3 motive pentru care “managementul privat” e o diversiune

10-05-2011

Termenul “management privat”  este pe jumătate nonsens și pe jumătate impropriu. Orice manager este implicit privat, pentru că este o persoană și nu o insituție. Dacă prin manager privat se înțelege unul care este numit pe criterii economice și nu politice sau mafiote, atunci e corect. De asemenea, dacă se înțelege cedarea managementului către o firmă de management al activelor, atunci începe să capete sens.

Numirea unui manager real în fruntea unei companii de stat poate să reducă substanțial furturile și cel mult să îmbunătățească ușor performanța. Însă departe de nivelul la care se poate ajunge prin privatizarea reală, pentru că există în continuare constrângeri.

1. Care este mandatul managerului privat? Dacă este cel de până acum, de-a produce bani pentru clientela politică și de-a adormi simțurile contribuabililor cu propriii lor bani, expertiza meșteșugul nu prea-i folosește la nimic. Dacă este acela de-a aduce profit pe termen lung, atunci statul pierde ce și-a dorit: “pîrghiile de control în economie”, deci putea la fel de bine să vândă.

2. Lipsește cel mai important criteriu de evaluare a performanței, și anume valoarea de piață, dată  de bursă. Un manager poate stoarce profit pe termen scurt sacrificând rezultatele pe termen lung. Astfel își umflă bonusurile iar pentru politruci este o situație de dorit. Dacă un pachet substanțial ar fi fost listat pe bursă, acționarii ar fi văzut că investiția lor este compromisă și s-ar fi grăbit să vândă, micșorând cotația și forțând astfel numirea unui manager mai responsabil.

3. În continuare, relația dintre contribuabil și fisc este viciată. Din cauză că statul este și proprietar și colector de taxe, în caz de neplată trebuie să se execute pe sine, adică să-și ia definitiv la revedere de la bani. O companie privată poate fi executată silit de fiecare dată când nu-și plătește taxele și revândută către un nou cumpărător pentru recuperarea pagubei.

http://www.riscograma.ro/4312/3-motive-pentru-care-“managementul-privat”-e-o-diversiune/

Garcia Muerte

Copilul-comisar al regimului actual

marți, 10 mai 2011

Despre Vladimir Tismaneanu s-a scris multe in ultimii ani. Adulatorii din secta basesciana vad in el un mare politolog care si-a revarsat asupra tarii noastre imensul sau bagaj de cunostiinte dobandite in activitatea academica americana. Impopotonat de catre actualul regim cu functia de sef al comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România si, mai nou, cu cea de conducator al Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, dl. Tismaneanu latra din toti rarunchii la adversarii politici ai degraba hahaitorului de la Cotroceni, improscand cu namol in toti cei care nu accepta mesianismul basescian in tara aceasta.

Daca dupa 1996 dl. Tismaneanu se erijase in vajnic aparator al presedintelui de atunci, Emil Constantinescu, daca dupa 2000 s-a apropiat periculos de mult de fostul presedinte de stanga Ion Iliescu, iata ca, acum, acelasi domn este zbirul propagandei desantate pro-prezidentiale si dirijorul corului de injuraci ai lui Crin Antonescu.  Pentru ca, daca nu stiati, obsesia actuala a d-lui Tismaneanu este chiar liderul PNL, in carca caruia a ajuns sa puna toate tarele societatii romanesti, in contextul in care, din 2004 singurul factor determinat din politica interna a fost chiar persoana-obiect a posternatiei sale, Traian Basescu. E greu de explicat cum ajunge ilustrul politolog la asemenea concluzii, probabil doar psihiatrul Florin Tudose ar reusi sa ne dea o explicatie stiintifica.

Personal nu pot sa nu constat dozajul mare de gandire si actiune remanenta stalinista care inca exista in persoana lui Vladimir Tismaneanu, acum, la aproape saizeci de ani de la disparitia fizica a tatucii de la Kremlin. Am urmarit cateva interviuri luate d-lui Tismaneanu si nu am putut sa nu il asociez unui mod stalinist de a vedea politica si societatea. Facand referinta la parintele sau, Leonte Tismaneanu, mai toate tusele in care acesta era zugravit, erau foarte intunecate. Probabil ca daca, actualmente aceasta s-ar mai fi aflat in viata, ilustrul politolog ar fi cerut public arestarea si condamnarea lui.

In fapt dl. Tismaneanu nu este altceva decat un tomnatic Pavlik Moruzov, eroul comsomolist al perioadei staliniste, care si-a denuntat tatal politiei secrete pentru ca tinea legatura cu elemente contrarevolutionare. Atat Vechiul cat si Noul Testament contine pilde multiple in cea ce priveste natura relatiilor tensionate dintre parinte si copil, rspectiv dintre tata si fiu. Acesti oameni merita totalul nostru dispret deoarece ei apartin unei minoritati care, in numele parvenirii, scuipa si pe mormintele inaintasilor. Un gest de minim bun simt ar fi insemnat pastrarea unei anumite rezerve in cea ce ii priveste pe proprii lui parinti. Ori, in anumite contexte, dl. Tismaneanu pare sa supraliciteze un tip aparte de complex oedipian, care il face sa devina total irational in cea ce priveste relatia cu tatal sau. Doar stalinistii si arivistii sunt in stare sa calce pe cadavre in numele parvenirii. In cazul d-lui Tismaneanu avem de-aface cu o imbinare perfecta intre educatia comunista de sorginte stalinista si arivismul, atat de propriu caracterelor infecte. Acestia sunt oamenii care, in numele osului primit pentru rontait, sunt in stare sa ucida, atat la propriu cat si la figurat. Acesta este un stalinist.

http://garciamuerte.blogspot.com/2011/05/copilul-comisar-al-regimului-actual.html