La Roma sau la Florenţa, indiferent de muzeul pe care te hotărăşti să-l vizitezi, te întâlneşti cu opere ce au aparţinut odată vestitei Familii de’ Medici, aşa cum, plimbându-te prin oraş, descoperi palate şi biserici construite la comanda lor.
Niciodată combinaţia artă-bani n-a fost atât de strălucită ca sub domnia Familiei de’ Medici, al cărei fast a uluit Europa timp de trei secole. Instalată la Florenţa în secolul al XII-lea, ea conducea, la sfârşitul veacului XIV, una dintre cele mai puternice societăţi comerciale şi bancare de pe continent. Datorită banilor, şi nu războaielor, a reuşit să ajungă la putere. Ales gonfalonier, în 1434, Cosimo cel Bătrân a fost adevăratul fondator al dinastiei care, în pofida câtorva întreruperi, a dominat Toscana până la dispariţia ultimului membru al familiei, Giovanni-Gaston, în 1737.
Figura tutelară a lui Cosimo, care nu s-a mulţumit să fie doar omul cel mai bogat al timpului său, ci şi un senior avizat şi prudent, strălucirea domniei lui Lorenzo Magnificul, despot cinic, dar mecena strălucit şi adevărat poet, nu pot ascunde episoadele mai puţin glorioase ale acestei extraordinare saga de familie. Au existat în rândul ei şi imbecili, ca Pietro I, trădători, ca Pietro al II-lea, care a dat Florenţa pe mâna francezilor, tirani, sibariţi impotenţi, chiar contrabandişti. Au asasinat uneori, au otrăvit, au torturat, dar vremurile acelea erau crude, deşi artele, literatura şi ştiinţele au fost înfloritoare.
Peste faptele ruşinoase s-a aşternut de multe ori vălul uitării. Au rămas, mai ales, tezaurele: geme şi camee, bronzuri antice, sculpturi de Benvenuto Cellini şi Micheangelo, picturi de Botticelli, Bronzino, Rafael, manuscrise miniate, instrumente ştiinţifice, orfevrărie germană, porţelanuri chineşti şi obiecte mexicane, haitiene sau africane, care dau măsura unei curiozităţi fără limită, unui gust şi unei culturi imense, servite de o avere colosală.
Bronzino, Eleonora de Toledo
O miniatură de Apollonio di Giovanni, din „Eneida”, prezintă palatul lui Priam după modelul celui pe care Cosimo cel Bătrân îl construise în Via Larga. În acest celebru edificiu, conceput de arhitectul Michelozzo, au început să se adune preţioasele camee, medalii şi sculpturi antice, panouri pictate de Fra Angelico, cum ar fi „Înmormântarea sfinţilor Cosma şi Damian şi a celor trei fraţi ai lor”, chiar obiecte islamice. Pentru că posesorul dorea o colecţie universală, care să reflecte armonia lumii.
Fără a fi la originea extraordinarei mişcări artistice a primei Renaşteri florentine, mecenatul lui Cosimo a ajutat-o. El i-a comandat lui Donatello celebra „David şi Judith”, lui Michelozzo mănăstirea San Marco, lui Brunelleschi, Biserica San Lorenzo.
Nepot al lui Cosimo, Lorenzo Magnificul a urmat aceeaşi cale, întreţinând o mulţime de pictori şi sculptori, corespondând cu Amerigo Vespucci, împrietenindu-se cu marile spirite ale timpului, cum ar fi poetul Angiolo Poliziano şi filosoful Pico della Mirandola. Iar Michelangelo şi-a format gustul în grădinile de la San Marco, unde bogatul mecena îşi amplasase colecţia de sculpturi antice. La masa lui Lorenzo Magnificul se întâlneau artişti şi gânditori, ca Michelangelo, Demetrios Chalkondylas, Christoforo Landino, Francesco Granacci, Sandro Botticelli şi Leonardo da Vinci.
De la Florenţa la Roma
Lorenzo Magnificul a apelat la Botticelli, care, în „Adoraţia Magilor”, a introdus „sfânta familie” Medici: Cosimo cel Bătrân, Pierro I, Laurenzio şi Giuliano de Medici, înconjuraţi de curtea lor, în frunte cu Pico della Mirandola şi Angiolo Poliziano.
Toate acestea serveau gloriei posesorului, care trata de la egal la egal cu cei mai puternici prinţi, dar primea puţini dintre ei în colecţia sa: „În pofida tuturor bogăţiilor (scrie Maria Sframeli, comisarul unei expoziţii de la Muzeul Maioll cu opere din această fabuloasă colecţie), nici Lorenzo, nici ceilalţi membri ai familiei n-au permis expunerea publică a obiectelor lor preţioase, destinate mai curând să suscite admiraţia personalităţilor de elită cărora le deschideau uşa Cabinetelor de curiozităţi ale palatelor lor, scrin magic ale acestor bijuterii… Voiau să evite, din motive politice, ca palatul Familiei de’ Medici să poată fi judecat prin comparaţie cu celelalte curţi italiene şi ca un lux exorbitant să rănească sensibilitatea famiilor florentine care jucau un rol de frunte în viaţa politică a oraşului”.
Prin căsătoria sa cu prinţesa Orsini, Lorenzo şi-a legat familia de înalta aristocraţie romană. Unul dintre fiii săi, Giovanni, avea să devină Papă, în 1513, sub numele de Leon al X-lea. Lorenzo a lăsat însă să decadă compania familiei. Talentul lui de poet nu era dublat şi de un simţ al afacerilor. A folosit averea familială până aproape de epuizarea ei, înainte de a intra şi în tezaurul public. Chemat la patul său de moarte, Savonarola a refuzat să-i asculte spovedania, reproşându-i depravarea şi, încă mai mult, faptul că-i lipsise pe cetăţenii Florenţei de libertăţile lor.
