirii Basarabiei, au avut de făcut faţă unei conjuncturi internaţionale complexe, reuşind să nu se implice în acţiuni de anvergură dincolo de Nistru. In acelaşi timp, prin România a fost asigurată o parte consistentă a tranzitului de armament spre Polonia, în perioada în care lucrătorii portuari din Danzig, din motive de antipatie naţională, dar şi de simpatie proletară, au pus în pericol soarta Varşoviei în faţa Armatei Roşii, blocând acest tranzit. Totodată, la Paris, reprezentanţii celor Cinci Mari nu doreau să antagonizeze grupările alb-gardiste, ce mai luptau contra bolşevicilor în anumite zone şi care se grupaseră într-o reprezentanţă neoficială pe lângă conferinţă, oferindu-le, din când în când, în funcţie de mersul ostilităţilor, adeziunea la principiul păstrării integrităţii teritoriale a Rusiei, cu excepţia Poloniei şi a Finlandei.
Surprinzător, din perspectiva actuală, mai ales Statele Unite s-au opus cu obstinaţie oricărei secesiuni faţă de Rusia pe baza aplicării autodeterminării naţionale, ca şi cum nu acesta fusese pilonul de bază al Celor 14 Puncte ale declaraţiei preşedintelui Woodrow Wilson din ianuarie 1918, între care figura doar Polonia (al 13-lea). SUA au recunoscut cu greu independenţa Ţărilor Baltice, numai după ce acestea şi-au reglementat relaţia bilaterală cu Rusia, singură Armenia, pentru care se prefigurase un mandat american după dezlipirea din Imperiul Otoman a teritoriilor considerate până nu demult armene, avându-le alături, eventual, şi pe cele din fostul Imperiu Ţarist, bucurându-se în mod deosebit de atenţia diplomaţiei SUA.
Inverşunarea liderilor americani contra recunoaşterii unirii Basarabiei cu România (şi care avea să fie estompată doar după aproape un deceniu şi jumătate, indirect, atunci când Department of Labor, care avea sarcina supervizării politicii de imigrare în Statele Unite, a desfiinţat cota alocată Basarabiei, ce apărea distinct din 1924, pentru a o include în cea a noilor imigranţi admisibili din România) avea în vedere nu negarea realităţii etnice a provinciei, ce fusese confirmată inclusiv prin rapoartele unor experţi americani, ci, mai degrabă, inadmisibilitatea creării unui precedent. America era cu ochii bine aţintiţi asupra activităţilor japoneze din Extremul Orient al Rusiei, unde luptase, nu demult, şi un semnificativ contingent de soldaţi americani. In acelaşi timp, diverşi întreprinzători din SUA, continuau pe şest exploatarea minereurilor de metale preţioase din nordul Siberiei, inabordabil controlului guvernului de la Moscova, pe cont propriu, ca într-un no man’s land.
Senatul Statelor Unite a respins pentru a doua oară, în martie 1920, tratatul de pace cu Germania şi charta fondatoare a Ligii Naţiunilor inclusă în acesta (ca şi în toate tratatele succesive încheiate în cadrul Conferinţei de la Paris). In aceste condiţii, după semnarea, la Trianon, a păcii cu Ungaria, întrucât SUA nu se aflaseră în război cu Imperiul Otoman, iar interesul pentru mandatul armean, ce urma a fi acordat de Liga Naţiunilor, se cam stinsese (în pofida faptului că însuşi preşedintele Wilson semnase harta având trasată întinderea spre vest a viitoarei Armenii – document venerat până în zilele noastre de armenii de pretutindeni), prezenţa la conferinţă a Statelor Unite s-a redus doar la persoana ambasadorului SUA la Paris, H.C.Wallace, şi la grupul colaboratorilor săi apropiaţi.
