Serghei Şoigu, responsabil pentru ”peste 355.000 de victime” în armata rusă

Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime”, morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi” în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps, relatează AFP.

Serghei Şoigu, aflat în funcţie din 2012, a fost demis duminică seara în cadrul unei remanieri surprinzătoare, la câteva zile după învestirea preşedintelui rus pentru al cincilea mandat la Kremlin şi după mai bine de doi ani de conflict în Ucraina.

„Serghei Şoigu a provocat peste 355.000 de victime (morţi şi răniţi, n.red.) în rândul propriilor soldaţi şi suferinţe masive în rândul civililor în cadrul unei campanii ilegale în Ucraina”, a scris Grant Shapps pe reţeaua de socializare X.

„Rusia are nevoie de un ministru al Apărării care să poată anula această moştenire dezastruoasă şi să pună capăt invaziei, dar tot ce va obţine este o altă marionetă a lui Putin”, a adăugat ministrul.

Putin l-a propus pentru postul de ministru al apărării pe Andrei Belusov, fost vicepremier, un economist civil. Preşedintele rus doreşte ca ministrul apărării să fie absolut deschis inovării şi ideilor noi, motiv pentru care l-a ales pe Belusov, a menţionat Kremlinul, prin purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

Şoigu urmează să devină secretar al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, post ocupat în prezent de Nikolai Patruşev, care la rândul său va fi numit într-o nouă funcţie, în cadrul complexului militar-industrial, funcţie care va fi anunţată public în zilele următoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

41 de Comentarii

  1. „omologul britanic”, adica ministrul apararii demis ?
    UK s-a opus inca din 2022 pacii… numai mancatori de kkt liber si democrat de la Ministerul Adevarului neonazist occidental
    Slava Z !

  2. … si Rusolacia mujici ca materiale consumabile.
    Ceea ce fac muscalii acum in Ucraina dupa invadarea ei, este taierea pe vreme foarte indelungata a oricaror sanse de reconciliere intre cele doua nationalitati. Se vor detesta pe veci. Tonele de sange varsat de Putina vor fi un zid de netrecut intre cele doua popoare.
    Putin insusi, cel adorat de muscali in prezent, va ajunge sa fie acuzat de muscali in viitor ptr aceste crime irationale……[Rumburak]

  3. Acest Soigu, n.21.05.1955, 68 ani, parcă scapă de otice pedeapsa divina, daca nu în acest an 2024, deși nebunia i-a ținut din ianuarie până în aprilie, și în mai a fost înlocuit, mă bate gândul că în perioada iulie sau august va intra iar în malaxor, nu cred ca in septembrie va fi pe aceeași funcție, dar în 2025, pare că îi vine sfârșitul până în iulie 2025, are câteva luni groaznice, ceea ce mă face să gândesc la finalul zilelor acestui individ, final spontan: ucis sau ceva grav pe sănătate din cauza propriei încăpățânați, atitudinea de sine, dictator. Oricum, pana în august sau septembrie, parcă e pusă pecetea pe toată conducerea rusicai=karma negativă îi însoțește pe toți pentru aleea crinilor popești. Împrăștii moarte, nu ai cum să primești bucurie de viață, liniște și pace.

  4. Dacă au spus-o britanicii… e clar. Aceștia au fost mereu manipulatori și perfizi. Au făcut zeci de milioane de victime și au prădat o treime din Terra. Dacă Soigu e vinovat de 355 mii de victime, Zelensky de câte este vinovat? Oricum, propagandă și minciună cât cuprinde la toți, indiferent de tabără!

  5. Este absolut neimportan ce zice „pachistanezul” britanic, te pomenești că ia numărat el pe ăia 355000 ! A fost 12 ani ministru, îi cam ajunge, dar de fapt ăla se pensionează!!!

