Klaus Iohannis, prins cu protocolul în buzunar

Președintele Klaus Iohannis a ținut să precizeze, în 4 mai 2018, întrebat fiind de protocoalele secrete și oportunitatea desecretizării acestora, că ele nu au fost încheiate în vremea mandatului său, iar cei care au semnat astfel de protocoale trebuie să le susțină sau să le denunțe.

Joi însă, a apărut și un protocol secret încheiat în 2016 între Parchetul General și SRI, făcut public de către Darius Vâlcov. Un alt protocol, neclasificat, a fost dat publicității de Parchet tot joi. Ambele protocoale au fost semnate la sfârșitul lui 2016, în timpul mandatului de președinte al lui Klaus Iohannis, completând „galeria” celor parafate când la Cotroceni se afla Traian Băsescu.

Iată discuția dintre președinte și jurnaliști, pe 4 mai 2018, în contextul în care fusese publicat un protocol

Jurnalist: CSM a făcut public un alt raport, protocol, încheiat cu SRI. Cum vedeți acest lucru și dacă ar trebui desecretizate și alte protocoale?

Klaus Iohannis: Știți că nu am comentat protocoalele și nu o să încep astăzi.

Jurnalist: Dar, domnule Președinte, sunteți șeful CSAT, și au fost acuzații, suspiciuni, venite, de exemplu, de la Președintele ÎCCJ, care spune că s-ar fi produs lucruri ilegale pe baza acestor protocoale. Dumneavoastră, ca șef al CSAT, ce credeți că ar trebui să se facă?

Klaus Iohannis: Eu cred că cei care au semnat astfel de protocoale trebuie să și le susțină, sau să le denunțe, sau să le explice. Dar, acest rol nu pot să îl am eu. Niciunul din aceste protocoale nu a fost încheiat pe vremea mea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioana Radu 8517 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Când vom afla despre protocolul secret PREȘEDENȚIE-SRI-DNA? (acela care-i permite orcărui președinte al României să-și bage la bulău adversarii politici, doar pe motiv c-așa vrea mușchii lui…)

  2. Lazar a mimat inocenta când ajuns in funcție a mințit ca el nu recunoaște acele protocoale pe care le-a calificat ca INGINERII iar complicele Hellvig îl pune pe Mărincean sa minta poporul roman la televizor. Dacă PDD ALDE nu-l demit pr Hellvig atunci votul mru dat PSD a fost inutil

  3. Este evident ca, Johannis este mai rau decat Basecu! Nu numai ca a preluat toata camarila lui base cu Pralong in frunte, s-au mai semnat si alte protocoale pe langa lege in perioada domniei sale. Frumoasa democratie construita pe baza de bolovani aruncati in jandarmerie!

  4. Catzelus cu paru’ cretz ,fura ratza din cotezt!Si se jura ca nu fura dar l-am porins cu ratza-n gura!

    • Si l-au prins cu protocolul in gura! Acum intelegeti fraierilor ce fel de independenta a justitiei sustine Johannis, adicatelea procurorii trebuie sa raporteze furnizorilor de informatii in 60 de zile daca au fructificat si in ce fel informatiile primite. Felicitari procurorilor subordonati serviciilor!

  5. da domnule jurnalist, e hârtia în care îmi împachetează dl pahonţu micul dejun, iar pentru că mi-a fost tăiat bugetul, o folosesc şi ca hârtie igienică, refolosibilă, bineînţeles. Referitor la textul protocolului semnat în timpul mandatului mieu, vreau să vă spun că din cauza puţinului timp pe care-l am la dispoziţie, îl lecturez în intimitatea budei prezidenţiale, până-l voi înţelege şi dacă mai trăim până atunci, vă voi comunica punctul de vedere prezidenţial…dacă nu, nu…

  6. Neamţ cinstit aţi poftit, neamţ cinstit aveţi.
    Să vă fie de bine.

  7. Pat în lederhozen și Patachon în șpilhozen într-o scenetă despre Separarea puterilor în statul de drept, la serbarea Povești de adormit copii de la Grădinița germană.

  8. Cand a plecat, Basescu ,ce a definit statul roman ca stat mafiot ,stiind ca timp de 10 ani l-a creat, a votat pe Iohannis si l-a lasat succesor, naivii crezand ca „acest preacinstit”primar de Sibiu este in alt fel.Inselatoria a iesit la iveala, „diaspora”disperata la vot fiind sprijinul agentilor straini pt.Iohannis cu ajutorul unor Macovei.Prin patronarea acestor protocoale, caci Iohannis este seful si nasul spiritual al luI Lazar-el l-a uns PG ,fiindu-i sluga, cat si seful numitului tot de catre el al lUI Helwig,vedem TRINOMUL sub sefia statului paralel Iohannis.Statul mafiot cultivat in continuare de Mafiotul si Penalul SEF IOhannis !Ce cauta acest MAFIOT cu labele pe Parchet si SRI? CINE ESTE EL,acest abuziv grosolan ,venit pe valurile „Bundesnachrichtendienst (BND) este Serviciul Federal de Inteligenta din Germania, format inainte de al Doilea Razboi Mondial pentru a spiona strategiile si planurile combatantilor. Sediul agentiei este in Pullah, langa Munchen, iar seful este Gerhard Schindler, care a preluat functia in 2012.BND are un buget de miliarde de euro si foloseste tehnologii de ultima ora pentru servicii de spionaj menite sa contracareze atacurile la adresa securitatii nationale, fiind considerata una dintre cele mai bune si bine organizate servicii de inteligenta din lume. Principalul obiectiv al BND este supravegherea problemelor sensibile care au legatura cu inteligenta domestica si cea straina”.ASADAR, cum americanii ne-au dat pe „inteligentul”BAse,sa-i „linga”germanii ni l-au dat pe Iohannis sa-i „mult-linga”,si pe austrieci si pe francezi si pe toti cei care sunt placuti acestui IMPOSTOR,cum ar fi Soros!pe fata contra ROMANIEI.Trinomul L-I-H,jos labele de pe ROMANIA!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.