La Chicago, versiunea originală a operei „Boris Godunov”

Opera Lirică din Chicago a inclus în actuala stagiune trei titluri majore, diferite ca stil muzical, toate sub bagheta dirijorului Sir Andrew Davis: „Boris Godunov”, „Ariadne auf Naxos” şi „Flautul fermecat”, în regii deja cunoscute, dar cu distribuţii noi, remarcabile, mai ales în opera lui Modest Mussorgsky, în care rolul titular a fost interpretat de basul italian Ferruccio Furlanetto, al cărui debut pe scena acestui teatru era aşteptat de multă vreme.

Forţa şi impactul operei „Boris Godunov”, al cărei libret a folosit motivele din romanul cu acelaşi nume scris de Puşkin, au fost prezentate, spre bucuria melomanilor, în versiunea originală din 1869, mult mai compactă, restituind frumuseţea maiestuoasă a acestei lucrări cardinale a repertoriului rusesc.

Cea de a doua versiune a fost realizată de compozitor la cererea Teatrului „Mariinski” din Sankt Petersburg, în 1874, urmată de alte două, în 1896 şi 1908, şi de cea a lui Şostakovici, în 1940. Opera, interzisă la un moment dat în Rusia din motive ideologice, a suferit, în timp, în diversele versiuni, amputări, reorchestrări, recompuneri chiar.

Punerea în scenă concepută în 1994 la „Opera Lirică”, cu o echipă de artişti scandinavi, regizorul Stein Winge, scenograful Goran Wassberg şi creatoarea de costume Kari Gravklev, a fost remarcabilă. Creată în 1993 pentru „Grand Théâtre” din Geneva, cu o scenografie poate prea epurată după gustul clasic, a fost înlocuită acum de montarea Juliei Pevzner, cu jocurile de lumini semnate de apreciatul Duane Schuler.

Scenă din Boris Godunov pe scena Teatrului Liric din Chicago

Fundalul scenei este constituit de o suprafaţă concavă, ritmată de mai multe deschideri, uşi prin care intră şi ies procesiunile, şi de fante din care coboară draperiile colorate la încoronarea ţarului Boris. Restul scenei conţine puţine elemente care sugerează diferite locuri ale acţiunii, cum ar fi piaţa moscovită în care se strânge lumea pentru încoronarea noului ţar, chilia de mânăstire cu masa la care a stat bătrânul călugăr Pimen în timpul discuţiei cu Grigori, mese şi scaune pentru tavernă, tronul impunător pentru scena finală a nebuniei şi morţii ţarului Boris.

Simplitatea austeră a scenografiei contrastează cu fastul costumelor, în auriu şi argintiu pentru nobili şi cler, foarte colorate pentru cetăţeni: negru pentru conspiratorul Principe Şulski, alb pentru tânăra Xenia, fiica inocentă a ţarului şi pentru bătrâna nebună care-l acuză pe Boris de asasinat şi deplânge oprimarea poporului rus.

Lucidă şi viguroasă, conducerea muzicală a lui Sir Andrew Davis serveşte magnifica partitură orchestrală şi expresivitatea liniilor vocale. Orchestra şi corul au încântat.

Toate rolurile au avut parte de interpretări remarcabile.

Scena a fost dominată de basul italian Ferruccio Furlanetto, care a reuşit, potrivit cronicilor, să releve aspectele contradictorii şi fascinante ale personajului, atent mai mult la partitură decât la naraţiunea istorică, creând un Boris plin de umanism, preocupat de soarta poporului rus în timpul sâgeroaselor lupte interne şi foarte legat de cei doi fii ai săi. În ceea ce priveşte vinovăţia lui Boris, considerată categorică de datele istorice, Furlanetto a declarat, într-o întâlnire cu publicul, că preferă să lase loc îndoielii, posibilităţii ca ţarul însuşi să fi fost o victimă a comploturilor neîncetate şi să se fi lăsat convins până la sfârşit să-l ucidă pe moştenitorul legitim la tronul lui Ivan cel Groaznic, adolescentul Dmitri. Această perspectivă îi permite lui Furlanetto să interpreteze fără rezerve personajul, reliefând pasiunile şi sentimentele lui cele mai contrastante până la teribilul moment al halucinaţiilor şi la nebunia care îl duce la moarte.

Alături de Furlanetto în Boris, a cărui măiestrie, inteligenţă interpretativă şi extraordinară muzicalitate au fost subliniate de critici şi au fost primite cu standing ovations, s-a remarcat, în rolul Şulski, tenorul slovac Stefan Margita, cu o voce vibrantă, cu inflexiuni insinuante şi cu o excelentă prezenţă scenică.

Andrea Silvestrelli în rolul Pimen din Boris Godunov

Lui Furlanetto îi dă replica, remarcabil, Andrea Silvestrelli, cântăreţ obişnuit al „Operei Lirice” din Chicago, a cărui voce profundă de bas, de o forţă extraordinară, a subliniat inflexiunile particulare ale limbii şi muzicalitatea compozitorului rus, în rolul Pimen. O menţiune specială pentru Edward Mount, care şi-a atras ovaţiile publicului.

Restul distribuţiei masculine, de la tânărul tenor american Erik Nelson Werner, în Grigori, la baritonul croat Ljubomir Puskaric şi la basul Raymond Aceto, ca şi la tenorul David Cangelosi, baritonul coreean Joseph Lim, bas-baritonul Evan Boyer, David Goversten sau Bernard Holcomb, toţi bine cunoscuţi melomanilor americani, a asigurat calitatea, recunoscută de critică, a spectacolului de la Chicago.

Deşi această creaţie a lui Mussorgsky este o operă ce favorizează distribuţia masculină, vocile feminine au excelat, în montarea de la „Teatrul Liric” din Chicago, în frunte cu luminoasa Emily Birsan în rolul Xeniei, alături de mezzosoprana Jamie Barton în rolul Doicii, mezzosoprana de origine rusă Marianna Kulikova şi, mai ales, mezzosoprana Emily Pons, în travesti, în Fiodor, tânărul fiu al lui Boris căruia ţarul muribund îi încredinţează tronul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.