El Greco, între cer şi pământ, la 400 de ani de la moartea sa

Vechea capitală a Castiliei îl omagiază pe pictorul său, unul dintre cei mai cunoscuţi din Spania, la 400 de ani de la moartea lui, cu o serie de expoziţii.

Toledo provoacă zborul imaginaţiei. Iarna, cu cerurile lui de furtună cutreierate de vânturi puternice, cu peisajul accidentat, cu stânci de granit, printre cele mai aspre din Spania. Şi, pe deasupra, cu catedrala lui gotică. Mânăstirile şi Alcazarul, bisericile şi sinagogile, mărturii ale unei istorii care a conferit rădăcini puternice acestui oraş numit şi Ierusalimul Castiliei, pentru că a adăpostit trei religii: ebraică, musulmană şi creştină.

Multă vreme capitala spirituală a Spaniei, Toledo se află căţărat pe un munte stâncos, înconjurat de dealuri gălbui cu pante abrupte. Stânca pe care se află oraşul Toledo, mărginită pe trei laturi de râul Tajo, a fost locuită în timpurile preistorice, aici aflându-se şi o importantă aşezare iberică la vremea sosirii romanilor în 192 î.Ch. Romanii au fortificat cel mai înalt punct al stâncii, locul unde acum poţi vedea Alcazarul, construcţia care domină orizontul la Toledo. Această cetate a fost ulterior remodelată de vizigoţi, cărora oraşul le-a servit drept capitală până la mijlocul secolului al VI-lea d.Ch. Maurii ce au venit după aceea au consolidat reputaţia oraşului de important centru al religiei. Astăzi, moştenirea maură este vizibilă în puternica tradiţie meşteşugăreacă din Toledo, dar şi în structura labirintică a străzilor.

Sfântul Giacomo Apostolul cel Mare, aflat la Muzeul El Greco din Toledo

Alfonso al VI-lea, ajutat de El Cid, a cucerit Toledo în 1085, intitulându-se Împărat de Toledo. Oraşul a devenit faimos pentru şcoala sa de traducători, dar şi pentru cea de drept, cultură şi filosofie arabă. Toleranţa religioasă s-a menţinut, iar în timpul domniei lui Petru cel Crud, bancherul evreu Samuel Levi a devenit trezorier regal şi unul dintre cei mai bogaţi şi mai importanţi oameni din oraş. Se spune că Levi a importat cedri din Liban pentru construirea “Sinagogii del Transito”. Toledo se lăuda cu un lung şir de cardinali, dintre care mai cunoscuţi au fost Mendoza şi Tavera. În timpul acestor protectori ai artelor, oraşul a devenit un centru al umanismului. Din punct de vedere economic şi politic, din secolul al XVI-lea, oraşul a început să decadă. Sunt tocmai anii petrecuţi la Toledo de El Greco, din 1572 până în 1614, la moartea sa.

Acolo, de-a lungul râului Tajo, cu malurile sale galbene acoperite de plopi, s-a stabilit, în 1577, după o escală în Italia, pictorul cretan El Greco (1541-1614). Se ştiau puţine despre el. Creta se afla atunci sub dominaţia Serenissimei şi tânărul artist, care picta Madone bizantine, a privit către Veneţia şi către Italia. Dar destinul lui nu era aolo. El s-a împlinit, de fapt, la Toledo, de care se va lega pentru totdeauna numele său.

Christ îmbrăţişând crucea

Toledo este un labirint cu străzi pavate în pantă. Deşi e un oraş mic, aici este concentrat un mare număr de monumente şi de opere de artă. Extraordinara Catredrală e ca o simfonie de turle gotice şi de turnuri înălţându-se peste Plaza del Ayuntamiento. Construcţia sa a început în 1226, dar a fost nevoie de peste 250 de ani pentru a fi terminată, ceea ce a avut ca efect o convergenţă bizară de stiluri şi de artişti. Arhitectura din secolul al XIII-lea este inspirată de catedralele gotice din Franţa, dar proporţiile îi dau un caracter solid spaniol, la fel ca şi bogăţia şi greutatea ornamentelor şi poziţia Corului în centrul naosului. Cum pătrundeţi în clădire, în dreapta, la intrarea în Tezaur, veţi putea observa tabloul “Crucificarea”, realizat de celebrul pictor italian Cimabue.

