Noul antrenor al lui FCSB, Bogdan Argeș Vintilă, a declarat, vineri, la prezentarea oficială, că a venit cu drag la club, pentru că…
Lună: august 2019
Deputatul PMP, Robert Turcescu, se dezice de Băsescu în acest caz, considerând că fostul președinte s-a grăbit. Băsescu a declarat că…
Călătoria ar urma să dureze între patru şi şase săptămâni, în funcţie de condiţiile meteo şi de cantitatea de gheaţă de-a lungul rutei
Imaginile au stârnit numeroase interpretări, unele cu ton dezaprobator. Preşedinţia a comunicat ulterior că discuţiile au fost „constructive” şi „aprofundate”
Potrivit ANM, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice și sud-estice indicele temperatură-umezeală va…
Alexandru Cumpănașu, a făcut o solicitare la Ministerul Sănătății în care a cerut să fie dispuse verificări la INML, întrucât, din instituție s-ar fi scurs în presă informații false cu privire la cercetările medico-legale efectuate în cazul Alexandrei Măceșeanu.
Seara de Gală a Cerbului de Aur 2019 marchează o premieră pentru televiziunile din România – un fragment din celebrul musical We will rock you va fi pe scena de la Brașov.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că România, alături de Estonia, Letonia, Lituania și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov.
A cucerit Mapamondul cu When You Say Nothing at All, după ce-l mai cucerise o dată alături de Boyzone, iar acum, pe 24 august, va fi pe scena Cerbului de Aur!
Fostul ministru Theodor Paleologu este favorit pentru a fi desemnat, duminică, în ședința Consiliului Național, candidat al PMP la alegerile prezidențiale din noiembrie.
Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, critică proiectul de OUG anunțat de Ana Birchall prin care se propun pedepse majorate pentru infracțiuni contra persoanei și înăsprirea condițiilor pentru eliberare condiționată.
Emeli Sandé, una dintre cele mai bune voci din ultimii 10 ani din Marea Britanie, vine la Cerbul de Aur.
Un agent de poliție din Sibiu a fost arestat la domiciliu și a fost suspendat din funcție, după ce ar fi agresat sexual două fete de 13 și 17 ani.
Una dintre fetele agresate sexual este de două ori campioană națională la box
Liderul PSD Viorica Dăncilă a susținut declarații după ședința Comitetului Executiv în care s-a decis numele noilor miniștri.
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2
Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a declarat că Elena Dincă, soția principalului suspect al crimelor de la Caracal, a aruncat, a alterat și a distrus probe, neștiind să precizeze dacă a făcut-o intenționat sau nu.
Ministerul de Externe avertizează românii care se află sau călătoresc în Spania că au fost înregistrate 161 de cazuri, printre care și un deces, în urma unui produs contaminat cu bacteria Listeria.
Ministerul Finanțelor Publice propune printr-un proiect de act normativ modificarea Programului „Prima casă” și redenumirea acestuia în Programul „O familie, o casă” astfel încât acest program guvernamental să fie mai bine orientat spre caracterul social.
Multe dintre farmaciile independente riscă să intre în faliment din cauza Ordonanţei nr. 9/2019 care prevede amenzi uriaşe legate de neimplementarea sau implementarea defectuoasă a serializării.
În iulie, la Caracal s-a răsturnat căruța cu criminali. În noiembrie s-ar putea răsturna aceea cu prezidențiabili.
FCSB și Vitoria Guimaraes au remizat, joi seară, scor 0-0, în manșa tur a play-off-ului Europa League. Partida s-a disputat pe Stadionul „Marin Anastasovici”, din Giurgiu.
Papa Jaques s-a întors de la Paris cu vești. Se pare că lucrurile vor merge bine. Cum treceam cu trăsura prin fața Palatului Regal ne-a tăiat calea un bărbat ciudat.
Călin Popescu Tăriceanu le-ar fi transmis colegilor de partid un mesaj intern în care le-a comunicat că, la ședința formațiunii de săptămâna viitoare, le va propune spre validare o…
Serena Williams (8 WTA) și Maria Șarapova (87 WTA), două foste lidere în ierarhia WTA și mai vechi cunoștințe, se vor duela în primul tur al US Open
Specialiştii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, să poarte îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să…