Tinerii români vor să plece din țară

Unul din cinci români locuiesc astăzi în afara granițelor țării. Dintre cei rămași acasă, mai mult de jumătate vor să plece. Unul din doi tineri visează să-și facă o carieră peste hotare. Majoritatea au studii superioare și cred că societatea românească nu le oferă posibilități optime de a se dezvolta profesional, sunt nemulțumiți de salariile mici și de serviciile sociale și medicale deficitare.

În prezent, mai mult de jumătate dintre români, respectiv 55%, vor să emigreze. Cei mai mulți sunt tineri sub 30 de ani și au urmat cursurile unei facultăți. Aceștia sunt nemulțumiți de instabilitatea politică din țară, de carențele din sistemul de asigurări sociale și medicale, de lipsa oportunităților de dezvoltare profesională.

Și asta în pofida faptului că cetățenii statelor est-europene nu mai sunt atât de dornici să-și părăsească țara de origine datorită dezvoltării climatului social-economic de acasă. „Observăm că în multe state din Europa Centrală și de Est disponibilitatea de relocare a candidaților a scăzut semnificativ în ultimii ani, pe fondul îmbunătățirii condițiilor economice. Și totuși, în țări precum România, climatul politic și social reușește să influențeze tot mai mult decizia de mobilitate a forței de muncă, în contextul în care angajații își doresc nu doar siguranță financiară, ci și un mediu stabil și predictibil în care să trăiască”, spune Mădălina Dan, Clients Manager în cadrul Bestjobs.

Mobilitatea forței de muncă din România este la același nivel cu state dezvoltate din Uniunea Europeană, precum Germania, Austria, Italia, Irlanda, Belgia și Danemarca. 57% dintre respondenți și-au manifestat dorința de a lucra într-o altă țară decât cea de origine, însă procentul este cu 7% mai mic față de anul 2014. Persoanele cele mai dornice să plece sunt cele care nu au familie – 60% și tinerii între 20-30 de ani – 60%.

Statele europene aflate în topul preferințelor românilor care vor să plece în căutarea unei vieți mai bune sunt: Marea Britanie, Germania, Franța, Elveția, Austria Belgia și Italia. Alte țări luate în calcul sunt Statele Unite ale Americii și Canada, după cum arată un studiul „Global Talent”, realizat de Bestjobs și The Boston Consultin Group, cel mai mare consultant de bussines din lume.

În timp ce românii iau drumul străinătății, sunt și cetățeni ai altor state pentru care România reprezintă șansa unei vieți mai bune. Țara noastră se află printre preferințele locuitorilor din Israel, Coreea de Sud, Italia, Turcia, Ghana, Nigeria, Egipt, Norvegia, Grecia și Qatar.

La nivel mondial, cele mai atractive țări pentru persoanele care își caută un loc de muncă sunt Statele Unite ale Americii, Germania, Canada, Australia și Marea Britanie. Ultima a coborât în topul preferințelor după Brexit, ajungând de pe locul 2 în 2014, pe locul 5. Germania este statul care a urcat în lista celor care își caută un loc de muncă datorită industriei dezvoltate, a serviciile sociale bune și a politicii permisive de emigrare.

La studiul „Global Talent” au participat 366.000 de persoane și 6.000 de angajatori din 197 de țări. În România sondajul a fost realizat în parteneriat cu Bestjobs, pe un eșantion de 4.000 de respondenți din mediul urban. 52% dintre cei care au răspuns la chestionar sunt bărbați. Majoritatea participanților au între 20 și 30 de ani, 38% sunt absolvenți de studii superioare, 29% au master și 50% nu ocupă poziții de management. Din rândul angajatorilor, 71% recrutează forță de muncă doar din țara unde își desfășoară activitatea, 37% au între 1 și 50 de angajați, în timp ce 34% au între 51 și 500 de angajați.

Diaspora trimite miliarde de euro acasă

Românii plecați în străinătate au trimis în țară, în perioada 1991-2015 circa 55 de miliarde de euro. Iar în anul 2017 aproape 4,3 miliarde de euro. Banii au fost cheltuiți în mare parte pe investiții casnice, însă au contribuit și la dezvoltarea industriei și comerțului și au dus la creșterea puterii de cumpărare.

Numărul românilor care vroiau să se întoarcă în țară să-și deschidă propria afacere a scăzut de-a lungul anilor, de la circa 20% în 2000, la 15% în 2008. În prezent, circa 60% dintre emigranții români declară că ar vrea să se întoarcă ca antreprenori, dar condițiile din țară nu le oferă siguranță.

