Cernobîl 32, cântecul de lebădă al URSS

Analiştii politici susţin că, în 26 aprilie 1986, explozia reactorului numărul 4 de la centrala nucleară Cernobîl a dat semnalul dizolvării imperiului sovietic. Ultimul secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), Mihail Gorbaciov, spunea că accidentul de la Cernobîl a costat 18 miliarde de ruble, vlăguind economia ţării şi aşa sleită de războiul costisitor din Afganistan. Uniunea Sovietică avea să se prăbuşească la scurt timp după explozia apocaliptică din RSS Ucraina. Accidentul a ridicat multe semne de întrebare asupra siguranţei centralelor nucleare sovietice. Evenimentul a stopat expansiunea tehnologică a URSS şi a forţat guvernul sovietic să închidă centralele tip RBMK 1000.

În urmă cu 32 de ani, accidentul nuclear de la cernobîl a lăsat în urmă sute de de mii de victime şi un pustiu radioactiv. localităţi întregi din ucraina şi belarus au fost şterse de pe hartă. în numai câteva zile, norul radioactiv, purtat de curenţii de aer, acoperea nordul europei şi atingea coastele sua.

Documentele KGB dovedesc faptul că Iuri Andropov, şeful temutului KGB, semnalase, încă din 1979, defectele de construcţie ale reactoarelor de la Cernobîl. Specialiştii în domeniu spun că tijele de grafit au fost “călcâiul lui Ahile” pentru reactoarele tip RBMK 1000. Deşi ancheta a concluzionat că un test de rutină ar fi provocat explozia iniţială, cercetări recente au dovedit că evenimentul a pornit de la o reacţie nucleară a capetelor tijelor de combustibil.

Au fost evacuaţi din zona contaminată mai mult de 200.000 de oameni. Echipele morţii, “lichidatorii”, au fost aruncate cu braţele goale în faţa morţii. După terminarea lucrărilor la sarcofag, muncitorii sovietici au ridicat drapelul victoriei deasupra construcţiei, exact cum procedaseră cu 41 de ani înainte, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce cuceriseră clădirea Reichstagului.

Foşti înalţi oficiali sovietici afirmă că minciuna a fost cel mai mare pericol de la Cernobîl. Academicianul Valery Legasov a vorbit deschi lumii despre grozăvia accidentului. S-a sinucis pe 26 aprilie 1988. Savanţii sovietici şi occidentali se aşteptau la un dezastru de 10 ori mai mare decât cel de la Hiroshima, care ar fi pulverizat jumătate din continent. În plan internaţional, adevărul despre dezastrul de la Cernobîl a fost muşamalizat.

Pedeapsa divină

Cernobîl înseamnă “pelin” în limba ucraineană, o plantă cu gust extrem de amar. În Vechiul Testament se vorbeşte despre pelin ca despre pedeapsa divină. În limba rusă, acelaşi cuvânt înseamnă “durere neagră”. Pentru Uniunea Sovietică, aflată în 1986, în plină criză economică şi politică, Cernobîl avea să însemne începutul sfârşitului. Confruntat cu realităţile “războiului rece” şi de abia instalat la putere, reformatorul Mihail Gorbaciov avea nevoie, ca de aer, de o sursă de energie ieftină. Soluţia? Energia nucleară, ce presupunea costuri minime şi este, practic, inepuizabilă, părea tărâmul făgăduinţei pentru un imperiu în decădere. “Partidul” ridicase la Cernobîl stindardul industriei nucleare sovietice, prin cea mai modernă dintre toate centralele nucleare din ţară la acea dată. Peste două milioane de locuitori ai Kievului primeau lumină şi căldura de la centrala aflată la numai 110 km de capitală. Platforma era un simbol al puterii industriale şi tehnologice a uniunii sovietice. Cernobîl se afla lângă oraşul Pripiat, la numai 16 km de graniţa cu Belarus. Construcţia reactorului nr. 1 a început în 1970 şi s-a terminat în 1977. Au urmat reactoarele nr. 2 în ’78, nr. 3 în ’81 şi nr. 4 în 1983. Fiecare reactor producea 1000 mw energie, împreună furnizând la jumătatea anilor ’80, zece procente din totalul energetic al RSS Ucraina. La momentul accidentului mai erau în construcţie încă două reactoare. Cele patru reactoare de la Cernobîl funcţionau simultan. Reactorul nr. 4 era cel mai nou. avea doar trei ani.

