Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât miercuri suspendarea lui Ovidiu Puțura din funcția de judecător în cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud, după ce acesta a fost arestat preventiv pentru corupție.
CSM informează că hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului a fost luată în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările și completările ulterioare și art. 62 alin. (1) lit. aš) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Acuzat că a primit mită foloase de 30.000 de euro pentru intervenţii într-un dosar şi că i-a cerut unei judecătoare să dea o decizie favorabilă într-o cauză în care soţia sa era reclamant, fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Conform anchetatorilor, în cursul lunii noiembrie 2014, Puțura i-a promis unei judecătoare că, din funcţia pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel încât, o persoană din familia judecătoarei să promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.
De asemenea, potrivit procurorilor, în perioada 2013-2014, Puțura ar fi primit la rândul său foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, pentru a interveni pe lângă judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile.