30 august este considerată o dată neagră în istoria României. Anul acesta, se împlinesc 83 de ani de la Diktatul de la Viena.
Pe 30 august 1940, la Palatul Belvedere din Viena, au fost semnate documentele „arbitrajului” germano-italian („Dictatul de la Viena”), prin care nordul Transilvaniei, începând de la Oradea, partea de sud-vest, şi Maramureş, partea de nord, înglobând Clujul şi judeţele de-a lungul versanţilor vestici ai Carpaţilor, până în apropiere de Braşov erau cedate Ungariei. Astfel, României i-au fost luaţi 43.492 km pătraţi din teritoriul naţional şi 2.667.000 de locuitori, din care 50,2% români, 37% unguri, 5,7% evrei şi 2,8% secui.
În cadrul tratativelor româno-ungare de la Turnu Severin (16-24 august), Ungaria a revendicat mai mult de jumătate din teritoriul Transilvaniei. Delegaţia română a susţinut principiul schimbului de populaţie. În cele din urmă, tratativele au intrat în impas. Între timp, la 19 august au început, la Craiova, tratative româno-bulgare, privind cererea Bulgariei de revizuiri teritoriale faţă de România. În credinţa că o atitudine concesivă faţă de Bulgaria va aduce României bunăvoinţa Germaniei în problema Transilvaniei, negocierile s-au încheiat prin semnarea, la 7 septembrie 1940, a tratatului care prevedea cedarea Cadrilaterului (judeţele Durostor şi Caliacra), un schimb de populaţie şi plata de către Bulgaria a unei despăgubiri pentru bunurile abandonate de familiile româneşti plecate, consemnează lucrarea „O istorie sinceră a poporului român”, semnată de Florin Constantiniu și apărută la Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2008.
Regimul dictaturii regelui Carol al II-lea s-a prăbuşit
Manifestaţii de protest au avut loc în întreaga ţară. Cele mai puternice demonstraţii au avut loc la Cluj, Timişoara, Bucureşti, Braşov, Sibiu, Orăştie, Constanţa, Iaşi şi Baia Mare. Considerat, pe bună dreptate, răspunzător de catastrofa României, regimul dictaturii regelui Carol al II-lea s-a prăbuşit odată cu frontierele ţării. Regele nu îşi îndeplinise principala obligaţie – aceea de a menţine integritatea teritorială a României: ţara pierduse, în mai puţin de trei luni, 99.738 km pătraţi (33,8% din suprafaţa totală) şi 6.821.000 locuitori (33,3% din populaţia sa).
Regele Carol al II-lea, ca factor politic, îşi pierduse orice credibilitate. În faţa ostilităţii generale şi a unei ameninţări de răscoală legionară, Carol al II-lea prin Decretul regal din 5 septembrie 1940 a suspendat Constituţia din 27 februarie 1938, Corpurile legiuitoare au fost dizolvate, prerogativele regale au fost restrânse substanţial şi dreptul de conducere autoritară a statului a fost transferat generalului Ion Antonescu. Prin aceste decrete s-a pus de fapt capăt regimului instaurat la 10 februarie 1938. Răspunzând unei dorinţe generale şi în consens cu liderii partidelor tradiţionale, Ion Antonescu i-a cerut suveranului să abdice în favoarea fiului său. Fără a folosi formula „abdic” în proclamaţia sa către ţară, ci doar pe aceea de „trecând astăzi fiului meu…grelele sarcini ale guvernării”, la 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a transmis prerogativele regale fiului său Mihai.
Va rugam sa îl trimiteți spre studiu și marionetei de primar de la Oradea. Poate își da seama ca de fapt în urma acestui dictat de acum 83 de ani, românii din zona de nord a Transilvaniei au fost supuși la exterminare de către regimul criminal de la Budapesta, au tras cu sânge rece inclusiv în copii. Și sa nu uitam ce au putut ungurii în materie de holocaust. Nu am văzut Ungaria sa își ceara scuze măcar pt ce a putut sa facă celorlalte popoare pe care a încercat sa le ocupe. Au avut un comportament de sălbatici din fundul Asiei. Când noi eram înfăptuiti ca stat pe timpul marelui rege Burebista, ăștia nu descoperisera nici măcar focul prin stepele Asiei. RUSINE primarului Oradei, dacă în era în Ukraina, Serbia sau Israel era arestat pe loc.