Raportul Andropov

Decenii la rând, documentele accidentului nuclear de la Cernobîl au fost clasificate. Conducerea partidului comunist a încercat din răsputeri să minimizeze sau să şteargă urmele dezastrului, pentru a nu fi traşi la răspundere adevăraţii vinovaţi. Oficialii sovietici cunoşteau hibele reactoarelor tip RBMK 1000 (cele de la Cernobîl). Mai mult, un raport secret recent scos la iveală dovedeşte că fostul şef al KGB Iuri Andropov semnala erori grave încă de la începuturile construcţiei centralei. Conducerea KGB avertizase din timp cu privire la unele greşeli în proiectarea şi execuţia centralei de la graniţa cu Belarus. Raportul no. 346-a, semnat la 21 februarie 1979 de Iuri Andropov, preşedintele comitetului securităţii de stat KGB (viitor preşedinte al URSS), stă mărturie că specialiştii serviciilor secrete îşi făcuseră datoria şi semnalaseră defectele de construcţie. Însă “planul” trebuia îndeplinit înainte de termen cu orice preţ şi raportat Comitetului Central al partidului comunist al URSS. iată conţinutul raportului:

“Km-3

40

nu se publică

secret

21 feb. 79 05363

Trimis către direcţia generală a Comitetului Central al partidului comunist al Uniunii Sovietice

Comitetului Central al PCUS

Comitetul securităţii statului URSS – KGB

februarie, 1979 no. 346-a Moscova

“Defecte de construcţie la centrala nucleară de la Cernobîl AES”

“Conform datelor intrate în posesia KGB al URSS, nerespectarea proiectului şi încălcarea tehnologiei de construcţie şi asamblare sunt prezente în numeroase locuri, în construcţia celei de-a doua unităţi de producţie a centralei nucleare de la Cernobîl, putând conduce la deformări şi accidente. Structurile de susţinere din camera generatorului au fost ridicate cu o deviaţie de 100 mm de la axa de referinţă, iar legăturile dintre stâlpi lipsesc în anumite locuri. Pereţii despărţitori au fost instalaţi cu o deviaţie de până la 150 mm de la axe. Aşezarea plafoanelor nu este conformă cu specificaţiile proiectantului. Căile de rulare ale macaralei au diferenţe de nivel de până la 100 mm şi pe alocuri, unghiuri de înclinare de până la 8 grade. Şeful interimar al directoratului construcţiilor, tovarăşul V.T. Gora, a dat indicaţii pentru acoperirea fundaţiei în mai multe locuri unde izolaţia impermeabilă verticală a fost compromisă. Încălcări similare au fost permise în alte zone cu ştiinţa tovarăşului V.T. Gora şi a şefului grupului de construcţii, tovarăşul Iu. I. Mateev. Defectele de izolaţie pot conduce la infiltraţii de apă în staţie şi la contaminarea radioactivă a mediului. Conducerea directoratului nu a dat atenţia cuvenită fundaţiei, de a cărei calitate depinde, în mare măsură, întreaga construcţie. Fabrica de ciment operează defectuos, iar produsul final este de proastă calitate. Au fost permise întreruperi în turnarea betonului dens special, fapt ce a produs goluri şi stratificarea fundaţiei. Este urgentă repararea drumurilor de acces către Cernobîl. Construcţia celei de-a treia linii de înaltă tensiune este în întârziere, ceea ce poate limita capacitatea de utilizare a unităţii doi. Ca urmare a monitorizării inadecvate a stării în care se află echipamentul de protecţie, în primul trimestru al anului 1978, 170 de persoane au suferit accidente de muncă, soldate cu pierderea, per total, a 3366 zile de lucru. KGB Ucraina a informat Comitetul Central al PCUS despre aceste nereguli.”

_Pentru informarea dumneavoastră._

_ _Directorul comitetului KGB – semnat Iu. Andropov”

Călcâiul lui Ahile, niște tije de grafit

Specialiștii în domeniu spun că reactoarele unei centrale nucleare funcționeaza ca niște uriașe motoare cu aburi. Pe scurt, niște tije lungi de uraniu, aflate în miezul reactorului, încalzesc apa, aburul produs punând în mișcare turbinele centralei. Acestea, la rândul lor, generează produsul final, curentul electric. Electricitatea, pentru acționarea pompelor de apă pentru răcire, vine de la turbine, care la rândul lor sunt acționate de reactor. Este o buclă, un ciclu de producere a energiei electrice. Dacă totul funcționează ca la carte, avantajele centralei nucleare sunt enorme. Un kilogram de uraniu produce aceeași cantitate de energie pe care o produce arderea a trei tone de cărbune. Însă, folosirea în siguranță a combustibilului nuclear presupune un echilibru strict și tehnologii de ultimă oră. Pentru o centrală nucleară, una dintre cele mai importante activități este pomparea apei în jurul miezului fiecărui reactor, pentru răcire. La Cernobîl, reactoarele se răceau cu apa dintr-un canal de lângă centrală, unde, în dimineața dezastrului, cîțiva locuitori dădeau la pește. Energia pentru acționarea pompelor de apă era asigurată de turbine, care la rândul lor erau acționate de reactor.