Cele patru Mari Puteri Aliate (SUA fuseseră doar Asociat) au decis să finalizeze ele însele tratatul referitor la Basarabia, în ciuda opoziţiei americane, care insistase asupra unui plebiscit, aşa cum se mai hotărâse pentru anumite regiuni ale Europei, dar nicăieri la amploarea unui teritoriu atât de întins. Un alt deziderat în favoarea definitivării statutului Basarabiei îl constituia faptul că cei circa trei milioane de locuitori riscau să devină apatrizi. Conform unor date publicate la Chişinău, oraş în care la recensământul din decembrie 1930 aveau să fie consemnaţi circa 115.000 de locuitori, la sfârşitul anului 1920 se înregistrau peste 150.000 de refugiaţi din Rusia, în condiţiile în care guvernul bolşevic inaugura politica de restrângere a dreptului de cetăţenie pentru cei emigraţi recent din imperiul sovietic.
Pe acest fundal, diplomaţia română făcea o adevărată acrobaţie între interesele franceze şi cele britanice. La cererea Franţei, negocierile cu trimişii Moscovei de la Copenhaga au fost abandonate în primăvară, dar pasul decisiv spre satisfacerea intereselor României a fost făcut odată cu abandonarea de către armata română a malului stâng al Tisei şi retragerea spre noua frontieră cu Ungaria. De folos a fost şi accelerarea în ţară a procedurii de ratificare a tratatului protecţiei minorităţilor etnice, căci în documentul referitor la Basarabia era incluse şi obligaţii în legătură cu acest aspect.
In toamna anului 1920, după schimbarea preşedintelui şi a premierului în Franţa, pe fondul slăbirii rezistenţei anti-bolşevice pe fronturile din Rusia, faţă de care nimeni nu mai vroia să îşi ia angajamente deosebite, la 25 septembrie, contele Derby a ameninţat că Marea Britanie va semna singură tratatul. La reuniunea Conferinţei Ambasadorilor din 29 septembrie, a mai acceptat amânarea semnării până pe 11 octombrie, pentru a se mai încerca o dată obţinerea asentimentului Statelor Unite. La 4 octombrie 1920, premierul francez a comunicat delegaţiei române textul tratatului, în care se inclusese şi prevederea imposibilităţii revizuirii prin arbitraj, la cererea Rusiei, cândva, în viitor, după accederea la tratat, a clauzei teritoriale (în urma unei observaţii pertinente a lui Titulescu, prezent şi el la Paris, în acel an ). Ca o mostră de curtoazie, americanilor li s-a propus o extensie până la 25 octombrie. Cu toate eforturile şi în ciuda recomandărilor propriilor experţi, la 8 octombrie 1920, Statele Unite au comunicat că executivul de la Washington «nu se poate asocia unei politici care ar tinde la dezmembrarea [teritorială a] Rusiei.
Deşi ambasadorul Wallace s-a opus adoptării chiar şi după ce devenise clar că SUA nu vor fi parte contractantă în tratat, acesta a fost parafat, într-un singur exemplar în limba franceză (spre deosebire de altele semnate, în acei ani, în capitala Franţei sau în împrejurimi, care erau redactate şi în engleză şi italiană, în caz de diferenţe de interpretare cel redactat în franceză având întâietate). La 28 octombrie 1920, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei (ce l-a ratificat în 1922) alături de India şi de dominioanele sale, Republica Franceză (ratificarea – în 1924), Regatul Italiei (în 1927) şi, după două zile, Imperiul Japoniei (care nu l-a ratificat, deşi unii autori susţin că, totuşi, acest fapt s-ar fi petrecut în 1931; o notă diplomatică franceză, din septembrie 1932, confirmă că ratificarea Japoniei nu avusese loc până la acea dată), au recunoscut suveranitatea Regatului României asupra Basarabiei.
Din partea română, tratatul a fost semnat de ministrul de Externe, Take Ionescu, şi de ministrul României la Paris, prinţul Dimitrie I.Ghica, viitor şef al diplomaţiei în guvernarea Iorga (1931-32) şi frate al monseniorului Vladimir Ghika. Din partea celor patru Mari Puteri, tratatul a fost semnat de către primul-ministru al Franţei şi ministru al Afacerilor Externe, Georges Leygues, de Jules Cambon – fost secretar-general la Quai d’Orsay, de ambasadorul britanic la Paris, contele de Derby, de amabasadorul Italiei în capitala Franţei, Lelio Bonin Longare, şi de ambasadorul japonez la Conferinţa de Pace de la Paris, vicontele Ishii Kikujirō (aflat la Bruxelles, pe 28 octombrie).
