(VIDEO) Transfăgărăşanul are concurență: drum spectaculos construit în Timiș!

Se poate și la noi! În comuna Tomeşti, din judeţul Timiş, administrația locală a realizat un drum spectaculos, cu bani europeni, în cadrul unui proiect în valoare de aproximativ un milion de euro. Şoseaua săpată în munte are o lungime de peste cinci kilometri şi a fost realizată la cea mai mare altitudine din judeţul Timiș.  Drumul este comparat cu Transalpina sau cu Transfăgărăşanul, fiind botezat Transluncani.

„Drumul a fost realizat în cadrul unui proiect european în valoare de aproape un milion de euro. Drumul agricol Oboare are o lungime de 5,4 kilometri. Pe lângă acest segment de drum asfaltat, în cadrul aceluiaşi proiect, mai avem un segment de drum, Valea Lupului, de 3,5 kilometri, care a fost pietruit. Drumul agricol Oboare deserveşte aproximativ 600 de hectare de teren agricol, plus păşunile din golul alpin, fâneţe şi între 2.000 şi 2.500 de hectare de păduri”, a declarat, duminică, pentru Mediafax, primarul comunei Tomeşti, Costel Medelean.

Potrivit primarului, localnicii au numit noua şosea Transluncani, iar cei care au ajuns să se plimbe pe acest drum spun că poate concura cu Transalpina sau Transfăgărăşanul.

„Pe lângă destinaţia agricolă, îndeplineşte şi condiţiile de traseu turistic, dar şi de alternativă la drumul judeţean 684, care leagă judeţul Timiş de judeţul Caraş-Severin. Lucrările au avut o complexitate ridicată, fiind zonă montană, s-a săpat şi în stâncă. Pe un segment de doi kilometri din noul drum era doar o potecă înainte de lucrări, iar pe acea porţiune doar în stâncă s-a săpat. Sâmbătă am văzut foarte multă lume pe drum, am văzut maşini din alte judeţe. Oamenii au numit acest drum Transluncani pentru că se află în localitatea Luncani, făcând comparaţie cu Transfăgărăşanul sau Transalpina”, a afirmat Costel Medelean.

Primarul comunei Tomeşti consideră că numărul turiştilor va creşte foarte mult dacă o porţiune de drum din zonă, de aproximativ unsprezece kilometri, care leagă judeţele Timiş şi Caraş-Severin, va fi asfaltată.

 

Publicată de Costel Medelean pe Duminică, 9 iunie 2019

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

7 Comentarii

  1. Realizare remarcabilă de apreciat și de laudat. Cârcotașii vor spune: liber la defrișari cu utilaje grele și la tânguit ca “plătim rovinetă și nu se curăță zapada, ONG-urile cer închiderea și revenitea la vechea situație fiincă ploile vor eroda porțiune dintre șosele iar mașinile poluează sonor liniște muntelui precum și aerul, apa și solul.

  2. Cu numai 1 milion de euro?Le-ati stricat seara lui Neaga si Cuc…

  3. M-ar fi interesat sa aflu cine e constructorul si in cat timp a fost realizat.

  4. Forțată si caraghioasa comparația cu Transfăgărășanul oriTransalpina.E buna reclama făcută pentru o anumită zona,dar sa nu exageram ca intram in derizoriu.Poate era mai nimerit a se trage un semnal de alarma ca din peisaj lipsesc pădurile,cheliete cu buna știință de mai marii României si ca vremea extrema instalată de ceva timp pe meleagurile noastre e rezultatul tăierilor de păduri fara a replanta nimic in loc.Ce grozavii mai trebuie sa se abată asupra Romaniei pentru ca cei conduc țara să face ceva concret si nu declarativ ?

  5. „Primarul comunei Tomeşti consideră că numărul turiştilor va creşte foarte mult dacă o porţiune de drum din zonă, de aproximativ unsprezece kilometri, care leagă judeţele Timiş şi Caraş-Severin, va fi asfaltată.” SI CA LA ROMANIKA CEI 11 KM FOR FI GREU DE REALIZAT(POATE 30 DE ANI DE ACUM INCOLO), CA DEALTFEL LA AUTOSTRADA SOARELUI CE SE OPRESTE LA FETESTI. NU SUNT BANI! DAR UNII PRIMARI TRANSFERA PROPRIETATI DE UN SFERT DE MILION COPILULUI IN VARSTA FRAGEDA DE 11 LUNI!(vezi primar jud. IASI). Si totusi ceva nu se pupa: astia spun c-au facut lucrarea in 3 ani inclusiv cu sapare in munte, iar statul roman NU e capabil sa razbeasca prin munti ptr. Comarnic-Sibiu de 30 de ani. Poate astia din Timis au o caracatita mai bengoasa si le-o „imprumuta” si statului putin timp! URAAAAAAAAAA CEASCUCESCU PCR…..URRRRRRRRRRAAAAAAAAAAAAA

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.