
Aproape 300 de conducători auto au fost scoşi din trafic de poliţiştii rutieri, în ultimele 24 de ore, pentru conducere fără permis sau pentru că ar fi fost sub influenţa alcoolului sau drogurilor.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne transmis miercuri, au fost scoşi din trafic, reprezentând un potenţial pericol pentru ceilalţi participanţi, 296 conducători auto şi le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp.
De asemenea, au fost depistate în trafic zece persoane care nu deţineau permis de conducere, 27 care conduceau sub influenţa alcoolului şi cinci care conduceau sub influenţa drogurilor.
„Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 145 de autovehicule care nu prezentau siguranţă în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 145 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, arată sursa citată.
Dar politistii pe care ii platim regeste, cand o sa inceapa sa munceasca si sa opreasca in trafic toti tiristii criminali care nu respecta nici o limita de viteza si sa le ia permisele definitiv? E nevoie sa mergi regulamentar cu o masina anonimizata mai ales pe drumurile nationale ca sa vezi cum iti pun viata in pericol criminalii de soferi de tir, fie cu presare, fie cu depasiri agresive etc??
E doar un procent minuscul la câți sunt in țară.