Ionel Arsene, preşedinte al CJ Neamţ, a fost pus sub urmărire penală de DNA – Serviciul Teritorial Bacău, într-un nou dosar
Lună: februarie 2018
Angajații ISU au salvat o femeie de 37 de ani, din Bucureşti, care ameninţa, marţi seară, că se aruncă…
Carmen Dan îi cere Laurei Codruța Kovesi să revoce detașarea la DNA a celor doi polițiști care ar apărea în înregistrările lui Vlad Cosma. „Este vorba de comisarul șef de poliție Iordache Mihai și comisarul șef de poliție Florea Gabriela. Potrivit OUG 43/2002 privind DNA, revocarea din funcție, înaintea împlinirii termenului de detașare, a polițiștilor […]
De Ziua Îndrăgostiților, Paterson, cel mai frumos film poetic, lansează o provocare inedită pentru îndrăgostiți.
Imagini incredibile în China, acolo unde o tânără a intrat în scanerul cu raze X al unei gări.
Editura Nemira a lansat în colecția Yorick cartea Ștefan Iordache – Regele Scamator, aflată la a treia ediție.
Dosarul medicului Mihai Lucan pare că are ramificații în mai multe orașe din țară, nu doar la Cluj Napoca. Cel puțin așa cred procurorii DIICOT, care au descins miercuri la mai multe companii de medicamente. Potrivit Agerpres, care citează surse judiciare, anchetatorii au ridicat documente de la mai multe societăți comerciale într-un dosar în care […]
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătoarea Simona Camelia Marcu, cere, în scandalul care vizează DNA…
Procurorul general Augustin Lazăr acuză o campanie desfăşurată împotriva instituţiilor justiţiei, în contextul scandalului vizând DNA.
Regrupările de dinainte de finalul anului trecut în PSD, în dreptul lui Liviu Dragnea sau al lui Mihai Tudose, dictează viitorul mai multor organizații ale partidului.
(sursa imagini vasiledale.ro)
Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunțat, prin Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT), că…
Cu doar cîteva zile înaintea dezvăluirilor lui Vlad Cosma, două ziare prestigioase din Europa, „The Economist” şi „Die Zeit”, au publicat articole despre corupţia din România.
Toți lucrătorii în agricultură vor primi, la impuse, statutul de asistați social.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a solicitat, marţi, procurorului şef DNA revocarea a…
Artista Ruxandra Hule revine la Muzeul Național de Artă Contemporană (Strada Izvor 2 – 4, București) cu proiectul „Noi împotriva noastră“. Descris drept un „date“ artistic, este coordonat de Ruxandra Hule și dedicat unui cuplu de orice natură (părinte/copil, cuplu, prieteni, parteneri etc.) disponibil să-și pună relația la bătaie timp de o oră, dezlipită de […]
Spitalul de Arși din Capitală trece prin cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată.
Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, două proiecte legislative de modificare a Legii nr.47/1992 privind
Monica Macovei mitraliază PSD, în contextul scandalului ce vizează DNA, denunțând „o lovitură de stat împotriva…
Avatarurile artei și instituțiilor artistice în primul deceniu de după al Doilea Război Mondial includ în mod copleșitor experiența realismului socialist ca fenomen ce a deturnat și a marcat practica imaginilor în domeniul românesc. Irina Cărăbaș lansează astăzi, de la ora 18.00, volumul „Realismul socialist cu fața spre trecut. Instituții și artiști în România 1944-1953“ […]
În România s-a instalat o guvernare – numele prim-ministrului nu prea contează, de vreme ce am avut trei într-un an – care a indus în societate nu inteligența, ci incompetența.
Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir se războiește pe blogul său cu susținători ai Laurei Codruța Kovesi al căror nume…
USR a solicitat, miercuri, retragerea Legii Manualului Şcolar din Parlament şi iniţierea unei consultări publice reale
Fred Caïn, polițistul prins într-un scaun cu rotile, se întoarce investigând la fel de nonconformist și cu umorul sarcastic, ce se petrece în decorul sublim al Coastei de Azur.