Înmormântarea Contelui de Orgaz

În interior, între coloanele cu multe striaţii şi cele peste 800 de ferestre cu vitralii, prima privelişte care te uimeşte este strana Corului, imens şi elaborat sculptat. Pereţii exteriori ai Corului, cu scene din Vechiul Testament, până la marele Altar, au o sculptură policromă de proporţii gigantice, în stil gotic flamboiant, înfăţişând viaţa lui Christos. În dreapta se evidenţiază o altă lucrare de mari dimensiuni, de 9 metri, înfăţişându-l pe “Sfântul Christopher”. În spatele altarului veţi observa o remarcabilă atracţie arhitecturală şi artistică, “El Transparente”, datată 1732. Această nebunie barocă a fost creată de Narciso Tome pentru a permite luminii să pătrundă prin tavan şi să lumineze tabernacolul. În partea dreaptă este sala Capelei, decorată cu frunze de aur, opera lui Diego Lopez de Arena.

Sfântul Apostol Paul

Următoarea surpriză, sacristia şi muzeul, cu o galerie de artă plină de tablouri de El Greco, dar şi lucrări de Zurbaran şi Goya. Dramaticul “El Expolio” al lui El Greco îţi atrage atenţia, fiind flancat de o superbă “Fecioară cu pruncul”, din argint, cu o coroană filigranată din aur. În dreapta se află moaştele Sfântului Eugenio. În sacristie poţi întâlni, de asemenea, adevărate capodopere de Van Dyck, Velasquez, Tizian şi Rubens. Vizitând Tezaurul, te izbeşte priveliştea unui chivot din aur şi argint, înalt de 3 metri, creat de Enrique de Arfe la 1523, un argintar de origine germană. În ciuda greutăţii sale imense, de aproape 180 de kilograme, el este purtat în timpul paradei “Corpus Christi”. Anul acesta, procesiunea va avea loc în 19 iunie. Obiectele care îl înconjoară sunt deosebite: o Biblie ilustrată din secolul al XIII-lea şi o cruce pictată în secolul al XV-lea de Fra Angelico.

Dominând linia orizontului, “Alcazar” este o fortăreaţă masivă care datează din Evul Mediu. În secolul al XVI-lea, Carlos al V-lea şi fiul său Filip al II-lea au extins-o pentru a o folosi drept reşedinţă regală. Dar incendiile succesive au devastat-o până la temelie. După ce a fost reconstruit, “Alcazar” a devenit cartierul general al organizaţiilor militare, iar exponatele sale presupun un viu interes pentru istoria militară.

St Ildefonso

În Toledo se află şi două sinagogi impunătoare, singurele care amintesc de comunitatea evreiască pe vremuri înfloritoare: “Sinagoga del Transito”, construită între 1336 şi 1357, şi “Museo Sefardo”, complet restaurat.

Maurii au încetăţenit aici tradiţia argintăriei, a obiectelor de metal încrustate cu aur şi cu argint, a ceramicii, broderiei, iar pe lângă Biserica “San Juan de los Reyes” din Toledo se află şi acum o şcoală de meserii care duce mai departe această tradiţie. Cea mai mare parte a ceramicii din regiunea Toledo este produsă în Talvera, la Reina.

Vis-à-vis se află “Casa de El Greco”. Artistul nu a locuit niciodată în această casă, în ciuda numelui ei, însă ea reflectă ambianţa vieţii sale. Recent restaurată, trebuie vizitată pentru că adăposteşte capodopera lui El Greco, “Înmormântarea contelui de Orgaz”, din 1586.

O carieră răsunătoare departe de Curte

Sfântul Ioan Evanghelistul, la Muzeul El Greco

Toledo va înlocui adevăratul nume al lui Domenikos Theotokopoulos cu supranumele El Greco. Acum, la patru secole de la moartea lui, Spania “înţeleptului premier” Mariano Rajoy îl omagiază cu o serie de evenimente şi expoziţii extrem de valoroase, declarându-l “Artistul Anului” şi propunându-l atenţiei internaţionale.