Acesta era ciclul de producere a energiei electrice pentru reactoarele tip RBMK 1000. Orice întrerupere în buclă, poate produce un dezastru nuclear. În dimineața zilei de 26 aprilie 1986, reactorul nr. 4 al centralei de la Cernobîl lucra la capacitate mică (6-7% ), pentru că personalul se pregătea pentru un test de rutină. Operatorii reactorului primiseră sarcina de a monitoriza performanțele turbinelor care alimentau cu energie electrică operațiunile proprii centralei, în timpul unei treceri de la sursa de alimentare standard, la o sursă de alimentare de rezervă. Specialiștii în energie nucleară spun că, reactoarele sovietice de tip RBMK 1000 devin instabile și sunt vulnerabile la putere mică. Testul urmărea să verifice funcționarea centralei în caz de urgență, până când vor intra în funcțiune generatoarele de rezervă. Dacă operațiunile se desfășurau pe timp de zi, când inginerii principali ar fi fost la post, testul determina oprirea reactorului și probleme în alimentarea cu electricitate a capitalei. Așa că, testul fusese amânat pentru miezul nopții, când cererea de electricitate era minimă. Din păcate, la ora aceea, toți responsabilii științifici erau acasă. Cu o zi înainte, pentru efectuarea testului de siguranță, conducerea centralei delegase câțiva operatori din schimbul de noapte. Yuri Korneev controla turbinele care generează electricitatea, iar Boris Stoliarciuk veghea pompele de apă care răcesc reactorul din camera de comandă aflată la circa 300 de metri de miez. Pe 25 aprilie 1986, în apropierea miezului nopții, au început pregătirile pentru test.

“Am examinat turbina și am studiat aparatele. Am băut o cană de ceai și așteptam ordinul de începere a testului.”, își aduce aminte Korneev. Colegul său de la centrul de comandă, Leonid Toptunov, reduce treptat puterea în miezul reactorului. Timp de 20 de minute, totul decurge conform planului. La un moment dat, fără un motiv anume, scade rapid puterea în reactor. Speriat, Toptunov crește nivelul energiei în reactor. Lucrurile se îndreaptă și totul pare să reintre în normal. Pregătirile pentru test continuă și la ora 0,05, Boris pornește două pompe auxiliare de apă. Se introduce în reactor prea multă apă, prea rapid. Se crează un dezechilibru. N-a mai rămas destula apă în sistem pentru rotirea turbinelor. Pentru a produce mai mult abur (pentru rotirea turbinelor), Toptunov mărește puterea în miezul reactorului. Reactorul s-a încălzit rapid și periculos. Korneev oprește turbinele conform planului. Testul fatal începuse și Leonid este surprins de creșterea rapidă a temperaturii reactorului.

Visul nuclear al sovieticilor s-a sfărâmat în 84 de minute

Cantitatea de energie produsă de uraniu în reactorul tip RBMK 1000 se reglează cu ajutorul unor bare de control din grafit. Când se ridică barele de control, energia din miez crește. Reactorul nr. 4 de la Cernobâl avea 211 bare de control. Manualul de utilizare a reactorului RBMK 1000 spune că, pentru siguranță, trebuie să fie în miez cel puțin 26 de bare de control. Ancheta desfășurată după accident avea să scoată la iveală că Toptunov a lăsat în miez doar 6 bare de grafit. Fără suficiente bare de control care să stăpânească temperatura, miezul reactorului s-ar fi supraîncălzit. În zadar s-a încercat, ulterior, oprirea reactorului. Presiunea și temperatura au atins în scurt timp nivelul critic. Din cauza căldurii extreme, barele de combustibil s-au rupt. Martorii evenimentului spun că alarmele urlau în camera de control, iar căldura depășise de 100 de ori nivelul normal. Miezul de grafit și combustibil nuclear s-au topit. Explozia care a urmat, a aruncat în aer acoperișul de 2000 de tone de oțel al reactorului. Tone de combustibil radioactiv sunt pulverizate în aer. Aflat încă în sala turbinelor, Yuri Korneev, s-a ghemuit lângă panoul de comandă. Acoperișul cade lângă el. Construcția reactorului nr.4 de la Cernobîl a durat 3 ani, dar a fost distrus în 84 de minute. Visul nuclear al sovieticilor se sfărâmase. În Europa apar primele căderi radioactive. După numai 10 zile, norul toxic atinge Statele Unite și Japonia. Zona contaminată este uriașă: Ucraina, Polonia, Germania, Belarus, România, bazinul Mării Negre, Peninsula Scandinavă, URSS.

