Tenismanul Rafael Nadal, locul 2 ATP şi principal favorit, a fost eliminat de australianul Nick Kyrgios în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati, la finalul meciului spaniolul declarând că nu îl consolează faptul că luni va urca pe primul loc în clasamentul mondial.
Kyrgios, numărul 23 mondial, a câştigat meciul cu scorul de 6-2, 7-5, într-o oră şi 21 de minute. Este a 100-a victorie în circuit pentru sportivul în vârstă de 22 de ani.
Australianul va juca în semifinale cu spaniolul David Ferrer, locul 31 ATP.
„Am avut un adversar dificil, evident. Nick este un tenisman foarte bun, dar eu am jucat prost. Am făcut un meci prost. Este incredibil faptul că voi urca pe primul loc ATP luni, este ceva pozitiv, dar nu mă consolează”, a declarat Rafael Nadal, potrivit L’Equipe.
Rafael Nadal va urca pe primul loc în clasamentul ATP, luni, devansându-l pe britanicul Andy Murray.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.