Suişuri şi coborâşuri ale destinului. Pe “înţeleptul Rege” Felipe al II-lea, El Greco nu l-a mulţumit, aşa cum spun cronicile. L-a angajat să decoreze “Escorialul”, dar nu a apreciat modernitatea limbajului în reprezentarea subiectelor sacre, de multe ori cu ceruri plumburii şi aureole ameninţătoare. Martiri desculţi, sfinţi emaciaţi, îngeri musculoşi şi madone lugi ca nişte spade. În consecinţă, din 1577, s-a retras definitiv la Toledo, cetate-fortăreaţă a preoţilor din Spania. Acolo, arhiepiscopii erau bogaţi şi puternici. Un lobby al autorităţii ecleziastice atât de influent, încât uneori suveranii considerau necesar să-i înlăture. Felipe al II-lea a fost cel care, în 1563, a mutat capitala de la Toledo la Madrid.

Mănăstirea San Giovanni

Pentru un emigrant cum era El Greco, era de lucru la Toledo: multe comenzi, iar atmosfera, deşi restrictivă şi conservatoare, era cultă şi generoasă. Era exact ceea ce îi trebuia: bani şi libertate de expresie.

În cetatea adoptivă, El Greco, chiar dacă avusese visul zadarnic de a lucra la Curte, a sfârşit prin a acoperi biserici parohiale, mânăstiri, spitale cu superba sa operă vizionară şi psihedelică, cu altare suveran pictate şi tablouri cu sfinţi palizi. Pe scurt, s-a impus pe scena artistică locală, având o clientelă credincioasă de cavaleri erudiţi şi clerici cărora le-a făcut portretul. De exemplu, celebrul “Cavaler cu mâna la piept”, din 1580, de la Muzeul Prado din Madrid, atât de spiritual. Acest personaj îmbrăcat după moda spaniolă a anilor 70 ai veacului al XVI-lea a devenit un simbol al nobilimii castiliene din Secolul de Aur.

Clopotniţa Catedralei din Toledo

În timp ce figura prietenului său, marele intelectual şi canonic Don Antonio de Covarrubias, portretizat la vârsta bătrâneţii, este melancolică. Nemulţumit, El Greco decide repede să-şi formeze un atelier de ucenici şi colaboratori. Din cele aproximativ 140 de opere rămase, numai jumătate par a fi integral de mâna lui, aşa cum relevă în cartea sa “El Greco, pictorul” Carmen Garrido, conservator la Prado şi unul dintre cei mai importanţi experţi în opera artistului.

Un popor de sfinţi şi cavaleri

Interiorul Catedralei

Pentru a ne face o idee despre temperamentul lui El Greco, să amintim că la numai câţiva ani de la asediul Toledo-ului pictase deja faimosul “El Expolio” (Jefuirea lui Christ, 1577-79) pentru catedrală, iar în 1586 va crea opera sa uluitoare, “Înmormântarea Contelui de Orgaz”, pentru biserica Santo Tome, o pânză imensă, înaltă de aproape cinci metri şi lată de trei şi jumătate care, ea singură, merită o călătorie la Toledo. Fără a înceta să suscite întrebări, este un enorm film vizual, cu atâţia protagonişti şi atâtea apariţii, cu planuri înalte şi prim planuri, carelate, cu surprize şi scene. Este povestea piosului Don Gonzalo Ruiz de Toledo, mort în 1323. Înmormântat în mânăstirea Augustinilor, îşi alesese de fapt ca loc de înmormântare biserica Santo Tome. Acolo, osemintele i-au fost mutate în 1327. În 1564, parohul bisericii, susţinând legenda potrivit căreia Sfinţii Stefan şi Augustin au coborât la mormânt, a cerut ca miracolul să fie recunoscut, ceea ce s-a întâmplat în 1569. El este cel care i-a comandat lui El Greco pictura: cer şi pământ, viaţă şi moarte se întâlnesc într-o plângere nebunească. El Greco îi figurează pe cei doi sfinţi la mormânt, în timp ce un înger duce sufletul contelui în Paradis, unde este aşteptat de Christos, cu umerii musculoşi ivindu-se din metri de peplum alb.

