Romavia are suspendat certificatul de operator aerian

Compania aeriană oficială a României, care asigură conform legii zboruri pentru preşedintele României, prim-ministru, preşedinţii celor două camere ale parlamentului, şi-a pierdut certificatul de operator aerian. Motivele sunt legate de dificultăţile financiare ale companiei. Fostul director general al ROMAVIA şi-a dat demisia la începutul lunii ianuarie a acestui an, locul său fiind luat de fostul director de operaţiuni. 

ROMAVIA îşi va putea recăpăta acest certificat după ce va reîndeplini cerinţele tehnice necesare. Compania civilă de transport aerian aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale îşi păstrează în continuare Licenţa de Transportator Aerian cu numărul 002. Practic, ROMAVIA este cea de-a treia companie aeriană românească, după TAROM (Transporturile Aeriene Române) şi LAR (Liniile Aeriene Române) – companie desfiinţată.

Conform datelor furnizate de Autoritatea Aeronautică Civilă a României, ROMAVIA nu mai are acest certificat de operator aerian încă din data de 22 februarie 2011.

Această situaţie are mai multe explicaţii.

Pentru transportul demnitarilor, ROMAVIA a avut în dotare, în ultima vreme, înainte de intrarea în “dificultăţi financiare” – aşa cum stă scris în documente oficiale ale companiei intrate în posesia cotidianul.ro –, trei aeronave din totalul celor patru aflate în flota acestei companii. Dintre cele trei, doar două au mai fost în stare de operare în ultimul an.

Prima dintre acestea este de fapt celebrul Romanian Air Force One (cunoscut şi sub alte precum: denumiri Air Force Unu, Traian One, ex-Air Force Ion), Boeingul 707 – 3k1c, înmatriculat  YR-ABB “Carpaţi”, construit în 1974  şi comandat de fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu.

A doua aeronavă era un BAe 146-200, înmatriculat YR-BEA “Dobrogea”, care a fost returnat anul trecut la BAe Systems de unde fusese închiriată în 2005, pentru cinci ani.  YR-BEA devenise rezerva oficială a  YR-ABB, după ce bătrânul avion avusese, la un moment dat, probleme de natură electrică la decolarea cu preşedintele României la bord. Din acest motiv avionul Boeing-ul 707 a fost întors de pe pistă, iar zborul întârziat.

A existat şi o altă rezervă pentru Boeing-ul prezidenţial: un ROMBAC 1-11. Pentru zborurile oficiale, ROMAVIA a mai folosit şi ultimele două avioane de tip ROMBAC 1-11 produse în România sub licenţă britanică şi care au apucat să ajungă în stare de operare.

Este vorba de despre ROMBAC-ul 1-11 înmatriculat YR-BRE “Dunărea” ( cel folosit efectiv ca rezervă, în anumite momente, pentru Boeing) şi despre un  altul (ultimul exemplar fabricat integral în România şi care mai era în stare operare) YR-BRI “Negreşti”.

ROMBAC-ul 1-11 YR-BRI „Negreşti” era folosit mai mult pentru transportul delegaţiiilor de oameni de afaceri şi de jurnalişti, cele care însoţeau delegaţiile oficiale prezidenţiale. YR-BRI era utilizat şi pentru  transportul trupelor româneşti în teatrele de operaţii de peste hotare. Una dintre ultimele curse ale YR-BRI a fost pe ruta Bucureşti-Kabul, în ianuarie 2008. Atunci, după unele relatări, la aterizarea în condiţii de furtună puternică pe aeroportul din Kabul, trenul de aterizare din faţă al acestui avion a fost avariat. Din seria ROMBAC 1-11 au fost două aparate aflate într-un stadiu incipient de execuţie, dar a căror construcţie nu a mai fost finalizată, fiind abandonate.

