Primarul din Vaslui, dat în judecată de un fost profesor pentru că a refuzat să-l declare cetățean de onoare

În vârstă de 85 de ani, profesorul Dumitru Marin cere judecătorilor să-i fie acordat titlul, suspendarea din funcție a primarului și anularea procedurii prin care au fost decorați cei cinci cetățeni de onoare ai orașului.

Primarul din Vaslui, dat în judecată de un fost profesor pentru că a refuzat să-l declare cetățean de onoare

Primarul din Vaslui, este chemat în instanță FOTO Facebook.com/Lucian Braniste

În vârstă de 85 de ani, profesorul Dumitru Marin cere judecătorilor să-i fie acordat titlul, suspendarea din funcție a primarului și anularea procedurii prin care au fost decorați cei cinci cetățeni de onoare ai orașului.

Primarul din Vaslui, Lucian Braniște, este chemat în judecată de un fost profesor de-al său. Este vorba despre Dumitru Marin, care este supărat că edilul nu i-a acordat titlul de cetățean de onoare al municipiului.

Potrivit VremeaNoua.ro, profesorul Dumitru Marin a deschis acțiunea la Tribunalul Vaslui. Cauza a fost înregistrată de o persoană juridică, deși ea vizează o persoană fizică.

Prezent la proces, profesorul Dumitru Marin le-a expus judecătorilor motivele pentru care trebuia să primească titlul de cetățean de onoare al municipiului.

Primarul din Vaslui, chemat în instanță

În fața magistraților, profesorul și-a amintit și de perioada în care Lucian Braniște i-a fost elev. Acesta a precizat faptul că regretă că nu l-a lăsat repetent.

„Îmi pare rău că nu l-am lăsat repetent”, a spus profesorul, potrivit sursei citate.

În timpul procesului, dascălul a devenit agitat, dar i s-a permis să-și susțină punctul de vedere.

În opinia reclamantului, titlul de Cetățean de Onoare este un drept și nu o favoare acordată de primar.

Declarații în ședința Consiliului Local Vaslui

După ședința de la tribunal, profesorul a mers și la ședința Consiliului Local Vaslui. Ședința s-a transformat într-un schimb de replici cu aleșii locali. I s-a explicat că dosarul său a fost analizat de Comisia de Cultură și Învățământ, constatându-se lipsa unor documente.

„Domnule profesor, vă rog, la vârsta dumneavoastră cred că vă faceți un pic de rușine. (…) Mă faceți să îmi fie rușine că mi-ați fost profesor. În legătură cu dosarul candidaturii dumneavoastră la titlul de cetățean de onoare, ieri s-a întrunit Comisia de Cultură și Învățământ, în care s-au analizat restul dosarelor, printre care și al dumneavoastră. S-a constatat că sunt documente lipsă. În momentul în care dosarul va fi complet, va intra în analiză și va primi un aviz pentru a veni în plen”, a declarat Luminița Varlan, consilier local în Vaslui, potrivit sursei citate.

Cine este profesorul Dumitru Marin?

Profesorul susține că merită titlul de Cetățean de onoare datorită activității sale culturale și jurnalistice. Acesta ar fi făcut parte din redacția „Meridianul Cultural Românesc”. Publicația ar fi avut 1.311 colaboratori din 33 de țări.

Mai mult, profesorul Dumitru V. Marin este considerat și principala sursă de inspirație pentru personajul Virgil Jderescu. Acesta era patronul unei televiziuni locale și apare în filmul de debut al regizorului Corneliu Porumboiu „A fost sau n-a fost?”. Filmul a fost distins cu premiul Caméra d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, în 2006.

Citiți și: Tânără de 20 de ani, în stare gravă la spital din cauza unor lentile de contact cumpărate de pe un site din Asia

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.