  6. 500000 de orci,mai corect.Dar paguba este mai mica,deoarece parte din orci a devenit ingrasamant natural in Ucraina(se si vede,productia agricola a crescu)

  7. Grant Shapps-delireaza-max.10000 ,orci morti ori raniti.Mare parte s-au refacut si au reluat luptele.Scava Z.

  8. de cite ori citesc ce zic …englezii…nu-mi vine sa zic decit ca ….e pacat de o tara care a fost cindva un mare imperiu…si e azi doar o umbra…

  9. ca si pe Florin Piersic il vedeai ”trecut” nu te mai crede Lucifer…fiecare are zile cat i-a fost dat, din pacate in Romania speranta de viata este mica…

  10. Așa așa, încurajați -i să se păruiască, dar eu cred în continuare că e maskirovska. În fapt KGB ul e principalul vinovat, apoi mafia rusească și la urmă păpușatul de Vladimiir Vladimirovici Putiin! Atenție se deschid ușile! Peronul pe partea dreaptă.

  11. PERFIDUL ALBION nu se dezminte !
    Minte ca o gazeta americana si crede ca poate manipula si in F.RUSA ca in Romania !

  12. ”în cadrul unei campanii ilegale în Ucraina” … aia din Gaza este legală !!!! Am înțeles, doar ”lumea civilizată” poate pate face victime civile și în rândul propriilor soldați ”legal”… ceilalți, indiferent ce ar face, este ”ilegal”!

  13. sa citeze dintr-un briț sa nu i-a ia altul inainte, bleah.
    Asta scrie numai articole de necitit ori pt. amuzament.

  14. Britanicii, capul rautatilor la multe de pe glob, sunt obisnuiti cu instigarea/propaganda mincinoase. Uita ca razboiul asta fratricid se termina in martie 2022, dar a intervenit mopsul Boris(nume rusesc)Johnson, trimesul special al lui Bidon, de l-a intors pe Zemulinsky! Sunt victime, dar nu cum zice specialistul lu peste, dar de la ukrani, nimic? Ei au pierdut doar citeva sute/mii?

  15. Rusia duce un război soft,menajandu-i cat pot pe UCR-nazi!Zelenski și armata lui de lefegii folosesc pe ucraineni că scuturi umane ! Apoi incepe ceata lui Pițigoi să schelălăie, acompaniată de Albion și o parte din habarniștii penibili !

  16. Britanici prosti. Shoigu nu a fost demis. A fost promovat. Consiliul de Securitate este un organism deasupra ministerului apararii si in care ministrul apararii raporteaza.

  17. Iar tu Grant Shapps impreuna cu altii esti raspunzator de cei peste un milion de ucrainieni, morti, raniti si disparuti pe front. Acest dezastru a fpst produs cu participarea voastra nemijlocita.

  18. Il rugam pe tovarasul Shoigu ca, in urmatorii 10-15 ani, sa nu se urce in avion,elicopter,statia orbitala,etc.,sa-si dea peste mana, ca Prigojin nu a ratat ocazia si uite ce bine a ajuns

  19. Serghei Shoigu a fost numit Secretar al Security Council. E responsabil de activitățile Serviciului Federal de Cooperare Tehnico-Militară (Complexul Militar-Industrial) al Rusiei, măR🤣g
    ■)RumburKK-Cititoru de Clasici Ruși pe nemâncate, nerăsuflate, nedormite.NOPȚI IN ȘIR ! -RumburKK(■

  20. Iar Rușii au început să avanseZe metodic și pe direcția Harkov !
    O recunoaște canalul Urcac TG DeepState, măR🤣g…
    ■)RumburKK- StatMajoriZdu Gărzilor Patriotice Tulcene -RumburKK(■

  21. Grant Shapps este un fel de papag.., asta, cercetator britanic. Rad si curcile de el p-in Anglea. Mai bine i-ar ruga pe marinarii englezi sa exerseze parcarea cu spatele ca sunt praf. Ah, si aruncarea de rachete cu prastia de pe submarin. Ultima oara era sa le cada „pietroiu'” in caputz.

  22. Alogenii sunt de vina, nu Soigu. Alogenii astia camatari pe care-i gasesti infiltrati in sferele puterii din toata lumea sunt adevaratii vinovati ai tuturor razboaielor. Doar ei au resursele sa declanseze razboaie si sa le finanteze prin camata. De exemplu, finantele SUA si politica externa sunt exclusiv pe mana camatarilor alogeni. Federal Reserve este banca privata a camatarilor alogeni.

