Liderul deputaților AUR, Mihai Enache, a afirmat vineri, după o discuție cu reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), că are informații
Lună: mai 2025
În contextul în care subiectul diversității și incluziunii este disputat politic și ideologic, Autism Voice face un apel la responsabilitate
Fostul candidat al coaliției, Crin Antonescu, lansează critici la adresa ambilor candidați din finala prezidențială, dar și a partidelor politice.
În ultimul deceniu, jocurile de noroc online au trecut de la o activitate de nișă la un adevărat motor economic în România.
Studenți: în România anului 2025, o dezbatere civică, non-partizană, organizată de studenți, pentru studenți, nu a putut avea loc din lipsa unui
Guvernul atrage atenția ‘cu fermitate’ că informațiile sau teoriile conspiraționiste care circulă în spațiul online, potrivit cărora Executivul sau alte instituții
Mesaj alarmist trimis locuitorilor din Sânsimion, județul Harghita, chiar de primarul localității. În textul primit în cutiile poștale, localnicii
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză aflată în tranzit pe ruta Cincu – Smârdan s-a răsturnat vineri în zona podului peste calea ferată
Peste 77.800 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri dimineața la ora 15:00 (ora României),
Multe dintre brandurile de top, cum ar fi Nike, folosesc tehnologii de ultimă oră pentru a crea produse care sunt nu doar estetice, ci și funcționale.
Datele personale ale partenerei lui Nicușor Dan au fost expuse online înainte de turul doi al alegerilor. Vezi reacția Mirabelei Grădinaru
Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis, vineri, că a implementat ‘toate’ cerințele
Unde s-a ajuns! Slujitorul lui Dumnezeu „realizat“ cu Inteligență Artificială. BOR susține că un videoclip în care PF Daniel ar îndemna românii (…)
O femeie din Zalău a fost victima unei fraude de tip ‘spoofing’, ea fiind convinsă, în urma unui apel telefonic
Răzvan Burleanu a devenit un personaj luat tot mai mult în seamă atât la FIFA, cât și la UEFA.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri că Uniunea Europeană plănuiește să adopte noi sancțiuni împotriva Moscovei după ce
Află de ce brandurile mizează atât de mult pe nostalgie pentru a conecta cu Gen Z și cum funcționează strategiile vizuale retro în 2025.
Ministerul Culturii din Grecia va intenta procese împotriva celor responsabili pentru un spectacol neautorizat cu drone deasupra Acropolei
Președinta POT îl invită pe Nișusor Dan să declare public că nu suferă de nicio afecțiune psihică și să se supună unui control medical
Oamenii de știință de la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) au realizat o adevărată performanță
Între ei, miliardarii. După mai multe discuții purtate față-n față de-a lungul timpului și după ce i-a urmărit parcursul (…)
Tribunalul București a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, după ce acesta ar fi încălcat interdicțiile pe care le
O scrisoare prin care oamenii sunt îndemnați să voteze George Simion a ajuns în cutiile mai multor sibieni.
Nu dispar bugetarii esențiali: se eficientizează, se profesionalizează și vor fi…
Cât de ”independentă” este Anca Grădinaru, prietena Ioanei Ene Dogoiu?
Corporația rusă din domeniul energiei nucleare Rosatom este pregătită să ofere Serbiei diferite tehnologii nucleare,