Din pricina poluării excesive – în conformitate cu normele europene dar şi ale mai multor state din lume cu excepţia lumii a lll-a  – ultimele două ROMBAC în stare de operare nu au mai fost autorizate să zboare, rămânând fără certificatele de rigoare. Prin urmare, practic, cele două ROMBAC au fost scoase din flota efectivă a ROMAVIA, fiind păstrate la sol. Anul trecut, s-a încercat vinderea unuia dintre ele, dar fără succes.

Pentru partea de curse comerciale, ROMAVIA folosea un alt BAe 146-200, care era înmatriculat YR-BEB “Muntele Mic”. După avaria iremediabilă suferită în data de 22 aprilie 2008 pe aeroportul Otopeni, pe când zbura în favoarea companiei Carpat Air,  YR-BEB a fost scos din circulaţie şi înlocuit de BAe Systems cu un altul, YR-BEC “Făgăraş”. Şi YR-BEC (la fel ca YR-BEA), fost returnat proprietarului. Returnarea a avut loc înainte de sfârşitul perioadei de închiriere, ca urmare a dificultăţilor companiei.

Cauzele colapsului

Prin returnarea celor două BAe 146-200 şi ca urmare renunţării la cele două ROMBAC, compania ROMAVIA a rămas doar  cu bătrânul Boeing 707.

Numai că şi acesta pune probleme serioase de poluare şi sunt necesare investiţii în el. În acest moment Boeing-ul este în stare de operare, dar una limitată strict pentru zboruri cu şeful statului la bord.

Conform reglementărilor internaţionale, datorită statului special de aeronavă oficială de stat şi numai când este cu preşedintele ţării la bord, Boeingului  707 “Carpaţi” i se permite în mod excepţional aterizarea şi decolarea pe şi de pe aeroporturile care altfel nu ar permite sub nici o formă asemenea operaţiuni.

În prezent, în dotarea ROMAVIA a mai rămas doar avionul Boeing 707 – 3k1c „Carpaţi”, dar care nu are certificatele necesare pentru operare.

Concret, din pricina faptului că ROMAVIA are în dotare, acum – după returnarea celor două BAe 146-200 şi păstrarea la sol a celor două ROMBAC 1-11-, doar acest Boeing 707-3k1c  care poate opera numai cu un şef de stat la bord, AACR a suspendat Certificatul de Operator Aerian. După dotarea – prin cumpărare sau închiriere a unor aeronave care să poată zbura fără restricţii oriunde în lume, va urma o evluare, după care certificatul va fi reînnoit.

După cum a declarat pentru Ştirile de la  Televiziunea Română, Claudia Vârlan, preşedintele-director general al Autorităţii Aeronautice Civile Române, reprezentanţii ROMAVIA „au solicitat ca aeronava pe care o aveau înmatriculată în registrul unic de înmatriculare în România să fie scoasă din acest registru şi, prin urmare, noi, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, am suspendat Certificatul de Operator Aerian.”

La rândul său, Cătălin Radu, director general al Direcţiei Aviaţiei Civile din Ministerul Transportului şi Infrastructurii a apreciat, într-o declaraţie pentru TVR, că „ROMAVIA nu mai poate să efectueze zboruri de transport aerian cu pasageri, aşteptând ca toate condiţiile tehnice să fie îndeplnite şi eventual o reluare a procedurii de iniţiere de autorizare.

În privinţa unei posibile reînmatriculări a aeronavei Boeing 707-3k1c „Carpaţi, oficialul Ministreului Transporturilor şi Infrastructurii a spus”:Zborul de stat este tratat special şi teoretic ar putea să facă acest lucru însă, practic,  nu este cazul în momentul de faţă. Ştiu că starea tehnică a aeronavei nu îndeplineşte în momentul de faţă cerinţele necesare.”

Ministerul Apărării – în coodonarea căruia se află compania – afirmă, conform TVR, că ROMAVIA poate reveni oricând pe piaţă: „Suspendarea temporară Certificatului de Operator Aerian poate fi revocată o dată cu introducerea în serviciu a unei aeronave care să corespundă  normelor europene”

TVR a mai transmis despre ROMAVIA că „anul trecut, din cauza datoriilor, compania a fost executată silit.