Rubens, Încoronarea Mariei de’ Medici
Sfârşitul secolului al XV-lea a fost o perioadă tulbure pentru Familia de’ Medici şi colecţiile ei. Piero al II-lea a fost izgonit din oraş împreună cu familia, palatul a fost jefuit, o parte a colecţiei, scoasă la licitaţie. Odată cu Leon al X-lea, splendoarea clanului s-a mutat la Roma, recucerind apoi, rapid, Florenţa. Din această perioadă fastă, care a fost marcată de construirea Noii Sacristii de la San Lorenzo şi a mormintelor familiei, create de Michelangelo (aici fiind înmormântaţi 46 de membri ai familiei), datează şi excepţionalul „Portret al lui Tommaso Inghirami” de Rafael. Bibliotecarul papal, îmbrăcat în roşul simbolic, cu ochii ridicaţi către cer, pare să caute inspiraţia divină. Căzut în extaz în faţa tabloului, Napoleon Bonaparte nu va ezita să-l ia din colecţie, pentru un timp.
La zece ani după Leon al X-lea, un alt membru al familiei, Giuliano, a fost ales Papă, sub numele de Clement al VII-lea. Puterea romană a Casei de’ Medici a făcut posibilă şi menţinerea puterii lor la Florenţa. După trei ani de interludiu republican, au revenit aici în 1530. Devenit duce graţie împăratului Carol Quintul, Alessandro a fost asasinat în 1537 de vărul său, Lorenzino, cunoscut, de la Musset încoace, mai curând sub numele Lorenzaccio. Lăsând deoparte acest episod supărător, dinastia s-a întărit cu personalităţi de prim-plan, cum ar fi Cosimo I, primul Mare Duce de Toscana, şi fiul său, Ferdinand I, ambii mari mecena. Imortalizat de Giambologna într-o celebră statuie ecvestră, Cosimo avea drept orfevru personal pe Benvenuto Cellini, care a creat pentru el legendarul „Perseu” şi pentru soţia lui, Eleonora de Toledo, uluitoare bijuterii manieriste. Arhitectul său era Giorgio Vasari, iar portretistul Curţii, straniul artist manierist Bronzino, care a creat portrete magnetice Marii Ducese Eleonora de Toledo şi cartoane de tapiserie. Cosimo visa să reconstituie vechea Etrurie şi, parţial, a şi reuşit. Săpăturile arheologice pe care le-a comandat au scos la lumină tezaure ca „Oratorul” sau „Himera”. Pasionat de alchimie, a experimentat în laboratoarele lui de la San Marco fuziunea cristalului de stâncă şi a pus la punct un procedeu de călire a oţelului pentru a îmbunătăţi faţetarea porfirului.
Reginele familiei
O politică matrimonială iscusită a făcut din membrii Familiei de’ Medici aliaţii ducilor D’Este, de Ferrara, de Gonzaga, de Mantova, de Farnese, de Palma şi, mai ales, ai regilor Franţei. Caterina de’ Medici se căsătoreşte, în 1533, cu Henric de Valois, viitorul Henric al II-lea, iar Maria va deveni soţia lui Henric al IV-lea.
Benvenuto Cellini, Perseu cu capul Meduzei
Aceste prinţese au adus în Franţa gustul pentru arte, pentru modă, pentru rafinamentul vieţii de curte şi chiar pentru gastronomie. „Parisul n-ar fi devenit Paris, notează scriitorul Dominique Fernandez, fără acţiunea energică a acestor regine. Caterina a construit Palatul Tuilleries şi a mărit Luvrul, prevăzând chiar lunga galerie de pe malul apei, terminată sub domnia lui Henric al IV-lea. În reşedinţa sa particulară, astăzi distrusă, ea a adunat cărţi rare, manuscrise antice, tablouri, tapiserii, emailuri, mătăsuri, pietre preţioase. Un adevărat muzeu, oglindă a pasiunii specifice Familiei de’ Medici de a colecţiona, care se va regăsi cu aceeaşi forţă şi la Maria. Aceasta ştia că prestigiul obţinut datorită artelor este un mijloc de guvernare”. Caterina a introdus în Franţa şi pasiunea pentru astre, mai ales pentru astrologie. Chiar Galileo Galilei, care, în 1619, denumise „stelele medicee”, cei patru sateliţi ai lui Jupiter pe care îi descoperise, nu dispreţuia să facă să vorbească astrele pentru clienţii lui princiari. Relaţiile Caterinei cu Nostradamus au intrat în legendă. Acesta a prezis moartea violentă a lui Henric al II-lea, cu ochiul străpuns în timpul unui turnir, dar n-a spus nimic despre lenta agonie a Familiei de’ Medici de la Florenţa în timpul secolului al XVII-lea. Fastul Palatului Pitti, ultima lor rezidenţă, abundenţa şi extravaganţa colecţiilor nu lăsau să se bănuiască încă nimic.
Foarte dotată pentru desen, pasionată de bijuterii şi cu o zestre colosală, Maria de’ Medici a adus la Paris muzica de operă, prin compozitorul Giulio Caccini şi fiica sa Francesca, cântăreaţă şi compozitoare ea însăşi. Admiratoare a Barocului, a apelat pentru portretele ei la flamandul Frans Pourbus, în timp ce Rubens, prezent şi la nunta ei, a pictat, pentru Palatul Luxembourg, scene din viaţa reginei.