  23. Chiar daca pretinde ca citeaza surse, presa nu ar trebui sa publice aberatia cu sute de mii de militari rusi ucisi in Ucraina, pentru ca transforma in stire o afirmatie, o sustinere de cacao.
    Rusia a inceput invazia cu 200 de mii de militari si a inceput sa mobilizeze, dupa 6 luni, inca 300 de mii. Efectivele noi le-au inlocuit pe cele initiale. Nu exista stirea ca militarii rusi stau pe linia frontului de mai bine de 2 ani, asa cum se stie despre ucraineni, care sunt in aceasta situatie din LIPSA DE EFECTIVE, desi au pierderi de mai putin de 10 % comparativ cu cele pe care pretind ca le-au produs rusilor.
    In acelasi timp, se stie, inclusiv de la ucraineni, ca rusii au succes, chiar daca numai la nivel tactic, de aproximativ un an de zile.
    In aceste conditii, pierderile rusilor, publicate in articol, sunt ilogice. Ele sunt subiectul unei propagande cat se poate de proaste, dar care isi gaseste clientii, altfel nu poate fi explicata.
    Celor care fumeaza si mai si rostogolesc aceasta bazaconie, nu ma abtin, cu toata modestia, sa nu le fac o recomandare: mai vorbiti la oglinda.

  24. Shoigu trebuie pus ministru apărării la noi.Are experiență,acuma nu-l mai iubește pe Putin (dar care imbecil l-ar iubii pe Putler?).Și el ar fi să tine piept rușilor dacă ne atacă,deoarece îi cunoaște.

  25. @stati pe burta
    Stirea este o diversiune tipic securistica. Cifra de 355 mii de victime poate fi aproximativ corecta, dar ea reprzinta totalul victimelor, ucraineni + rusi, fara se preciza structura, cati militari ucraineni, cati militari rusi, cate victime colaterale civile din Ucraina sau Rusia si mai ales cati morti si cati raniti. Totalul lor formeaza cifra de aprox 355 mii, din care grosul sunt ucrainenii cu mintile ratacite care de fapt nu si-au aparat tara care acum nu mai apartine ucrainenilor, ci alogenilor. Ucrainenii au murit ca sa apere interesele alogenilor care le-au furat tara. Ucraina este condusa de un alogen si camarila sa care trimite ucraineni sa moara pentru ei.

  26. @ Nestor-vorbesti pe nas.Ai răspândit o duhoare insuportabila de trol prorus cu informațiile tale.Vrem informații documentate!Postacii de la Coti nu suntem prosti!

  27. @Nestor,nici ucrainienii nu mai au tara,dar nici rusii nu vor avea in curând.Tara rușilor va cuprinde 98 de țări independente dupa ce se sparge in bucăți.Vezi ca vor fi unele cat un județe de la noi.Trebuie sa fii obiectiv,nu părtinitor.Parol.

  28. @IQ100
    Mai taci mai, satanistule! Mergi si pupa-i pe ochi pe alogenii tai distrugatori ai omenirii. Vezi ca ai gresit ordinul de marime la IQ-ul care te caracterizeaza.

  29. @Nestor
    Dovedesti un bun discernamant, bravo! Sunt total de acord cu comentariile tale. Asta este realitatea. Razboiul asta este declansat de camatarii alogeni, ucrainenii mor ca prostii ca sa apere interesele clanului Rotschild, prorietarul in acte al teritoriului Ucrainei. Acesti alogeni cum le zici tu, sunt marele pericol pentru viitorul omenirii.

  30. @Vova Yapandrum
    Tu ai sa mori visand ca nu mai au rusii tara. Au ei grije sa o apere. Mai curand tu nu vei mai avea tara pentru ca nu meriti. Poate ar fi bine sa fii deportat in Rwanda. Iti pun eu o vorba la britanici sa te primeasca.

  31. @Novac,cine te-a intrebat baiete?La munca ,nu la intins mana.Daca nu poti munci striga la colt de strada ,,Slava Ucraina”si-ti voi arunca bani de-o paine!

