În cea mai mare parte a ţării, vineri, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul mediilor multianuale, exceptând
Lună: februarie 2018
Prof. dr. Irinel Popescu, fost președinte al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), este urmărit penal pentru luare de mită, anunţă DNA într-un comunicat.
O rupere de oase și de păreri plus o forțare de vocabular pînă la cele mai pitorești înjurături au copleșit scena publică.
Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic și Uniunea Europeană
Fostul premier Victor Ponta a anuţat pe Facebook că a primit din partea DNA
Mihaela Buzărnescu, locul 43 WTA, a fost eliminată, joi
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, joi, că va prezenta în camerele reunite ale Parlamentului raportul privind activitatea DNA, DIICOT și a Ministerului Public, urmând ca săptămâna următoare, joi, să prezinte public concluziile privind activitatea DNA. „Înainte de a accepta demnitatea de ministru al Justiției, am discutat cu liderii coaliției de guvernare. Am primit garanții […]
Simona Halep, numărul 2 mondial, s-a calificat, joi
Sorana Cîrstea, numărul 38 mondial, a declarat, joi, că
Ungaria va propune amendamente la proiectul ONU
Intervenţie rară în spaţiul public a soţiei fostului preşedinte Ion Iliescu.
DNA a primit cererea ministrului Afacerilor Interne de revocare a celor doi ofițeri
Parlamentarii vor vota săptămâna viitoare proiectul de hotărâre de înfiinţare a Comisiei parlamentare de anchetă privind verificarea activităţii directorului SPP. Potrivit proiectului de hotărâre prezentat joi în şedinţa Birourilor permanente reunite, această comisie se va numi „Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea activităţii directorului SPP, domnul Lucian Pahonţu Silvan, şi a modului în care este […]
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, două acte normative pentru
Astăzi, se împlinesc 85 de ani de la naşterea lui Iosif Sava, clavecinist şi pianist al mai multor formaţii de muzică de cameră, excepţional muzicolog
Liderul USR Dan Barna a declarat, joi, că că decizia de a avea un
Explozie puternică miercuri noapte în Capitală. Cel puţin 16 maşini au fost avariate în urma unei deflagraţii produse în jurul orei 04.30, într-un restaurant din zona Şincai. Explozia a fost urmată de un incendiu. Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, nicio persoană nu a fost rănită întrucât apartamentele de la etajele superioare nu sunt locuite. Din cauza incidentului, […]
Numărul românilor morţi de gripă de la începutul sezonului de iarnă a ajuns la 30.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a declarat, joi,
Elena Petraşcu şi-a prezentat joi demisia din funcţia de director
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că revoluţia fiscală
Inspecţia Judiciară susţine că în perioada ianuarie 2017 –februarie 2018 au fost identificate două lucrări în care s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul şef al DNA. În prezent, Laura Codruţa Koveţi este cercetată doar în una dintre cele două, precizează reprezentanţii instituţiei. „La 12 ianuarie 2018, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă […]