Mai multe persoane care lucrau la remedierea problemelor apărute după ce un TIR a lovit un stâlp, în localitatea Călimănești, județul Vâlcea, au fost rănite în momentul în care un tren a agățat stâlpul și a angrenat căderea altora.
Potrivit ISU Vâlcea, accidentul s-a petrecut în localitatea Călimănești, la ieșirea spre Sibiu din stația CFR Păușa, unde un tren de persoane a agățat un stâlp care fusese lovit în prealabil de un TIR.
În cădere, stâlpul de electricitate, a angrenat alți doi stâlpi. În momentul trecerii trenului, se efectuau în zonă cercetări pentru primul accident, astfel că acolo se aflau mai multe persoane.
Pompierii susțin că trenul și-a continuat deplasarea, însă în timpul căderii stâlpilor mai multe persoane care lucrau la fața locului pentru restabilirea situației de normalitate au fost rănite.
Conform ISU, 7 persoane au fost rănite, dintre care 3 grav. Victimele au fost transportate la spital.
La fața locului intervin trei ambulanțe, o autospecială de stingere și încă un echipaj al SVSU Călimănești.
S-a luat măsura restricționării accesului persoanelor neautorizate, în zona producerii accidentului.
Tara de prosti si putori Daca ne conduce o putoare nationala care la randul sau si-a insurubat putorile in locuri cheie ,alta finalizare nu este Decaderea acestui popor este iminenta! Va mai amintiti de Necolaiciuc care a distrus cfr ul si care evalua un surub achizitionat de el si ai sai ca valorand 3 mii de lei ,ei bine suntem o tara de Nicolaiciuci
Tara de prosti si putori Daca ne conduce o putoare nationala care la randul sau si-a insurubat putorile in locuri cheie ,alta finalizare nu este Decaderea acestui popor este iminenta
Domne, noroc ca au cazut stilpii ca popicele la bowling, ca daca rezistau poate deraia trenul plecat de la Bucale, acesta tragea dupa el sinele de cale ferata (care pe caldurile aste precis se intersectau pe undeva …) si care, la rindul lor, darimau la capatul celalalt Gara de Nord !
De ce nu au stabilizat stalpul sa nu se intample aceste mizerii? Vinovat nu e mecanicul de tren, logic: sunt vinovati caposii prezenti la fata locului care nu si-au facut treaba ca organizatori!
Au sosit la fața locului un echipaj SVSU, „pompierii” și alți popândăi, dar nimeni nu și-a dat seama că stâlpul lovit de camion va fi lovit apoi de trenul de la CFR ! S-a luat măsura restricționării circulației pentru persoanele neautorizate, dar trenurile pot lovi în continuare stâlpii cazuți pe linia ferată . Nu e așa că suntem un popor de idioți ??
dorel si stalpii…