Interiorul moscheei Cristo de la Luz

El Greco s-a autoportretizat printre nobilii toledani prezenţi la funeralii, toţi îmbrăcaţi după moda de la sfârşitul anilor 1500. El are privirea îndreptată spre spectator ca şi cum l-ar invita să participe la misterul morţii şi al noii vieţi.

Dincolo de calitatea picturală şi de dinamismul perspectival neobişnuit, El Greco povesteşte o istorie a lumii sale, ducând-o cu trei secole mai înainte, o licenţă temporală care ne permite astăzi să vedem prezentată elita societăţii spaniole a Secolului de Aur, la cumpăna dintre veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea.

Printre alte capodopere se numără “Christ îmbrăţişând Crucea”, realizată în 1602, remarcabilă prin acceptarea senină a sacrificiului, prin privirea îndreptată spre cer.

Adoraţia pastorilor

Din aceeaşi perioadă datează “Sant’Ildefonso”. Născut la Toledo, în 607, sfântul a fost episcop al oraşului din 657 până la moartea sa din 667. El Greco îl portretizează având alături statuia “Madonei Mizericordiei”. Tabloul se află la Spitalul “Santuario de Nuestra Senora de la Caridad”.

Ultima capodoperă a lui El Greco este “Adoraţia păstorilor”, destinată capelei sale funerare. Emoţionează Pruncul cu albul pur al corpului ce iluminează chipul Mariei.

Acelaşi El Greco era membru al parohiei “Santo Tome”, biserică vecină cu casa sa. Locuia în “Palacio del Marques de Villena”, aproape de actualul traseu al Transito. “Palaccio” care nu mai există astăzi, dar se afla în vecinătatea actualului “Muzeu El Greco”, care este o reconstrucţie fidelă, cu mobilier din epocă, a casei artistului. În el sunt păstrate formidabile portrete de apostoli şi sfinţi, printre care “Lacrimile Sfântului Petru” şi “Sfântul Bernardino din Siena” (1602), cu figura prelungă, realizat în întregime în griuri, dar cu o asemenea gamă de nuanţe, încât monocromia devine policromie.

Să amintim şi “Veduta şi Planul Toledoului” (1610-1614), care ne arată cum era oraşul în secolul al XVI-lea.

Anul El Greco

Casa Muzeu El Greco

Evenimentul este marcat de o serie de expoziţii la Toledo, Madrid şi Valladolid.

La Toledo este de neratat expoziţia “Il Greco di Toledo”, deschisă până în 14 iunie la “Muzeul Santa Cruz”, prima pe care Toledo i-o dedică şi cea mai impunător realizată. Sunt expuse peste 100 de pânze printre care mai multe capodopere aduse prima dată în Spania. Acestea pot fi admirate prin comparaţie cu operele păstrate în oraş, în locurile lor de origine, aşa numitele “Spaţii El Greco”: “Catedrala Primada”, biserica “Santo Tome”, “Muzeul Santa Cruz”. Este o ocazie, de asemenea, de a descoperi diferite versiuni ale unor opere şi de a compara piesele realizate de maestru cu cele ale pictorilor din atelierul lui.

La Madrid, la Muzeul “Prado”, poate fi vizitată, între 14 şi 29 iunie “La Biblioteca di El Greco”, în care sunt expuse cărţile sale adnotate, în timp ce expoziţia “El Greco e la pittura moderna”, deschisă între 24 iunie şi 5 octombrie, se apleacă asupra influenţei pe care stilul lui El Greco a avut-o asupra unor pictori mai apropiaţi de zilele noastre, de la Manet la Cézanne.

Alcazar iluminat seara

Expoziţia “Tra cielo e terra” (Între cer şi pământ), etalând opere ale lui El Greco şi ale contemporanilor săi, este deschisă până în 27 iulie, la “Museo de Escultura” din Valladolid, iar o alta, la “Real Academia de Bellas Artes de San Fernando” din Madrid.