Spre deosebire de celelalte tratate convenite la Paris în 1920, care stipulau expres că intrarea lor în vigoare va coincide cu întocmirea, la sediul diplomaţiei franceze, a unui proces-verbal privind predarea instrumentelor de ratificare de către statul direct interesat (Ungaria, apoi Imperiul Otoman) şi de numai trei dintre Marile Puteri Aliate semnatare, oarecum ciudat, poate din nebăgare de seamă, tratatul de la Paris referitor la Basarabia avea nevoie de ratificarea tuturor celor patru Mari Puteri Aliate, Aceasta a făcut ca, prin absenţa publicităţii unei eventuale ratificări din partea Japoniei, să se considere că tratatul respectiv nu a fost valabil niciodată, rămânând doar o recunoaştere informală a unirii Basarabiei cu România. Deşi Tratatul de la Trianon nu a fost ratificat de SUA (această ţară încheind tratate de pace distincte cu Germania, Austria şi Ungaria în august 1921), ca şi de către Polonia, de altfel, el a intrat în vigoare la 31 iulie 1921.
Diplomaţia sovietică, printr-o notă comună, datată 1 noiembrie 1920, adresată statelor semnatare, inclusiv preşedintelui Consiliului de Miniştri al României, generalul Averescu, a protestat în legătură cu alipirea Basarabiei la România. Aceasta era semnată de Gh.Cicerin – narkomindel [comisar al poporului pentru afacerile externe] al RSFS Ruse şi de Hr.Rakovski, „amicul dintotdeauna al României“, ce îndeplinea pe atunci funcţiile de preşedinte al Sovnarkom-ului şi de şef al Narkomindel-ului RSS Ucrainene. Mai apoi, liderii sovietici au exploatat veriga slabă a tratatului de la Paris – necesitatea ratificării de către toate statele semnatare şi s-au concentrat, rând pe rând, asupra tuturor marilor puteri, odată intrate în procesul finalizării ratificărilor.
Au reuşit să împiedice ratificarea de către Japonia, printr-o clauză parte a anexelor secrete la înţelegerile bilaterale convenite la Pekin [Beijing], în 1924, după ce Tokyo a recunoscut regimul bolşevic. Japonia, fiind una dintre marile puteri învingătoare, nu putea fi exclusă de la decizia aliaţilor în privinţa Basarabiei, mai ales în condiţiile obstrucţiilor americane. Dar, de fapt, Japonia nici nu ar fi avut dreptul moral să semneze tratatul de la Paris ( într-o chestiune complet europeană), deoarece, din vara acelui an 1920, pe lângă ocuparea părţii de nord a insulei Sahalin, invadase şi o zonă din partea continentală a Extremului Orient rus. Aceasta s-a produs în urma masacrării unor comercianţi japonezi la Nikolaevsk-pe-Amur (la comanda unui anarhist descreierat, executat, ulterior, chiar de bolşevici), cu intenţia vădită de a anexa o mare parte a acestor teritorii, sau, cel puţin, a nordului Sahalinului. Japonia avea, deci, interesul ca acceptarea unirii Basarabiei cu România să creeze precedentul juridic al unei eventuale viitoare recunoaşterii a stăpânirii sale, fără nici un argument etnic, asupra unor teritorii ruseşti.
Această poveste referitoare la încununarea unui efort diplomatic al României de acum 100 de ani, în urma căruia cele trei mari puteri europene învingătoare în Primul Război Mondial au încuviinţat extinderea suveranităţii acesteia asupra Basarabiei, ca fiind „justificată din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic” şi în interesul păcii generale în Europa, Rusia fiind invitată să adere la tratat de îndată ce va fi instalat un guvern acceptat de semnatari, cu angajamentul de a supune arbitrajului Consiliului Societăţii Naţiunilor a tuturor chestiunilor pe care guvernul rus le-ar putea ridica în legătură cu anumite detalii ale acestuia, cu excepţia suveranităţii României asupra teritoriului, are o însemnătate specială în contextul alegerilor prezidenţiale din Rep. Moldova.