România avea 3,5 milioane de cetățeni stabiliți în afara granițelor în anul 2015, ceea ce o plasează pe locul 17 la nivel mondial în topul emigrației, potrivit ONU. În prezent unu din cinci români sunt plecați în alte state. În 2017 se afla pe primul loc în topul țărilor cu cei mai mulți cetățeni care trăiesc în afara granițelor, cu un procent de 19,7%, urmată de Lituania – 15%, Croația – 14%, Portugalia – 13,9%, Lituania – 12,9% și Bulgaria – 12,5%. Rata de creștere a fost de 7,3% în perioada 2005-2015. Deși România este depășită de Siria, care are o rată de creștere de 13,1%, se află mult peste India, care are o rată de creștere de numai 5,1%.

Cifrele oficiale arată că cei mai mulți, respectiv 2 milioane de cetățeni români, sunt în Italia și Spania. Anul trecut erau 1.168.552 de persoane în Italia, românii fiind cea mai mare comunitate de emigranți din peninsulă, urmați la mare distanță de albanezi și marocani, potrivit wired.it. În Spania trăiesc 1.000.030 de rezidenți români, însă cifrele neoficiale spun că de fapt în această țară s-ar afla 1,4 milioane de români. În Marea Britanie, Germania și Statele Unite se află câte 500.000 de români. În Regatul Unit românii reprezintă cea de-a doua comunitate fără cetățenie britanică, potrivit BBC, iar Oficiul Național de Statistică anunța că în perioada 2016-2017 numărul acestora a ajuns la 411.000 de persoane. Marea Britanie are 6,2 milioane de imigranți.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

21 de Comentarii

  1. Un articol propagandistic cu argumente trase de par. Autorii nu cunosc realitatea in care traiesc romanii plecati, in afara, sa munceasca sau cauta sa ascunda adevarul.De regula romanii ocupa locurile de munca slab platite, unde sunt discriminati fata de localnici,locuiesc in conditii inumane, se simt singuri si nefericiti. Romani cu studii superioare fac servicii de necalificati, in conditii foarte grele si slab platite.Unii muncesc la negru si sunt permanent haituiti de organelle in drept.Sunt si romani care s-au realizat,in special cei care au studiat in afara si au fost foarte buni in scoala sau de exceptie in meseria lor, la plecare.Fericirea celor plecati este o minciuna ambalata in poleiala colorata
    Trimiterile de bani in tara sunt mici si efectul lor negativ este suportat de localnici: inflatie, dezechilibre economice.Prezentati adevarul despre cei plecati si apoi indemnati-i sa faca pasul in afara.

  2. Eu cred ca mentinerea tarii la un nivel de salarizare precum in coloniile celor mari si tari in Lumea asta cam prost facuta, este o lucrare voita pentru ca tara sa fie deposedata, jefuita mai clar asa, de resursele solului si subsolului, de cei care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne dupa ticalosia din dec.’89, in contrast izbitor cu apartenenta noastra la organismele astea: N.A.T.O., U.E., Parteneriat Strategic cu SUA ! Sa nu fie dubii-de 29 de ani cei care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne sunt: rusii, americanii si acolitii lor: evreii, francezii, englezii, germanii, (iar daca spun asta mister Charlie, eu c.g. nu sunt antisemit sau anti’rus, sau anti’american !) ! Romanii beneficiaza azi in majoritate de o ameliorare a vietii mizere de sorginte fanariota in carte baltesc de 29 de ani prin oarece mariri de pensii si salarii, un pic, nu mult, din partera actualei Pauteri: PSD-ALDE fapt care atrage din partea sotului doamnei Carmen si slugoii din anumite organisme a celor care se amesteca in trebile noastre interne la atacuri virulente anticonstiutionale la adresa Puterii PSD-ALDE cum este bajocura asta de miting din P-ta Victoriei a unor oameni care sunt manati precum o turma la proteste de niste cazaturi de oameni din tara si din afasra tarii care sunt in fapt dusmanii poporului roman si pentru tara noastra ROMANIA ! Forta actuala Putere: PSD-ALDE ! p.s. -Johannis trebuie suspendat din functia de PRESEDINTE al ROMANIEI de catre Parlamenmtul ROMANIEI deoarece din noiembrie 2016 calca in bocancei CONSTITUTIA ROMANIEI !

  3. Ce “beneficii” ne mai așteptă ca țară suverană membră UE este rezumat în finalul schiței lui I.L. Caragiale Ulima emisiune. … -“Ce-o să scoată, părinte? Întreabă d. Iancu. -Ce?…Lasă că o să vedeți voi, pârliților, ce! – Ce-să scoată, părinte Mateche, săru’ mâna? – O să scoată și de câte două parale… -Ce?! – Și de câte o para! Când?! – Acu… zilele astea…(…) Trăsni-i-iar Maica Domnului!!!”