Pentru vremea sa, El Greco era un intelectual curios, care trata pictura ca pe o ştiinţă speculativă. Avea în biblioteca sa 130 de cărţi de artişti, clasici, filosofi şi poeţi (câteva volume vor putea fi văzute în expoziţia de la Prado) şi “Vieţile” lui Vasari, ca şi “De Architectura” de Vitruvius, toate adnotate pe margini cu reflecţii pe care i le suscitase lectura. Artă şi gânduri repede dezminţite de imediata lui posteritate. Tăcerea a durat două secole. Apoi, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu romantismul, s-a vorbit din nou despre el şi acel ecou a devenit un cântec fără sfârşit.

În mânăstiri şi restaurante pe urmele pictorului

Bunavestire

Un prim popas, la “Hospital de Tavera”. Cardinalul Tavera a ordonat, în 1541, construirea unui impunător spital în stilul clasicismului renascentist. În interior se află un muzeu care conservă opere de El Greco, Zurbaran şi Jusepe de Ribera.

O altă destinaţie: “Muzeul El Greco”, reconstrucţia unei case toledane din timpul lui El Greco, unde, la primul etaj, se află multe picturi faimoase ale artistului.

O mânăstire din secolul al XI-lea, “San Domingo El Antiguo”, reamenajată în secolul al XVI-lea, păstrează o mare colecţie de opere religioase de El Greco. Ca şi “Hospital de Tavera”, ea face parte din “Spaţiile El Greco”.

Panoramă din Toledo

“Alcazar – Museo del Ejercito”, castelul fortăreaţă ce domină oraşul, a stat în centrul luptelor din Evul Mediu până la sfârşitul secolului al XX-lea. Sunt expuse acolo arme din toate epocile şi, într-unul dintre turnuri, biblioteca regiunii Castilia-La Mancha.

Construită în timpul califatului islamic, “Mezquita del Cristo de la Luz” a fost o moschee. Este singurul edificiu din secolul al X-lea care a supravieţuit până astăzi, din perioada premergătoare cuceririi creştine a oraşului Toledo din 1085 de către Alfonso al VI-lea. În secolul al XII-lea i-au fost adăugate abside şi un presbiteriu pentru a o adapta cultului creştin. Este acum mânăstire a “Carmelitelor desculţe”.

Anul El Greco la Toledo

Construirea Bisericii iezuite “Sfântul Ildefonso”, în stilul Barocului spaniol, a durat 150 de ani. Este situată într-unul din punctele cele mai înalte ale oraşului şi oferă o vedere panoramică stupefiantă a acestuia.

Splendid este şi “Teatro Corral de Comedias”, construit în secolul al XVI-lea, cu balcoane de lemn pe patru laturi şi scena la un capăt al curţii interioare deschise. În epoca de aur a teatrului spaniol – Calderon de la Barca, Cervantes şi Lope de Vega – veneau trupe de actori din întreaga Spanie, dar şi din Europa.

El Espolio, aflat în Catedrala din Toledo

La “Asador Adolfo”, la câţiva paşi de Catedrală, se află un restaurant cu un interior în stil vechi, al cărui plafon cu bârne din lemn a fost pictat în secolul al XIV-lea. Vânatul şi produsele proaspete de fermă, gătite în stil tradiţional, sunt preparate într-un mod inovator: “tempura” de flori de dovleac pane, în sos de şofran este un aperitiv gustos, la fel de cunoscut ca potârnichile de la Adolfo, cât şi deliciile din marţipan.

Un hol boltit duce la o curte interioară cu statui de marmură, colivii cu păsărele ciripitoare, o fântână şi picturi abstracte religioase, la “Cason de los Lopez”. În sala de mese abundă lemnul sculptat. Meniul castilian vă invită să degustaţi o supă de ravioli cu usturoi, iepure cu sos de susan şi piure de cartofi sau cod cu brânză manchego.

Sfânta Familie, lucrare aflată în Hospital de Tavera

La “Enebro Tapas Bar”, foarte popular printre localnici, există motto-ul “Nu bea, dacă nu mănânci”, aşa încât orice băutură comandată soseşte cu porţii mari de cartofi prăjiţi cu sos picant şi o combinaţie de pizza şi măsline.

Restaurantul “Palaccios” este un local caracteristic, în care sunt etalate şunci şi azulejos. Mereu aglomerat, propune o bucătărie regională cu multe specialităţi de baccala şi miel. Vara, cina poate fi luată în grădină.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.