Un apropiat al lui Putin a plătit sute de mii de dolari pentru petrecerile de după nunta lui Donald Trump Jr.

Un om de afaceri rus apropiat de Vladimir Putin a plătit sute de mii de dolari pentru petrecerile organizate după nunta lui Donald Trump Jr. Cuplul susține că a fost doar un cadou generos din partea unui prieten.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Un apropiat al lui Putin a plătit sute de mii de dolari pentru petrecerile de după nunta lui Donald Trump Jr.

Un om de afaceri rus apropiat de Vladimir Putin a plătit sute de mii de dolari pentru petrecerile organizate după nunta lui Donald Trump Jr. Cuplul susține că a fost doar un cadou generos din partea unui prieten.

Un om de afaceri rus cu legături apropiate de Vladimir Putin a plătit sute de mii de dolari pentru petrecerile organizate după nunta lui Donald Trump Jr. și a Bettinei Trump, în Bahamas. Umar Kremlev, șeful Asociației Internaționale de Box, a suportat printre altele costurile pentru închirierea unei insule private și un spectacol de artificii. Fiul președintelui american și soția sa au confirmat contribuția și susțin că a fost un cadou făcut de un prieten.

Informația a fost publicată inițial de ProPublica, în urma unei investigații bazate pe documente și discuții cu persoane apropiate evenimentului. Publicația estimează că suma plătită de Kremlev a ajuns la câteva sute de mii de dolari.

Donald Trump Jr. și Bettina s-au căsătorit în luna mai. Ceremonia propriu-zisă a avut loc vineri și, potrivit cuplului, a fost una restrânsă, doar cu familia. Petrecerile din următoarele două zile au adunat aproximativ 50 de invitați. Kremlev ar fi plătit în jur de 100.000 de dolari pentru închirierea unei insule private unde au fost cazați invitații și unde s-a ținut una dintre petreceri. Spectacolul de artificii ar fi costat aproximativ 70.000 de dolari.

Donald Trump Jr. și soția sa au confirmat că omul de afaceri rus a finanțat cele două seri de petrecere.

„Dragul nostru prieten Umar a găzduit cu foarte multă generozitate două seri incredibile de sărbătoare pentru noi DUPĂ nunta noastră”, au transmis cei doi pe contul de Instagram al Bettinei Trump.

Cuplul a descris gestul drept „un cadou de nuntă extraordinar de generos din partea unui prieten” și a respins ideea că în spatele acestuia s-ar afla un interes politic.

„Este regretabil că ceva atât de personal și fericit poate fi reinterpretat drept ceva politic sau sinistru doar din cauza identității unei persoane sau a locului din care provine. Prietenia nu are nevoie de un motiv politic”, au mai transmis cei doi.

Cine este Umar Kremlev

Umar Kremlev are 43 de ani și conduce Asociația Internațională de Box (IBA). Organizația a pierdut recunoașterea Comitetului Internațional Olimpic după ani de dispute privind guvernanța, finanțele și integritatea federației.

Kremlev s-a născut în Tadjikistan și purta inițial numele de familie Lutfulloyev. Și-a schimbat numele în Kremlev în 2010, potrivit publicației independente ruse Proekt, scrie TIME. Aceeași publicație a relatat că, înainte de schimbarea numelui, Kremlev fusese condamnat pentru extorcare, în 2004, și agresiune, în 2007. Biroul său de presă a susținut însă, într-un răspuns pentru ProPublica, că acesta are un cazier „complet curat”.

Ulterior, Kremlev s-a apropiat de gruparea de motocicliști Night Wolves, cunoscută pentru legăturile sale cu Kremlinul. Vladimir Putin a apărut în mai multe rânduri alături de membrii grupării și este considerat membru de onoare. În această perioadă, Kremlev l-ar fi cunoscut pe Alexei Rubezhnoi, care conduce în prezent serviciul de securitate prezidențial al lui Putin.

Cariera sa în box a avansat rapid. În 2015, Kremlev a fondat compania Patriot, implicată în promovarea meciurilor de box. Ulterior, a ajuns la conducerea boxului rus, iar în 2020 a fost ales președinte al Asociației Internaționale de Box. Sub conducerea lui, Gazprom, gigantul energetic controlat de statul rus, a devenit un important finanțator al IBA.

Kremlev și-a extins între timp și afacerile. În 2024 a preluat Rolf, cel mai mare grup de dealeri auto din Rusia. Compania fusese anterior trecută sub controlul statului rus. Vladimir Putin a eliminat ulterior Rolf de pe lista activelor aflate în proprietate federală.