  32. @Novac-si tu ai raspandit o duhoare de nedescris!Deschid geamurile.Degeaba!

  33. @Novak-Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii,elucubrante si veninoase. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente.Dumneavoastra aveti alte platforme sa va exprimati ideile absolut jenante pentru o fiinta rationala!

  34. @Nestor-Sfatul meu este să te căsătoreşti. Dacă vei avea o nevastă bună, vei fi fericit; dacă nu, vei deveni filosof.

  35. I-auzi! Perfidul Albion intoxica, de altfel, ca de obicei, despre est-europeni: ieri despre români, azi, despre rusi, mâine despre polonezii revansarzi si violenti, nostalgici ai unui INTERMARIUM pe care de vreo 1000 de ani tot vor sa-l formeze, si, vai, zadarnic!, poimâine, despre bulgari, raspoimâine, albanezi, si pe-urma, unguri. Pac la Razboiu’ cotidian asigurat. Sandu Zoaia intoxicând si singura: n-are nevoie de ajutor, si Jale-nki, prietenul la nevoie se cunoaste, la fel. Shoigu a fost un bun ministru al apararii si victimele militare si civile ruse ale razboiului sunt de ordinul à 30 000. Adica de 10 ori mai mic decât spune Grant Shapps-noviciok, individ care nu cunoaste nici codul de onoare, nici altele:dovada ca Soigu, din ministru al apararii, ajunge Secretar al Consiliului de SECURITATE rus. Remaniere ministeriala obisnuita si obligatorie dupa o alegere prezidentiala. Ba achiar si-n Vestul straluminat de tot felul de spiridusi unul mai analfabet decât altul. ps: Grant Shapps-noviciok are-o burta dodoloatza si n-are un ochi, însa are barba (pe-o jumatate de fata. A doua ducându-se la un atelier de cosmetica). Revenind la Grant Shapps-noviciok:are urme de varsat pe fata (seamana cu LXIV al Frantei), si-i lipsesc vreo câtiva dinti, dintre care, din fata. Uniforma destul de murdara, prost calcata, cu pete lucioase, si pantofii, nefacuti.

  36. @Ileana Rollason-si dumneata ai raspandit o putoare fantastica de trol prorus!

  37. Noul ministru e un tehnocrat si nu un tembel. Asa ca nu vor folosi altceva decat amenintari. Dar oricat de bun profesionist ar fi noul ministru (im domeniul economic…), va avea de infruntat aceleasi restrictii impuse de Occident si care seaca, incet dar sigur si pe termen lung, toata forta economica a Rusiei (…aia care ocolesc restrictiile nu vor salva economia). Omul o fi bun, poate ca reuseste sa armonizeze eforturile industriei cu necesitatile armatei, dar pe termen lung (ok…mai lung decat s-a anticipat) Rusia tot se prabuseste. Isi inchipuie oare cineva ca, daca, prin absurd, Rusia va castiga razboiul, Occidentul va ridica restrictiile?

  38. @IQ100
    Tu esti un trol alogen. Esti mult mai toxic decat un trol rus, pentru ca rusii sunt afara, dar tu actionezi din interior impotriva tarii noastre. De asta esti mai periculos.

  39. @ Redactia Cotidianul:13 mai 2024 la 18:46
    Va rog recititi comentariile mele si comparati-le cu comentariile antiromanesti si jignitoare ale lui IQ100 sau Vova Yapandrum. Spre deosebire de trolii alogeni mai inainte mentionati care jignesc pe toata lumea, eu apar in comentariile mele doar interesele Romaniei, putin imi pasa de Ucraina sau de interesele alogenilor care conduc Ucraina pe care au bagat-o cu buna stiinta in colaps. Nu imi doresc ca Romania sa aiba soarta Ucrainei, de aceea incerc pe cat imi sta in puteri sa-i avertizez pe acei patrioti care iubesc Romania si suveranitatea tarii de potentialele pericole care ne pandesc. Razboiul din Ucraina nu ne priveste pe noi romanii, nu noi l-am declansat si noua ne aduce doar imense prejudicii. Cei care striga aici slava Ucraina ar face bine sa strige asta direct pe front in Ucraina.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.