Este singura instituție din România care poate declanșa controlul constituțional pe ordonanțe și pe ordonanțe de urgență.
Lună: noiembrie 2017
AURSF solicită autorităților să rezolve de urgență și alte aspecte de maximă importanță rămase nerezolvate.
Vasilescu a declarat că salariile nete nu vor scădea odată cu trecerea contribuțiilor la stat de la angajator la angajat,
Actrița americană de origine israeliană Natalie Portman a fost distinsă cu Premiul Genesis 2018.
Potrivit motivării sentinței prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, pedepsele principale aplicate lui Puiu Popoviciu se justifică prin faptul că acesta a fost „organizatorul din umbră” al ilegalităților din dosarul „Băneasa”, în care omul de afaceri este condamnat definitiv la 7 ani de închisoare cu executare. „În ce privește pedepsele principale aplicate inculpatului Popoviciu Gabriel […]
Mesajul a fost transmis de către secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, la începutul unei conferințe.
O nouă expoziţie Exposing Movement are loc între 9 şi 12 noiembrie la Apollo111 Barul, Mezanin/Beans&Dots şi Linotip – Centru Independent Coregrafic.
Nu am spus că plata defalcată a TVA sau transferul evidenței contribuțiilor ar fi măsuri de stimulare a mediului de afaceri.
În urma posibilului accident nuclear a fost provocat un nor radioactiv.
Mugur Isărescu a declarat, joi, că spre deosebire de monedele țărilor vecine, leul românesc are o tendință de depreciere.
Oficialii de la Beijing au dat lovitura cu pregătirea vizitei președintelui SUA în China.
Un cutremur s-a produs, vineri, la ora 10.40, în judeţul Braşov, la o adâncime de 2 kilometri,
La Muzeul Național al Țăranului Român are loc diseară, de la ora 18.00, în sala Foaier, vernisajul expoziției „Cu Tenda“.
Șaptesprezece migranți din Irak, între care cinci minori, au fost descoperiți, joi seara, de către polițiștii locali din Timișoara sub un pod.
Trei copii au fost răniți după ce o bucată din plafonul clasei în care învățau s-a prăbușit. 29 de copii se aflau în clasă, la momentul prăbușirii plafonului.
Organizații sindicale organizează o grevă națională generală, de 24 de ore, pentru a protesta împotriva măsurilor economice și sociale ale guvernului.
Guvernul va impune o taxă de 1% pentru IMM-urile cu o cifră de afaceri sub 1 milion de euro. Măsura a dat naștere la controverse.
Preţurile de consum în luna octombrie 2017 comparativ cu luna octombrie 2016 au crescut cu 2,6%, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).
DNA a sesizat Parchetul General cu privire la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, constând în producerea sau ticluirea de probe nereale
Președintele filipinez Rodrigo Duterte a declarat că a înjunghiat mortal o persoană când era adolescent, într-un discurs
Președintele SUA Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin au ajuns, vineri, în Vietnam, unde vor participa la summitul APEC.
Vor avea întârzieri mai multe zboruri în cursul zilei de vineri. Joi, la urcarea la bordul aeronavei, pasagerii cursei Bruxelles-București au fost anunțați că există o defecțiune.
Fostul șef al ANAF îi acuză de „minciună” pe guvernanți în cazul declarațiilor privind firmele care nu ar fi plătit contribuțiile angajaților.
Declarativ, Ministerul Educației vrea să corecteze disfuncționalitățile activității de învățare a elevilor, iar în lipsa unor idei originale, apelează la profesori, copii și părinți