Alexis Tsipras, liderul opoziţiei de stânga din Grecia, şi-a anunţat decizia de a se retrage de la conducerea partidului său Syriza, la patru zile după înfrângerea usturătoare în faţa formaţiunii conservatoare

Clasa politică a ultimilor 30 de ani a creat un monstru care este justiția actuală având tupeul să se manifeste public în păstrarea necondiționată a unor privilegii.

Suntem într-o lume în care ura abundă din toate părțile. Momika greșește serios când spune că arderea Coranului este „o etapă a libertății de exprimare”. O afirmație eretică și total falsă.

Sute de părinţi din Alba, mulți din mediul urban, s-au împotrivit măsurării greutăţii şi înălţimii copiilor lor, chiar dacă aceste proceduri aveau scop clar

Cu elementele sale arhitecturale originale intacte, printre care și fațada renovată cu meticulozitate, fostul Teatru Odeon emană eleganță și farmec atemporal.

UE riscă „să importe instabilitate” dacă îşi relaxează normele în materie de democraţie şi în privinţa combaterii corupţiei pentru a accelera aderarea Ucrainei şi a altor ţări candidate, a declarat