Exact ca în urmă cu un secol, Basarabia e departe de Rusia, cele două având între ele un stat ucrainean profund naţionalist şi reorientat spre Occident. Cu toată această distanţă, are alături o pseudo-exclavă a Federaţiei Ruse – Republica Moldovenească Nistreană, sau mai corect spus şi fără pretenţia vreunei etnicităţi – Pridnestrovia, a cărei populaţie s-a pronunţat, covârşitor, în cadrul unui referendum, în 2006, pentru unirea cu Rusia. De anul trecut, Moscova i-a permis aceastei entităţi statale o reprezentare oficială, dar fără a se bucura de statutul de care beneficiază, într-un spectru mult mai larg, alte state secesioniste, cum ar fi Abhazia şi Osetia de Sud din Georgia, respectiv Artsakh (Nagorno-Karabah) din Azerbaidjan.
Realegerea preşedintelui Dodon e uşor previzibilă, odată ce, în favoarea sa, se va produce un val de voturi transnistrene. Timp de decenii, acestea au avut un impact relativ minor asupra aritmeticii parlamentare din Basarabia, dat fiind că numărul alegătorilor din regiunea separatistă ce treceau Nistrul pentru a vota în dreapta fluviului era redus. De această dată, s-ar putea ca aceştia să încline decisiv balanţa contra opţiunii pro-europene. Pe de altă parte, menţinerea actualului curs la nivel înalt al Rep.Moldova este un anacronism, în condiţiile în care, la doi paşi de Moscova, în Rep.Belarus, aflată de două decenii într-un proces de integrare cu Federaţia Rusă, o însemnată parte a populaţiei protestează necontenit de trei luni contra rezultatelor alegerilor prezidenţiale suspectate de a fi fost fraudate masiv, punând o imensă presiune asupra intereselor Rusiei.
La urma urmei, dacă ucrainenii din ţara lor îmbrăţişează, după cum se pretinde, cauza alinierii la valorile europene, fapt palpabil mai ales în jumătatea de vest a Ucrainei şi la Kiev, nimic nu-i opreşte să manifeste aceeaşi înclinaţie şi în Transnistria, unde alcătuiesc împreună cu moldovenii 60% din populaţia R.M.N.. Se estimează că numărul posesorilor de cetăţenie rusă din Basarabia e de circa un sfert de milion. Adăugându-i pe cei circa 450.000 de locuitori din Transnistria, dintre care o mare parte au şi cetăţenia Rusiei (unii, şi pe cea a Ucrainei, deşi legea ucraineană e foarte restrictivă în privinţa dublei cetăţenii), rezultă o masă de potenţiali votanţi similară celei generate de cetăţenii din Basarabia care au primit cetăţenia română (circa 670.000), dintre care foarte mulţi nu mai sunt rezidenţi în Rep.Moldova. Dacă toţi aceştia ar vota strict Est vs.Vest, decizia în privinţa celui ce va prelua noul mandat de preşedinte le aparţine, în esenţă, basarabenilor de acasă.
Va fi interesant de văzut care va fi raportul dintre transnistrenii care vor fi votat în aceste alegeri şi cel al cetăţenilor moldoveni care o vor face la secţiile din străinătate. Pe de o parte, va fi opţiunea în favoarea procesului de accelerare a federalizării, adică o reintegrare a Transnistriei ce ar salva aparenţele refacerii integrităţii ţării, iar pe de cealaltă, cea a unui preşedinte pro-european, al cărui păcat originar este că evită mesajul unionist, poate nedorind să fie identificat cu excesele politicianismului de cumetrie şi cu fanfaronada caracteristice celor ce se dau drept „apostolii Unirii“ dincoace de Prut.