Un pic de istorie

Practic, ultimul zbor extern al Romanian Air Force One a avut loc în septembrie anul trecut dar nu a fost unul cu preşedintele la bord, ci cu premierul care a mers la sesiunea ONU.

Din pricina poluării chimice şi fonice şi a lipsei fondurilor pentru revizie şi îmbunătăţiri, ROMBAC-urile 1-1, deşi cu puţine ore de zbor la activ ( YR-BRE a intrat în serviciu în martie 1989 iar YR-BRI după 1990)  nu mai zboară din 2009. ROMAVIA a încercat în august 2010 de două ori să vândă avionul YR-BRE cu o sumă în jurul a 1.000.000 de dolari SUA, dar fără succes.

Înlocuirea avionului BAe 146-200 YR-BEB „Muntele Mic” – distrus la aterizarea (fără vătămarea vreunui pasager)  pe Aeroportul Otopeni (decolase de la Aeroportul Craiova) pe data  22 aprilie 2008  – nu a intrat în sarcina statului român, datorită poliţei de asigurare. Practic, compania de asigurare a plătit 4.200.000 dolari SUA pentru aeronava distrusă, iar BAe Systems a trimis o altă aeronavă către ROMAVIA, companie care a înmatriculat-o YR-BEC „Făgăraş”.

Doar bătrânul Boeing 707 – 3k1c are şanse să fie revitalizat. Conform documentelor oficiale ale ROMAVIA intrate în posesia cotidianul.ro, pentru acest avion ultimul control de bază a avut loc din iunie până în august 2010 şi a fost realizat de Direcţia Tehnică a ROMAVIA. Sunt estimate noi controale tehnice de câte 30 de zile din august până în octombrie 2011.

Directorul general al ROMAVIA a fost până pe data de 11 februarie în acest an, generalul de flotilă în rezervă-inginer Adrian-Iuliu Goleanu (după ce îşi înaintase demisia pe data de 11 ianuarie), şefia companiei fiind asigurată acum de fostul director de operaţiuni, locotent – comandorul în rezervă Clement – Dan Dănăilă.

Noul Air Force UNU e fratele avionului prăbuşit la Baloteşti

Cu începere de la vizita oficială din Slovenia de anul trecut, preşedintele României foloseşte aeronava Airbus A 310, înmatriculată YR-LCB „Moldova” a Companiei Tarom. Practic, acest avion  – pe care a fost scris cuvântul „ROMÂNIA” în locul „TAROM” – a fost scos din circuitul comercial al companiei şi asigură zboruri, conform datelor cotidianul.ro, exclusiv în favoarea preşedintelui României.

TAROM a avut trei avioane Airbus A 310, cumpărate pe vremea lui Petre Roman. Unul dintre acestea, YR-LCC „Muntenia” s-a prăbuşit în data de 31 martie 1995 la Baloteşti, după ce decolase de pe Otopeni cu destinaţia Bruxelles. Dintre cele două Airbus A 310 rămase, pentru cursele de linie sau charter obişnuite, TAROM mai întrebuinţează doar unul, înmatriculat YR-LCA „Transilvania”.

Citiţi şi:

Air Force One-ul României, zburat de aviatori închiriaţi: Piloţi din Africa neagră pentru Traian Băsescu

Băsescu-i aproape pedestru, de nezburat

Băsescu va avea propriul Air Force One

Noul Romanian Air Force One, prăbuşit temporar între disputele politice

Băsescu, zburat de piloţi de la imobiliarele cu rădăcini în paradisul fiscal cipriot

Semnalările din cotidianul.ro, confirmate de Cotroceni: Băsescu nu vrea să fie „zburat” de piloţi de la SRL-uri

Băsescu umblă cu intervenţia vopsită

Băsescu va zbura rapid cu noul Romanian Air Force One

În 1991 avionul lui Iliescu era să se prăbuşească: Boeingul prezidenţial, distrus la aterizare

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.