Accident cu cinci maşini pe Autostrada Soarelui

Cinci autovehicule autovehicule au fost implicate duminică după-amiază într-un accident de circulație care a avut loc pe autostrada A2 București – Constanța, pe sensul de mers către București, la kilometrul 23, a anunțat Centrul Infotrafic. În urma accidentului, 16 persoane […]

Teodorovici, despre o posibilă remaniere a sa

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat duminică, înainte de întâlnirea conducerii PSD cu grupul senatorilor partidului, că subiectul posibilei sale remanieri din funcția de ministru se întemeiază pe zvonuri și nu pe o discuție în partid, transmite Agerpres. „Cine […]

Turist, neatenție fatală

Un turist a murit duminică după ce s-a prăbuşit într-o râpă din Munţii Piatra Craiului, în timp ce încerca să facă fotografii. Turistul, în vârstă de 35 de ani, care se afla pe munte alături de alte două persoane, s-a […]

Papa Francisc, despre cazul celor 71 de imigranți

Papa Francisc a denunțat duminică cazul morții celor 71 de refugiați într-un camion pe o autostradă din Viena, cerând o „cooperare eficientă”, ca în cazul „crimelor care aducă ofensă întregii umanități”, relatează AFP. „Mă alătur Bisericii Austriei în rugăciune pentru […]

Atacați de un urs

Un bărbat în vârstă de 42 de ani şi un copil de 13 ani, din satul Batin, comuna Unguraş, judeţul Cluj, au fost atacaţi şi răniţi de un urs, duminică, fiind transportaţi la spital, transmite corespondentul Mediafax. ”Un bărbat în […]

Deținut evadat

Un deţinut condamnat la un an de închisoare pentru lovire, care îşi ispăşea pedeapsa în regim deschis, a evadat, sâmbătă după-amiază, din Penitenciarul Galaţi. Conform unui comunicat al Penitenciarului Galaţi, deținutul, în vârstă de 27 de ani, a evadat, sâmbătă, […]

Ipoteză șoc: SUA, atac nuclear împotriva Afganistanului

Guvernul președintelui american George W. Bush a luat în calcul posibilitatea lansării unui atac nuclear împotriva Afganistanului după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 împotriva turnurilor gemene din New York și a clădirii Pentagonului din Washington, scrie Der Spiegel în […]

Incendiu devastator la o închisoare

Cel puțin patru deținuți au murit și alți opt au fost răniți într-un incendiu declanșat într-o închisoare din Rusia, a declarat un purtător de cuvânt al închisorii citat de Interfax. Incendiul a avut loc la o închisoare din orașul Ulyanovsk, […]

Ungaria, anunț legat de gardul împotriva imigranților

Prima fază de construcție a barierei de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei cu Serbia a fost încheiată, a anunțat sâmbătă Ministerul Apărării de la Budapesta, informează MTI, citată de Agerpres. „Prima porțiune a împrejmuirii de la frontieră a fost încheiată […]