La 1917-1920, cu o populaţie rurală sensibil mai puţin instruită decât în prezent şi cu sute de mii de locuitori ai Basarabiei şi Transnistriei neavând habar de apartenenţa la un popor atât de numeros, prin acţiunea hotărâtă a unei pleiade de intelectuali, a fost posibil ca acestei mase relativ amorfe să i se ofere un ideal naţional. Iar împlinirea acestuia, cu toate imperfecţiunile inerente unui regim bazat pe prezenţa în teritoriu a armatei române, în condiţiile haosului ce pusese stăpânire pe o mare parte a fostei împărăţii ţariste, a fost recunoscută de către marile puteri semnatare ale Tratatului de la Paris din 28 octombrie 1920 ca fiind justificată şi bazându-se pe „dorinţa exprimată de populaţia Basarabiei de a o vedea unită cu România”.
Orice ocazie e bună pentru a falsifica istoria, și uit-așa, veți avea ce meritați.
Orice ocazie e bună pentru a falsifica istoria, și uit-așa, veți avea tot ce meritați.
Mihai Viteazul cerea, în tratativele purtate cu regele Sigismund al III-lea al Poloniei, în martie 1600 la Brașov, să i se recunoască stăpânirea asupra „Oceacului de peste Nistru”(Transnistria)
Se stie din cronicele rusesti de la 1100 ca acest teritoriu al Transnistriei era locuit de voloheni(vlahi),iar cea mai importanta asezare se numea in cronici polone „Vila Valachorum ”
În 1019 pecenegii şi poporul numit „Blokumenn” în documentele de origine scandinavă ( Vlahii) luptă în bătălia de la râul Alta,lângă fluviul Nipru de partea lui Sviatopolk împotriva lui Iaroslav cel Înţelept. V. Spinei arată ca această informaţie este cea mai veche referitoare la vlahii/românii din nordul Moldovei. Este singura bătălie în care vikingii (din armata lui Iaroslav) luptă cu vlahii (din armata lui Sviatopolk). Datele se bazează pe capitolul „Eymundar Þáttr Hringssonar” din saga regelui Olaf Haraldsson (1015-1028) în care se menţionează că Sviatopolk pregăteşte o armată împotriva lui Iaroslav, formată din turci (pecenegi), blokumen (vlahi/români) şi alte popoare.
Vikingii au lăsat o mărturie despre prezenţa lor (în spaţiul vlah/românesc) pe o piatră comemorativă din insula Gotland, din localitatea Sjonhem, din secolul al XI-lea, în care se pomeneşte că varegul Rodfos,o căpetenie vikingă, a fost omorât de ”blakumen în timpul călătoriei în străinătate”.Pe la 1040, Cazimir, duce al Poloniei, a încheiat o alianţă cu Iaroslav cel Înţelept, ducele Kievului şi primeşte 1.000 de pedestraşi ca să-şi recucerească teritoriile pierdute în Polonia. Cu această ocazie este pomenită o armată formată din ruteni, prusieni, daci şi geţi (adica români)(Cronica Poloneza)
De subliniat ca Macaristanul(Moghioria) nu apucase inca la vremea respectiva sa fure Transilvania,cand romanii luptau impotriva vikingilor intitulati „rusi”!
Respectand Istoria, vom trai mai bine!
Ceva nu tine, nu se potriveste in toata aceasta povestire a celui care dezvaluie. Ce contin acele tratate la modul real, poporului roman, nu i se va spune adevarul indiferent de consecinte sau solutii! Observati ca s-a teecut de la anii 1919 la 1920, apoi la actualitatea anilor de azi. A fost si va ramane actiunea definitiv „punct ochit, punct lovit= pus in fata faptelor implinite”, incat nu mai poti schimba nimic.