Cel mai periculos izotop a fost minciuna

Forța exploziei de la Cernobîl a aruncat în aer acoperișul de 2.000 tone din oțel și beton care acoperea reactorul nr. 4 al centralei nucleare. Într-o clipită, opt tone de combustibil radioactiv au fost pulverizate la peste 1 kilometru înălțime în atmosfera terestră. S-a estimat că între 100 și 150 de milioane de curie (radiații, în special izotopi de iod și cesiu) au fost eliberați în aer înainte de intervenția echipelor de urgență. Martorii acelor clipe de groază povestesc că apa scursa prin zidurile sparte avea o sclipire intensă, stranie din cauza cantității de radiații eliberate.

“Ușa era smulsă din balamale și era aruncată în colțul opus al camerei. Peste dărâmături se vedeau zidurile și tavanul distruse. Prin zidurile sparte curgea apă cu o strălucire stranie !”, își amintește Alexandr Agulov, un martor aflat lângă clădirea centralei chiar în momentul exploziei.

În miezul reactorului explodat, sub 14 metri de sfărâmături, grafitul din jurul combustibilului nuclear arde și topește uraniul. Norul radioactiv urma să fie de 100 de ori mai mare decât puterea celor 2 bombe atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Pescarii aflați lângă canalul ce alimenta reactorul cu apă, compară explozia mai degrabă cu o erupție vulcanică.

Un mormânt proaspăt săpat

Fără să știe despre ce era vorba, echipa de serviciu formată din circa o sută de pompieri pornise către locul evenimentului. Unitățile tehnice erau praf și pulbere. Peste tot erau bucăți de cablu smuls de forța impactului. Crezând că este vorba de un incendiu, pompierii s-au luptat eroic cu flăcările un timp, apoi, au fost doborâți de radiații, unul câte unul. Vomau și își pierdeau cunoștința. Flăcările au fost stinse spre dimineață. Primii răniții trimiși la spitalele din Moscova sufereau cumplit de pe urma radiațiilor. Savanții spun că atomii radioactivi sunt foarte instabili și se stabilizează emițând radiații. Expunerea la o doză prea mare de radiații distruge țesuturile umane. Reactorul distrus, care emitea în acele zile, între 3000 și 30000 de roentgeni pe oră, a prăjit pur și simplu echipa de pompieri aflați la fața locului. Oamenii au suferit arsuri termice și chimice, insuficiență cardiacă, distrugerea plămânilor și a sistemului imunitar. Imediat după explozie, norii sunt contaminați de coloana radioactivă înaltă de 1000 de metri. Igor Kostin (născut în Republica Moldova ), fotograf al agenției de presă Novosti, a fost primul jurnalist care a asistat la dezastru. A făcut-o de la bordul unui elicopter, neștiind la ce riscuri se expune. El a făcut primele fotografii ale craterului format pe locul fostului reactor.

„Am dechis fereastra elicopterului. Nu știam atunci ce prostie am făcut. Dintr-o dată s-a făcut tăcere. O tăcere mortală. Sub mine erau ruinele reactorului și o gaură neagră. Ca într-o criptă cu un mormânt proaspăt săpat”, își aduce aminte Kostin. După câteva clipe, echipamentul de filmare s-a blocat. Fotograful credea că a rămas fără baterii. Când a prelucrat pozele în laboratorul din Kiev, și-a dat seama că fotografiile erau parțial developate de razele X emise de reactor. Norii purtători de particule radioactive se deplasau cu viteză spre nordul Europei. Între 25 și 26 aprilie, străbat 1000 de Km peste Rusia, Belarus și țările baltice.

Semnale externe

La 8 ore după explozie, nici măcar secretarul general al PCUS, Mihail Gorbaciov, nu avea informații asupra situației de la Cernobîl.

