Bute va boxa cu Froch la Nottingham

Lucian Bute va boxa pe 12 mai, la Nottingham, cu britanicul Carl Froch, challangerul oficial la titlul mondial al categoriei supermijlocie, versiunea IBF, deţinut de român. Informaţia a fost făcută publică de site-ul canadian rds.ca, cu precizarea că anunţul oficial […]

Fără Fotografie

A fost stabilită perioada în care se pot face înscrieri la grădinițe

Reînscrierile copiilor care au mai fost la grădiniţă au loc în perioada 1-31 martie, iar înscrierile se vor desfăşura între 1 şi 30 aprilie, informează, joi, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB). Cifra de şcolarizare pentru învăţământul preşcolar în anul […]

Fără Fotografie

Un profesor afgan a ucis doi militari NATO

Doi militari ai NATO au fost ucişi de un soldat şi un civil afgani care i-au împuşcat în sudul Afganistanului, a anunţat ISAF, transmite Mediafax.ro. Incidentul vine pe fondul valului de violenţe izbucnit după arderea unor exemplare din Coran într-o […]

Premierul Olandei: Suntem împotriva aderării României la spațiul Schengen

România şi Bulgaria nu au făcut suficiente progrese deocamdată pentru a obţine susţinerea Olandei în vederea aderării la spaţiul Schengen, a declarat joi premierul olandez Mark Rutte, după discuţii cu preşedintele Parlamentului European Martin Schulz.

Mediafax: Băsescu discută despre Schengen cu premierii Olandei, Bulgariei, Danemarcei

[…]

Antonescu răspunde propagandiștilor lui Băsescu: „Casa mea nu e în Mihăileanu”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări, că, împreună cu soţia sa, europarlamentarul PNL Adina Vălean, a achiziţionat un apartament cu acte în regulă, respectând toate legile în vigoare din România. Precizarea lui […]

Locotenentul protestatar, obligat să restituie statului sute de mii de lei

Ofițerul Alexandru Gheorghe, trecut în rezervă după ce a protestat în Piața Universității, este obligat să înapoieze statului român sute de mii de lei, reprezentând taxele pentru fiecare an de şcolarizare militară, el urmând atât liceul militar, cât şi Academia militară.

[…]

Fără Fotografie

Kârgâzstan:10.000 de manifestanţi cer demisia Guvernului

Aproximativ 10.000 de manifestanţi au ieşit în stradă joi la Osh, oraş din sudul Kârgâzstanului, pentru a cere demisia Guvernului din această fostă republică sovietică din Asia Centrală, transmite AFP, citată de Agerpres. „Cerem demisia guvernului şi formarea unui nou […]

Fără Fotografie

Sulfina Barbu: Reducerile de personal în sectorul bugetar vor fi cele convenite cu FMI

Reducerile de personal în sectorul bugetar vor fi cele convenite cu Fondul Monetar Internaţional pentru 2012, a declarat, joi, fostul ministru al muncii, Sulfina Barbu, care a participat la o conferinţă de specialitate găzduită de Banca Naţională a României. „Nu […]

Marian Vanghelie şi Oana Mizil şi-au regizat idila?

După ce au scandalizat cu relaţia lor, Marian Vanghelie şi Oana Mizil s-ar părea că nu mai sunt împreună. Vecinii primarului sectorului 5 au confirmat că edilul este prezent în fiecare seară la soţia lui, Charlotte. Ziaristii de la express-press.ro […]

Am rămas prieteni doar cu Marea Neagră

România a blocat până în ultimul moment acordarea statutului de candidat la UE pentru Serbia. Bucureştiul a obţinut  monitorizarea de către UE a respectării drepturilor minorităţii româneşti din Serbia, scrie Adevărul. Poziţia României  în Consiliul pentru Afaceri Externe a fost […]

Fără Fotografie

MADR: Creşterea preţurilor la ouă nu este rezultatul lipsei producţiei şi al tarifelor mari la producători

Creşterea preţurilor de piaţă la ouă, manifestată în ultima perioadă, nu este rezultatul lipsei producţiei de ouă, ca urmare a schimbării sistemului de creştere, şi nici al creşterii preţurilor de producător, afirmă, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit […]

Fără Fotografie

Studenta condamnată pentru uciderea şi tranşarea unui bărbat, executată silit pentru cheltuieli de judecată

Carmen Bejan, fosta studentă la Medicină condamnată pentru că a participat la uciderea şi tranşarea unui bărbat, este executată silit de Fisc pentru o datorie de aproximativ 7.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată în procesul prin care cerea întreruperea […]

Fără Fotografie

Un incendiu izbucnit în zona Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, stins după circa nouă ore

Un incendiu care a izbucnit, miercuri seară, în apropierea comunei constănţene Istria, în zona Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, şi care a cuprins peste 60 de hectare cu stuf şi vegetaţie uscată, a fost stins de pompieri şi voluntari după circa […]

Fără Fotografie

Liderii statelor UE se reunesc în cadrul Consiliului European de primăvară

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene se reunesc joi seară, în cadrul Consiliului European de primăvară, care se va concentra pe subiectele economice, în special pe măsurile de consolidare a disciplinei fiscal-bugetare şi pe încurajarea creşterii şi a ocupării forţei […]

Fără Fotografie

Obama, încrezător că misiunea americană în Afganistan se va încheia în 2014

„Războiul este foarte dificil şi niciodată nu se desfăşoară perfect. Însă, datorită perseverenţei echipelor noastre, sunt încrezător în faptul că vom putea rămâne pe drumul care va permite până în 2014 să retragem soldaţii şi să îi eliberâm din rolul […]

Fără Fotografie

Fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a fost luat de SMURD şi transportat la spital

Fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a fost internat de urgenţă la Spitalul Floreasca din Capitală. El a fost preluat de acasă de un echipaj SMURD şi transportat la spital. Alături de el este soţia dar şi subsecretarul de stat […]

Vaticanul a scos la iveală cele mai ascunse secrete care vor să „spele” catolicismul

Vaticanul îşi dezvăluie arhivele secrete. Peste o sută de documente originale, cu mare valoare istorică, sunt expuse în public, pentru prima dată în istoria statului papal. Cunoscătorii spun că porţile arhivelor au fost doar întredeschise şi că ele ascund, încă, […]