Cum putea SUA crea probleme Conferintelor asa-zis pentru protejarea Rusiei Sovietice cand a fost una dintre tarile care a recunoscut URSS cel mai tarziu? Despre ce nationalisti nebolsevici-anarhisti ucrainieni vorbim cand toate extremismele ucrainiene erau create si controlate de Lenin? Cum poti vorbi de „soldati rusi bolsevizati” care au dezertat destabilizand
frontul si permitand nemtilor si austriacilor sa ocupe teritoriile mentionate, cand STII PRECIS ca diversiunea ii apartine
lui Lenin cu a sa lozinca infama „pace, paine si pamant”? Agitatorii bolsevici din armata tzarista au raspandit zvonul ca
se impart pamanturile latifundiarilor si mujicii au dezertat pentru a nu scapa ocazia si cu ce s-au ales, cu foametea care
i-a decimat cu zecile de milioane, cu inca PATRU ANI de razboi civil si in final cu colectivizarea!!! Astfel si-au creat marxistii mase de manevra si carne de tun, prin tradare de tara si minciuni ordinare. Cine a facut jocurile in Ucraina? Bolsevicul ucrainian legendat ca bulgar, roman, francez si rus Christian Rakovski si bolsevicul Hrusciov, anarhistul sub acoperire bolsevica Mahno, fruntasul Comintern Manuilski…Pacat de tema brizanta a REINTREGIRII ce trebuia sa ocazioneze in sfarsit interpretarea corecta a evenimentelor. A si am uitat sa-l pomenesc pe bolsevicul de origine basarabeana Frunze
si camaradul sau mare mahar in Comintern, Pjatakov, care a fost si TREZORIERUL Partidului Mondial, numele de partid fiind dat dupa cifra cinci(in rusa „piat”! L-a folosit si in varianta Pjatkovski!)
@ Balaton Gölü,.Ești la inteligența lu ăla cu moaca strâmbă, de la o palmă probabil, care zicea cum că dacii au construit piramidele din Egipt,. Tu vorbești avioane despre ceva care nu există .. Ai luptat și tu ca Agamiță Dandanache,..cu vikingii, cu rușii și cu extratereștrii,. Dar, mereu ai intors armele și te-ai sinucis ca Decebal,.
@Charlie : Lenin n-a creat nici un „extremism ucrainean”. Extremismul fiind, acolo, PREXISTENT REVOLUTIEI. Tara fara stapân, fara sef si FARA INSTITUTII. TERITORIU în care Statul, la fel situatiei de-acuma, era INEXISTENT. Fond pe care TROTZKI = si ucrainean, si anarhist. De acord, însa, cu revolta privindu-i pe Rakovski, Hrusciov, si restul … + ca HAOSUL din Ucraina = amplificat de WW1, soldat cu dezmembrarea Imperiului Tarist. La fel s-a-ntâmplat si-n Franta Revolutiei, de la 1789 la 1785. Dezastru complet. Rakovski, Hrusciov, Trotzki (= „REVOLUTIA PERMANENTA”), etc. = PROFITORII haosului. Proportiile, fata, însa, de ce s-a-ntamplat la Revolutia Franceza, nefiind comparabile. Franta, si nu Ucraina sau Rusia, detinând primul loc. Prima fiind bogata si haosul avându-si legile proprii. O scânteie, si-ajunge. Robespierre : de la tribuna Conventiei îsi imagina, si el, dictatorul sangvinar, ca striveste coruptia. El însusi ajungând, însa, la esafod. Jafurile si incendiile, distrugerile + Teroarea, stârpirea din Franta Revolutiei, neavând comparatie. Nicaieri. Si acolo, la fel ca-n Rusia Revolutiei, fiind si invazia restului armatelor Europei, si razboiele civile. Morti fara judecata. Rusii = nici lideri, si prea saraci: mureau si de foame, si de boli groaznice, si de frig.
Apropo, in perioada 1918-1919-1921 deja erau „impinsii” musulmanei si nu numai=popoare migratoare care se oprise sau erau oprite in Romania, nimic in istorioara acestui scriitor in legatura cu ‘poezia’ scrisa prin silabe pentru toti acesti migratori:go,hu,ge….., 10-12 la numar?! Asta pare istorie pe scurt imbunatatita sau manipulatorie din partea unor cenzurosi care nu au acceptat adevarul real in scris pentru istorie.
@Charlie : erata, Franta Revolutiei, de la 1789 la 1795.
@Oriaspanda : marele Urs:iar bati campii,mufat la propaganda hungara ,plina de falsuri
continuitatea poporului roman:
1.Podul lui Constantin cel Mare peste Dunare,cel mai mare din lume la momentul respectiv (350 en,la 80 de ani de la asa zisa „Retragere Aureliana”),functional timp de 100 de ani,cu vama,ca la carte!Cu cine faceau comert,ca doar nu cu voi,ca erati inca in Muntii Altai, la nivel de primate,traiati in copaci!