Legăturile cu Putin. Kremlev a primit „Ordinul Prieteniei”

Legăturile lui Umar Kremlev cu Vladimir Putin sunt vizibile de mai mulți ani. Cei doi au participat împreună la mai multe evenimente publice, inclusiv la inaugurarea Centrului Internațional de Box din Moscova. În aprilie 2026, Putin i-a acordat lui Kremlev „Ordinul Prieteniei”, o distincție de stat oferită persoanelor considerate că au contribuit la dezvoltarea Federației Ruse.

Un fost membru al conducerii IBA a susținut, într-o declarație pentru ProPublica, că ascensiunea lui Kremlev în sport trebuie privită și prin prisma intereselor Kremlinului.

„Umar este ghidat de Putin. Sportul era folosit pentru putere politică soft. Este geopolitică. Faptul că este vorba despre box este doar o coincidență”, a declarat acesta.

Kremlev l-a însoțit și pe Putin în timpul unei vizite în China din acest an, potrivit presei de stat chineze. Biroul său de presă a precizat însă că omul de afaceri nu a făcut parte din „delegația oficială” a președintelui rus. Cu doar câteva zile înaintea petrecerilor din Bahamas, Kremlev se afla în China în același context cu liderul de la Kremlin, potrivit investigației ProPublica.

Cum a ajuns Kremlev apropiat de Donald Trump Jr.

Biroul de presă al omului de afaceri rus susține că cei doi s-au cunoscut „în urmă cu câțiva ani” și că au „o relație de prietenie”. Un reprezentant al lui Trump Jr. a declarat pentru The New York Times că cei doi s-au cunoscut prin intermediul unui prieten comun și s-au apropiat datorită pasiunilor pentru box și vânătoare. Acesta a precizat că nu există o relație de afaceri între ei.

Legătura lor a devenit publică și prin intermediul IBA.

După revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, Kremlev și conducerea organizației i-au trimis președintelui american o scrisoare de felicitare. Aceștia i-au mulțumit pentru poziția privind participarea sportivelor transgender în competițiile feminine.

În septembrie 2025, Donald Trump Jr. a participat la Istanbul la o dezbatere organizată de IBA. A urcat atunci pe scenă alături de Kremlev și a vorbit, printre altele, despre participarea femeilor transgender în sportul feminin. După eveniment, IBA anunța că relația nu urma să rămână una pur simbolică și că vor exista și alte inițiative comune.

Președintele Donald Trump nu a participat la nunta fiului său și nici la petrecerile care au urmat. El a spus pentru The New York Times că nu îl cunoaște pe Umar Kremlev.

„Nu am idee cine este Umar, nu am auzit niciodată de el și nu a plătit nunta lui Don și Bettina, care a avut loc într-un loc complet diferit și într-o altă zi”, a transmis Trump.

Eric Trump, fratele lui Donald Trump Jr., a transmis la rândul său, printr-o purtătoare de cuvânt, că nu știe cine este Kremlev.

Prezența omului de afaceri rus și sumele plătite de acesta au atras însă atenția unor foști oficiali americani din domeniul informațiilor. Dan Hoffman, fost oficial cu experiență în CIA și alte instituții americane, a declarat pentru TIME că, dacă informațiile sunt corecte, situația arată „o judecată slabă” din partea lui Donald Trump Jr. El consideră puțin probabil ca o persoană precum Kremlev să interacționeze cu familia președintelui american fără ca autoritățile de la Kremlin să știe.

Holden Triplett, fost director pentru contrainformații în Consiliul Național de Securitate în primul mandat al lui Donald Trump, avertizează că inclusiv relațiile aparent obișnuite pot fi exploatate de serviciile de informații.

„Chiar și cea mai transparentă relație, fără amenințări sau intenții ascunse, ar putea fi transformată într-un instrument de către serviciile de informații”, a declarat acesta pentru TIME.

ProPublica subliniază că nu există dovezi publice că finanțarea petrecerilor ar fi fost făcută la cererea Kremlinului. De asemenea, nu este cunoscut dacă Kremlev a cerut sau a primit ceva în schimbul banilor cheltuiți.

Biroul său de presă susține că acesta „nu a discutat niciodată chestiuni politice cu vreunul dintre prietenii și cunoscuții săi americani”, inclusiv cu Donald Trump Jr.

Cuplul insistă, la rândul său, că explicația este una mai simplă.

„Generozitatea nu vine automat cu o agendă. Și uneori un cadou de nuntă este pur și simplu un cadou de nuntă”, au transmis Donald Trump Jr. și Bettina Trump.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.