  4. Mai inainte ne laudam ca suntem mai pro-europeni ca ungurii si polonezii. Acum primim ce meritam pentru linsul in c.r!

  5. Sunt de acord sa plece! Mai vreau ca parintii lor sa-i desmosteneasca si sa lase averea statului roman! Daca nu taie buruienile pe mormintele bunicilor inseamana ca nu au patrie! Huuo fascistilor!

    • HAI SA-TI SPUN PE ROMANESTE – PLEACA BOI SI SE INTORC VACI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  6. Cand s-a descoperit aur in America multi s-au inghesuit sa plece, nu stiu de ce va stresati, din alta ordine fiecare este liber sa circule unde doreste si sa caute un fat frumos de 70-80 de ani sau o viata mai ”deosebita” in zona ”vitrinelor” sau albumelor…restul s-au indragostit de le duri…si pentru asta fac orice…si au senzatia ca sunt fericiti ca platesc 3.000 chirie…fiecare cu fericirea lui, o personalitate a spus odata ”cine are credinta nu pleaca”, as agauda, credinta in propriile puteri de a trai, sa fii medic si sa ajungi un spalator de vase doar pentru a castiga mai bine la munca de jos, acela de fapt n-a fost niciodata medic…tara nu va pieri, Arsenie Boca a spus:”multi vor incerca sa se intoarca, dar nu vor putea, pt. ca va fi un foc in jurul tarii” adica Romania va avea o AURA divina care va ”cerne” omenirea, deja Papa Ioan Paul al II lea a afirmat ceva care pare nesemnificativ…

  7. Nu pot sa cred!Tocmai acum ,cand Cornul Abundentei (simbolul belsuguilui,nu regiunea din Mesopotamia) s-a revarsat peste Romania ?Cand sub conducerea inteleapta a tovarasului Dragnea, nivelul de trai a crescut la modul astronomic?cata nerecunostinta…

  8. Articol tendentios si mincinos. Suntem cetateni EUROPENI! Deci, putem sa plecam ca sa studiem, sau sa muncim oriunde in UE. Nu mai bateti moneda pe ” vai saracii tineri „! Cei care invata si vor o cariera occidentala au tot dreptul sa plece, desi ar putea sa se intoarca si sa profeseze in tara. Cat despre taietorii de frunze la caini, nu-i nicio paguba. Duca-se!

    • Vanatorul de ursi
      Credeti voi ca sunteti cetateni europeni. N-o sa va accepte aia din vest never-ever sa fiti egali cu ei. Cariera occidentala o s-o vedeti in filme. Pentru vestici, muslimii sunt mai buni ca voi, naivule. Nici nu va baga in seama, vai de voi, „cetateni europeni”!

  9. Veștile importante venite dinspre onor guvernul României sunt pentru bugetarii piloși (amante, țiitoare, fii și nepoți) spetiți de muncă, pentru pensionari și pentru asistații sociali muribunzi (https://www.cotidianul.ro/vesti-importante-pentru-pensionari-si-viitorii-pensionari/). Pentru tinerii absolvenți de facultăți și chiar cursuri de calificare, guvernul nu a avut niciodată vești importante și bune. În aceste condiții nu ai cum să eviți citirea operei lui Emil Cioran și Horia Roman Patapievici și pe deasupra să o mai apreciezi. Îți vine cu adevărat să pleci unde vezi cu ochii.

  10. Ah! Diaspora!!! Nu pe bune? Trimit cca 4 mld anual?
    Ptr ce?
    Trimit rudelor ramase acasa. Adica isi intretin copii. Vi se pare ceva extraordinar sa iti hranesti copilul?
    Mici investitii casnice. Adica televizoare, mobile samd IMPORTATE. Samd

    Insa stiti cevsa? Romsanii ramasi in tara produc anual peste 190 mld !

    • Romanii plecati in strainatate produc mai multi bani decat cei ramasi in tara (din pacate), iar ei ar putea investi banii castigati peste hotare in Romania, dar sunt primiti cu gaze lacrimogene si bastoane…

  11. Sa plece domnule. Pleaca si tinerii din Italia, Polonia, Rusia etc. N-or fi ai nostri cu motul mai mare. Si mai scutiti-ne cu sloganuri de genul ,, bastoane, gaze,, . Daca mergi la lupta nu astepta sa fii primit cu flori.

  12. Cam asa ceva!Si isi mai injura si tara de unde au furat parintii!

  13. Deci 25% din populatie trimite in tara 2% din PIB??????Si mai sunt si ridicati in slavi?

  14. Tinerii ar sta în țară dacă PSD n-ar majora salariile. Ce rost are să rămâi fără salarii de India?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.