2.Intreaba-te sau intreab-o pe ma-ta maghiara cati imparati romani si-au luat titlul de Dacicus Maximus, dupa asa zisa retragere aureliana si golirea Transilvaniei(inca 5 imparati,inca 300 de ani de lupte,dar nu spune la nimeni)
3.Ai destule harti Imperiale romane la indemana,care intre 400-900 en aratau localitati in zona Romaniei si Panoniei,printre care un Bolintinum exact langa actuala Budapest :)))
4.Oare de ce raurile principale si-au pastrat denumirea antica,inclusiv Tisa?Cine i-a invatat pe huni sa le spuna pe nume?Avem cateva denumiri de munti in Transilvania, vechi de mii de ani,cu mult inainte ca huni sa se dea jos din copaci
Nu mai crede toate basmele hungare,saracul Anonymus inca a vrut sa va puna in lumina favorabila,altfel nu ar avea statuie la KM ZERO,in Budapesta!
Despre fratele Julien ( Julianus barát:)))vrei sa te invat,sau te descurci singur?
5.Despre „pata mongola”statistic preponderenta in Macaristan,sa te invat ceva legat de asiatici?Vrei ceva si despre o caracteristica dantura asiatica,pe care o mosteniti?:))
6.Actul de nastere al poporului roman este Columna lui Traian,care are 2000 de ani, plus Jus valachorum si Universitas Valachorum,care consfinteau drepturile romanilor la pamantul lor in Transilvania,pana la 1366 cand dreptul romanilor a fost interzis de Ludovic I de Anjou,un kkt de rege franto-moghior.prin decretul de la Turda!
Vai de mama voastra de baschiri migratori,nici Dzeu nu tine cu nomazii,si Pannonia este romaneasca,ar trebui sa platiti tribut!
Intre voi si foarte multi traitori din Ardeal de-si zic cu naduf romani nu este diferenta. Si pentru voi si pentru ei soarele rasare la Budapesta. Probabil tu vorbesti mereu pentru acei romani de mana a doua.
mai, @bala-toane, te-au uitat prea mult la sf-urile lui nicolaescu… :), altfel spus, vrabia malai viseaza 🙂
@ Ganyé Göbe,
Problemele voastre sunt: Istoria voastră este o poveste de preamărire. Există suficiente date despre voi și nu toate vă sunt favorabile. Nu reușiți ce au reușit popoarele civilizate,adică, să întemeiați un stat. Tot încercați și tot o încropteală iese. Cea ce scoate în evidență obârșia voastră obscură. Credeți că batjocorirea altora, inventând istorioare, compensează și nivelează contrastul dintre voi și cei din jur? Dacă adevărul spus interziceți prin legi și în schimb îi încurajați pe cei care emit tot felul de povești denigratoare, vă va scoate din starea în care vă aflați?
„Rollason”, tragedia ta e ca nu poti trai fara „scantei” si maceluri bolsevice mondiale…”soldate cu dezmembrari…”. Ti-am mai spus, pacat de tine si de zbaterea ta convulsiva! Trotzki a fost bolsevic sub diferite acoperiri, anathista, socialist-revolutionara,mensevica si ce nu stii,a fost si Pasha turc contribuind la „scateia…destramarii si dezmembrarii Imperiului Otoman. Legendat ca ucrainian asa cum a fost legendat ca roman, rus, francez etc. Cand ma refer la extremistii bolsevici am in vedere devenirea lor din narodnicii rusi, ucrainieni, polonezi, din tarile baltice, asa ca extremismul ucrainian are sorgintea narodnicismului care a fost rebotezat de Lenin socialist-revolutionar, bolsevic si mensevic. Si nu-l uita pe…Plehanov care voi demonstra ca a fost de fapt…ucrainianul rebotezat Constantin Dobrogeanu-Razboinicul (Gherea)…
Americanii ne vor „binele” si azi, fara Basarabia!
