Președintele Republicii Moldova Igor Dodon a fost suspendat, din nou, din funcție, de Curtea Constituţională după ce a refuzat repetat să promulge legile care au fost votate repetat de Parlament, relatează Cotidianul.md.
Este vorba de cinci legi pe care Igor Dodon refuză să le promulge și anume completarea Codului Muncii cu norme care prevăd ca în data de 9 mai, pe lângă Ziua Victoriei, să fie sărbătorită și Ziua Europei, legea cu privire la transmiterea terenului fostului Stadion Republican, pentru construcția ulterioară a noului sediu al Ambasadei SUA, noul Cod al Audiovizualului, legea cu privire la reforma Departamentului Trupelor de Carabinieri, care urmează să se transforme în Inspectoratul General al Carabinierilor și legea privind modificarea Codul de executare al Republicii Moldova.
Noua suspendare vine după ce președintele Parlamentului, Andrian Candu, și deputatul Sergiu Sîrbu s-au adresat Curții Constituționale, solicitând constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova, în vederea depășirii blocajului instituțional generat de Igor Dodon, prin refuzul deliberat al acestuia de a executa obligația constituțională de promulgare a legilor care au fost votate repetat de Parlament.
Astfel, Andrian Candu sau prim-ministrul Pavel Filip vor exercita funcția de președinte interimar.
Igor Dodon a mai fost suspendat anterior, tot după adresări la Curtea Constituțională, în cazul desemnării unor miniștri sau promulgarea unor legi. Decretele au fost semnate, de fiecare dată, de spicherul Andrian Candu, care i-a preluat atribuțiile.
Reacție la ultima suspendare
Dodon amenință noua componență a Curții Constituționale că va fi schimbată, după ce astăzi acesta a fost suspendat temporar din funcție pentru a cincea oară, după ce a refuzat să promulge cinci legi.
Dodon transmite că, după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, cele cinci legi care urmează a fi promulgate de speakerului Parlamentului sau de premier, vor fi anulate, iar Curtea Constituțională va avea o nouă „formată și componență”.
„Curtea Constituțională din nou a luat decizia de a transmite speakerului parlamentului și/sau premierului dreptul de a semna câteva legi, după ce eu am refuzat să semnez un pachet de legi antipopulare, adoptate de către majoritatea parlamentară care pleacă. Eu nu voi ceda în niciuna din aceste chestiuni și sunt sigur că poporul Moldovei mă va susține în acest caz”, a reacționat Dodon.
Lasa ca dupa alegerile care urmeaza , agentii iezuiti de la Curtea Constitutionala vor zbura la Roma sau Venetia sa judece pe acolo pe la stapanii lor corporatisti , iar Candu va zbura in America unde isi va deschide restaurant din miliardul furat .