Sebastian Ghiță povestește despre relația sa „foarte apropiată” cu Kovesi

Deputatul Sebastian Ghiţă a vorbit, marţi seară, la postul său de televiziune, despre relaţia „foarte apropiată „de prietenie pe care a avut-o cu șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi cum s-ar fi oferit să o ajute atunci când aceasta a devenit „preocupată” de faptul că CNATDCU ar putea să îi verifice teza de doctorat.

„Am avut o relație apropiată cu Laura Codruța Kovesi. Mă cunosc foarte bine cu dânsa și la acel moment (anul 2012 – n.r.) eram în relații extrem de apropiate. Ne-am cunoscut la un eveniment public. Am continuat să ne vedem de mai multe ori și la momentul la care fostul președinte Traian Băsescu a lansat în spațiul public celebrele acuzații de plagiat împotriva lui Victor Ponta, la ceva timp, alti jurnaliști au lansat acuzatii similare înspre Kovesi. Ne întâlneam la evenimente publice și private. Aveam o relație foarte apropiată. Am avut o discuție cu dânsa în care am observat-o marcată, preocupată, îngrijorată de ceea ce se va întâmpla în momentul în care teza dânsei va fi verificată de CNATDCU. În acea discuție, pentru că îi cunoșteam pe cei care îi dirijau, numeau, pe cei din comisia respectivă, am discutat cu dânsa că o să încerc să o ajut, în calitate de prieten. Nu cred că dânsa a gândit că falsificăm ceva. Cred că s-a gândit că raportul va ieși bun. Așa crede și acum, că nu a plagiat”, a declarat Ghiță, la România TV.

Ghiță a mai relatat că acuzațiile legate de un posibil plagiat ar fi putut să îi afecteze cariera și să „o oprească să mai obțină funcții publice”.

Acesta a povestit totodată cum ar fi ajutat-o el pe Kovesi.

„La vremea aceea nu mi se păreau așa de grave acuzațiile. Simțeam că fac o chestiune importantă chiar pentru instituția pe care ea o conducea și pentru statul român, era procurorul general al României. Am crezut că fac un lucru bun pentru statul român, ajutând-o pe Laura Codruta Kovesi. Nu am fost membru în respectiva comisie și nici nu a fost vreun parlamentar membru. Am stat cu ei la calculator, unde au bătut raportul, am plimbat raportul ca să fie semnat„, a completat Sebastian Ghiță.

„La acel moment eu nu aveam calitatea de deputat, eram cetăţean. Nu eram nici membru în Guvern, am explicat cum am decis să mă amestec în chestiunea aceasta, din cauza relaţiei cu Kovesi şi pentru că îi cunoşteam pe oamenii aceia. Nu-i cunoşteam eu pe toţi, ci pe câţiva dintre ei. Nu eu am avut comunicarea cu toţi cei implicaţi. Am vrut să o spun clar, ca să nu ajungem în situaţia să se schimbe declaraţiile. Nu a fost niciun grup de criminalitate organizată, ci am fost nişte cetăţeni care am încercat să facem un lucru bun pentru prestigiul Parchetului General, al procurorului general şi, în cazul meu, pentru o relaţie personală”, a mai povestit acesta.

Deputatul a susținut că nu a fost pus de nimeni să intervină pentru a o ajuta pe Kovesi.

„Discuția a fost între mine și dânsa, nu m-a pus nimeni să intervin. Kovesi nu a promis ceva la schimb, nu a existat o discuție în termenii acestia. Era o chestiune normală, firească. Atunci nu mi s-a părut nimic rău sau anapoda”, a spus Sebastian Ghiță.

În ce privește autodenunțul la Parchetul General, acesta a spus: „Eu, făcând acest autodenunt, devin protejat, că aşa am înţeles eu că se întâmplă de la procurorii DNA când recunoşti faptele. Eu am văzut cum se fac probele, am văzut şi la ICCJ probe obţinute ilegal. M-am dus la Parchetul General pentru că procurorului general trebuie să-i acordăm creditul şi importanţa cuvenite. Sunt convins că Parchetul General va analiza acest autodenunţ cu mare atenţie”.

Ghiță a susținut totodată că nu a făcut autodenunţul „ca să dărâme scena politică sau juridică în România”. „Dar după 2 ani în care am văzut cum se fac aceste dosare, mi-a ajuns şi mie să văd cum unii ne aşezăm deasupra tuturor şi alţii suntem veşnic ciomăgiţi”, a completat Ghiță.

Sebastian Ghiţă a depus, marţi, la Parchetul General, un autodenunţ, susţinând că, în 2012, împreună cu alți demnitari a participat la falsificarea, în Guvern, a unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.

Fostul premier Victor Ponta a refuzat să comenteze autodenunţul, spunând că dacă va fi chemat la Parchet, va spune acolo tot ce ştie pe acest subiect.

Fostul președinte Traian Băsescu a susținut marți seară că Sebastian Ghiță a fost pus de prim-adjunctul SRI Florian Coldea să-i rezolve problema lui Kovesi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8517 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.