Noul director general al Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Bălan, a declarat, miercuri, că va avea discuţii cu băncile pentru a fi deblocate conturile combinatului, astfel încât în termen de două săptămâni să fie repornite instalaţiile şi să fie plătite salariile restante.
„Ştiu sigur că mâine (joi – nr.) va fi o declaraţie a domnului Victor Ponta care va arăta planul de finanţare a Oltchim. O să am discuţii cu băncile pentru a fi deblocate conturile ca să plătim salariile, o să le cer un time out, iar în termen de două săptămâni trebuie să repornim instalaţiile şi să plătim salariile. Trebuie să găsesc o cale de rezolvare şi să pornim Oltchim”, a spus Mihai Bălan.
Bălan a mai spus că trebuie recâştigate pieţele pierdute, întrucât prin oprirea producţiei s-au pierdut contracte.
De asemenea, acesta a precizat că în următoarele şase luni nu vor fi restructurări.
„Dacă reuşesc să-l aduc la zero e perfect, sunt un optimist, îmi dau seama că e o mare provocare, sunt necesare şase luni pentru repornire şi readucere pe un anumit palier, nu vor fi restructurări în aceste şase luni. Trebuie reanalizate contractele, s-au pierdut contracte prin oprirea producţiei, le vom negocia şi vom recâştiga pieţele temporar pierdute”, a mai spus Mihai Bălan.
Potrivit acestuia, preţul gigacaloriei în Râmnicu Vâlcea nu va creşte în această iarnă.