„Primul raport pomenea de un accident și de un incendiu. Nu se pomenea nimic de o explozie, așa că nu se petrecuse.“, își amintește ultimul conducător al URSS.

Autoritățile sovietice au încercat să păstreze tăcerea. Dezastrul nuclear, jenant pe plan internațional, dovedea lipsuri în tehnologia nucleară sovietică. Cetățenii neinformați, au fost obligați să participe la defilările organizate de partid în cinstea zilei de “1 Mai”, Ziua Oamenilor Muncii. Viața din perimetrul de siguranță de circa 30 de Km din jurul centralei nucleare se desfășura normal, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Întâmplător sau nu, la scurt timp după accident, unul dintre sateliții de spionaj americani trece peste Cernobâl și înregistrează imagini de înaltă rezoluție cu „Pata roșie“, semnătura exploziei nucleare din apropierea Kievului. În timp ce Gorbaciov strângea date, americanii descoperiseră ruinele fumegânde ale reactorului cu ajutorul scanerelor termale. Nu au fost singurii. Pe 28 aprilie 1986, la ora 6.30, radiațiile sunt semnalate și în Suedia, unde inginerul nuclearist Cliff Robinson se deplasa către serviciu. Omul lucra la centrala nucleară Forsmark aflată la 1600 km de Cernobîl. Pentru a intra în perimetrul instituției, Cliff trebuia să treacă printr-un detector de radiații, declanșând alarma.

“S-a declanșat o alarmă, care arăta că sunt contaminat. Ciudat, pentru că nu fusesem în zona de lucru a centralei.”, își amintește inginerul.

Angajații centralei Forsmark credeau, la vremea aceea, că echipamentul este dereglat, pentru că dădea alarma continuu. S-au lămurit de abia după ce și-au au măsurat pantofii. Praful radioactiv din Cernobîl cădea în Stockholm. Televiziunile alertează populația, iar autoritățile trimit avioane să facă măsurători în nori. Nivelul de radioactivitate sugera că, undeva, s-a petrecut un accident major. După aproape trei zile de la dezastru, Uniunea Sovietică nu dădea nicio informație oficială în afara țării. Suedia a cerut explicații. A fost sunat mai întâi Hans Blix, directorul Agenției Internaționale de Energie Atomică, care la rândul său i-a contactat pe polonezi și pe ruși. Credeau că cineva a declanșat un test cu bomba nucleară. În cele din urmă, URSS au fost nevoite să recunoască accidentul de la Cernobîl. Dezastrul ocupă prima pagină a presei internațională cu titluri de o șchioapă :
“Coșmarul nuclear, Zbor pe norul morții, 400 mile pătrate de cimitir. Televiziunea sovietică transmite pentru prima oară câteva informații despre accident cetățenilor, subliniind măsurile care se iau pentru “înlăturarea consecințelor”. Incidentul a fost minimalizat și mușamalizat.

„Ce s-a întâmplat ? Avusese loc o explozie, iar emisiile au fost masive. Suedia a fost prima care a vorbit de emisii. Ei au furnizat primele informații”, povestește Mihail Gorbaciov fostul președinte URSS.

Zile în șir, cei 43000 de locuitori din orașul Pripiat au fost expuși contaminării. În miezul reactorului, 1200 Kg de magmă nucleară ardea la peste 3000 de grade. Operatorii fac măsurători sau filmează la fața locului, de la sol și din elicoptere. Aproape 2000 de curse fac aeronavele militare care lansează 5000 de tone de material absorbant. Plumb, nisip și argilă în amestec cu alte substanțe chimice. Nici unul nu a reușit să atingă miezul topit al reactorului.

Minciuna

Ancheta oficială a stabilit doar câteva zeci de decese în urma exploziei reactorului nr. 4. La circa o săptămână după eveniment, au fost evacuați din zona contaminată sute de mii de oameni. Apoi, pentru reducerea efectelor exploziei, au fost mobilizați 500.000 de „lichidatori”. Soldați, mineri și constructori au lucrat zi și noapte, ridicând un sarcofag uriaș de beton în jurul reactorului fărâmat. Cantitatea de radiații la care au fost supuși aceștia nu a fost dezvăluită nici astăzi. Nu se știe exact câți mai sunt în viață. Despre ei nu s-au făcut studii, nu se știe ce s-a întâmplat cu populația din jurul Cernobîlului, din regiunile contaminate. Recent, o fostă deputată a Sovietului Suprem a scos la iveală documente ce dovedesc mușamalizarea consecințelor accidentului de la Cernobîl. Un raport secret de 600 de pagini, din mai 1986, arată numărul real al persoanelor spitalizate. Decretul nr.1 stipula că pe 12 mai 1986, din 10.198 persoane spitalizate, 345 prezentau semne de leziuni radioactive. Alla Iaroshinskaya, fost deputat al Sovietului Suprem al URSS, spune că documentele dezvăluie modul în care autoritățile sovietice au schimbat standardele de radioactivitate suportabilă. Specialiștii ar fi crescut arbitrar doza de radiații pe care organismul uman o poate suporta de cinci ori, declarând, oficial, bolnavii vindecați.