Citez:”La momentul unirii, tot nordul provinciei – ţinutul Hotinului, având o populaţie predominant ucraineană”
Greseala este ca populatia din nordul Romaniei sunt HUTZANII, BOICHE SI ALTE NEAMURI CARE NU SUNT UCRAINIENI. Cred ca sunt ramasitele BOIILOR care se invecinau cu daco-getii si care chiar s-au batut cu dacii. Nu vorbesc ucrainiana dar adevarat vorbesc o limba slava si cu ceva cuvinte romanesti.
@Orias panda : urmasii triburilor de huni canibali se ingropau cu calul favorit pana pe la 1600 in Pannonia,pana cand reghele vostru a interzis traditia nomada!Voi si tihanii ce mai preamariti caii,obicei nomad prin excelenta..(vezi”cemetery of Tiszafüred-Majoros”)
Ce sa mai pretinzi de la urmasii turanicilor astazi,cand ei deja cu sorcova in mana…
„justinianus”, pentru mine ramai o enigma, chiar daca uneori te recunosc in altii care vorbesc aceeasi…limba! Cu tine!
Deci, Rusia Tzarista ne-o fura, Imperiul sovietic ne-o tine ostatica si pe tine, in spirit nedocmatic, te framanta „binele
ce ni-l vor americanii”. Repet, americanii sunt cele doua partide alternante la putere sau sefii acestora ce fac politica peste mana americanilor? Asta asa, ca intre doi intelectuali respectuosi care comunica rezonabil si logic! Oricat as incerca sa va inteleg, nu reusesc!!! Bolsevicii rusi si ucrainieni nu ne retrocedeaza tinuturile stramosesti si pe voi va preocupa „americanii”, ba chiar persiflezi „binele” ce ni-l vor azi, cand vedeti cine sunt „americanii”-bolsevicii Söros si absolut toti ambasadorii acreditati de ILEGALII Barak Osama si sefii Deep(de) Staate care organizeaza rebeliunile ANARHIST-NEOMARXISTE/NEONAZISTE din SUA si intreaga Lume.
@gunoier: Curata-ti gunoiul din mintea ta inaite de a scrie.
@Anonim
Scuze! Cum de nu te-am observat? Încapi într-o pubelă, sau să vin cu vidanja?
„gunoier”-ule, cine-ti da dreptul sa rastalmacesti o istorie milenara printr-un limbaj abject, de o premeditare ticaloasa? In gandirea ta revansarda, de dusman al Romaniei, nu e loc pentru adevarul absolut ca orice Natiune isi cinsteste istoria? Ce fac shogorii si secu-ii? Nu actioneaza subversiv pentru o Ungarie care a fost intotdeauna ceea ce este acum? I-a spune iredentist-ule, francezii-teutonii-englezii si celelalte Natiuni nu-si canta solemn istoriile? Sunt singurul
capabil sa te demaste ca apatinand „valului sörosist, bolsevico-nazist” ce doreste globalizarea marxista prin distrugerea
Natiunilor, sluga a (editat) care da cu barna in romani lipseasca de propria Natiune…
@gunoier: Nu, tu te faci mic si te duci acasa, asta daca te mai cunoaste cineva.
Observati ca alde Marele Urs, cel ce da pe afara de sovinism, adica rasism, contra romanilor, idem qwe plus alte gunoaie mai noi, care isi fac de cap balacarind pe romani si Romania, nu isi argumenteaza pozitiile, ci doar isi varsa fierea veninoaa, dupa care dispar. Ei bine, asta este esenta propagandei hungariste, mizerii si rastalmaciri fara substrat real. Nu poti reinvia ceea ce istoria a repudiat, adica apartheidul, caci apartheid a fost regimul impus romanilor si nu numai de Ungaria, pretinsa ‘mare’.
Hopa! Seagită coprofagii! Nu e niciun pericol. Resursele sunt inepuizabile. Sau credeți că se va rezolva în acest mileniu marea problemă cu canalzarea? Eu nu cred.
@gunoier: La canalizare sa mergi tu, gunoiule, caci tu esti dintre cei care zici ca se agita.