„Cel mai periculos element care a ieșit din reactorul de la Cernobîl nu a fost cesiul sau plutoniul, ci minciuna. Minciuna din 1986. Eu așa îi spun”, declara Iaroshinskaya într-un interviu televizat.

Mușamalizare la nivel internațional

Victimă a minciunilor oficiale a fost și șeful comisiei de investigare a exploziei de la Cernobîl, academicianul Valery Legasov, fost președinte al Institutului de Energie Atomică I.V. Kurchatov și membru al Prezidiului Academiei Sovietice de Știință. Omul de știință s-a deplasat la reactorul distrus chiar a doua zi după catastrofă. Un film relizat în acele zile îl surprinde pe Legasov, la bordul unui elicopter, deasupra ruinelor fumegânde.

„Aceasta este strălucirea morții”, a spus Legasov. Omul de știință a insistat pentru evacuarea totală și imediată a oamenilor din Pripiat, un orășel din imediata apropiere a centralei. Expunerea la radiații letale, dar mai ales mușamalizarea dezastrului atât cadrul sistemului sovietic cât și pe plan internațional, i-au ruinat sănătatea și cariera. Legasov a vorbit deschis despre dimensiunile accidentului la prima conferință despre Cernobîl, desfășurată cu ușile închise la sfârșitul lui august 1986, la Viena. O ședință desfășurată sub conducerea lui Hans Blix, șeful Agenției Internaționale de EnergieAtomică (IAEA), unde nu au fost primiți jurnaliști sau observatori externi. Legasov a prezentat timp de trei ore un raport care făcea referire la 40.000 cancere fatale, provocate de Cernobîl în următorii ani. Specialiștii occidentali au respins concluziile raportului, spre sfârșitul conferinței, vorbindu-se doar de 4.000 de decese probabile. La a doua comemorare a accidentului de la Cernobîl, în ziua de 26 aprilie1988, Valery Legasov s-a spânzurat.

A doua explozie de la Cernobîl, un secret bine păstrat

Lupta cu radiațiile a fost dură. Mii de tone de nisip și acid boric au astupat gaura lăsată de explozie, dar sub acest dop uriaș, magma nucleară ardea mocnit. Substanțele aruncate din elicoptere nu au făcut decît să crească temperatura în miezul fărâmat. La suprafața dopului încep să apară crăpături. Pe 5 mai 1986, Mihail Gorbaciov îl invită la fața locului pe directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Blix a fost pus la current cu riscul unei noi explozii. Apa turnată de pompieri în primele ore de la explozie se adunase sub stratul de beton care susținea miezul reactorului. Dacă magma fierbinte se infiltra și intra în contact cu apa, se putea declanșa o a doua explozie mult mai devastatoare decât prima. Specialiștii au calculat că a doua explozie de la Cernobîl ar fi avut între trei și cinci megatone. Ar fi șters de pe fața pământului totul pe o rază de 320 de km de Cernobâl. Europa nu mai putea fi locuită. A doua explozie ar fi fost însoțită de o undă de șoc uriașă și de o creștere masivă a radioactivității, care ar fi ucis mii de oameni în doar câteva ore. Pentru a găsi o soluție a crizei, sunt chemați cei mai mari experți ai Uniunii Sovietice. Printre ei, Vasili Nestorenco, fizician, specialist în rachete nucleare intercontinentale.

“Era nevoie doar de 1400 de kg de amestec de grafit, uraniu și apă pentru a atinge o masă critică și a declanșa o explozie nucleară “ , spune fizicianul, confirmând că reacția în lanț ce ar fi urmat, putea declanșa o explozie comparabilă cu o bomba atomică de 3-5 megatone. Fizicienii calculaseră că explozia ar fi distrus într-o clipă orașul Minsk, capitala R.S.Belarus.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.