Poolouri, adică Paranoia Schwartz (29)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2

Încă un eşec al cercetării medicale

– La vârsta de şaptezeci de ani nu te mai poţi juca de-a copiii, obişnuia să spună domnul Gough, ori de cîte ori simţea că e pe punctul de a se enerva.

Ascultase o scurtă prelegere a vecinului său, domnul Finch, un impostor cu cel puţin şapte ani mai mic decît el. Finch ocupa funcţia de administrator la un cămin de bătrîni, o slujbă foarte respectabilă, încît era prieten cu mai mulţi conorăşeni de vază, devenind el însuşi o personalitate a urbei. Doar pe Gough nu-l impresiona starea socială a lui Finch, vecinul său, căruia nici prin cap nu-i trecea să se pensioneze.

În rezumat, domnul Finch îi vorbi în ziua aceea lui Gough despre ceapă: proprietăţile terapeutice şi modul de cultivare în condiţii de stress urban. (Şi să nu uităm nici smogul, care şi el trebuie luat, negreşit, în considerare!) În privinţa cepei, administratorul dispunea şi de teorii proprii şi de o bogată experienţă practică: în fiecare zi, pensionarii căminului său erau serviţi cu cel puţin două feluri din acest aliment: drept urmare, bătrînii deveneau mai optimişti, mai bronzaţi, cu sfincterele sub control şi cu o viziune cît se poate de materialistă asupra lumii.

– N-o să-mi spui dumneata, îl lua din scurt Gough, arborînd figura sa cea mai ironică, n-o să-mi spui dumneata că din cauza cepei aveţi voi coeficientul de sinucideri mult mai mic decît media pe judeţ!

– De ce să n-o spun? Cînd am primit medalia, de asta am primit-o! (Domnul Finch fusese decorat cu “Meritul Sfîntul Caius”, clasa a IV-a. Sfîntul Caius nu apare în nici un calendar creştin, aşa că, probabil, era vorba despre vreo zeitate păgînă, poate chiar despre protectorul cepei.)

– La vârsta de şaptezeci de ani nu te mai poţi juca de-a copiii, începea să se enerveze Gough. Cum, adică, de asta ai primit medalia? Toată lumea ştie că ai fost decorat fiindcă te-a găsit ministrul aici cînd căminul nostru a împlinit o sută de ani de activitate. Şi dacă aveai o singură ureche şi-ai fi fost la fel de tîmpit ca şi ceapa dumitale, tot ai fi fost decorat. Directorul cu clasa a doua şi administratorul cu clasa a patra. Aşa-i obiceiul!

– Directorul n-a primit clasa a doua, remarcă pentru a o suta oară Finch.

Mai discutaseră problema asta… Directorul nici n-a primit Ordinul Sfîntul Caius (şi nici măcar Meritul Sfîntul Caius!) ci doar medalia “Om de treabă”, clasa a III-a. Bineînţeles că faptul acesta a constituit o mare decepţie pentru întregul oraş. (Medalia “Om de treabă” clasa a III-a a primit-o şi măcelarul Bahadur, cînd a salvat un copil de la înec. Pe urmă, s-a constatat că medalia cu pricina fusese realizată din greşeală şi în cantităţi prea mari şi autorităţile erau preocupate să epuizeze cît mai repede stocul. Directorul însuşi s-a interesat despre cele ce s-au întîmplat şi a aflat că medaliile “Om de treabă” clasele I şi II au fost emise în număr mult mai rezonabil şi nu se găsea nici un exemplar disponibil. Altfel, l-a asigurat un funcţionar din minister, altfel ar fi primit chiar şi clasa I. În depozit mai existau doar cîteva bucăţi ale ordinului “Om de treabă” cu eşarfă şi spade, ceea ce oricum era prea mult pentru un director de cămin de bătrîni. Dar toate ţin acum de istorie.)

– Nu există nici o dovadă că ar exista o scădere semnificativă a sinuciderilor în cazul mîncătorilor de ceapă, se încăpăţînă Gough.

Domnul Finch se supără, dispăru pentru cîteva clipe în clădire şi reveni cu un material xeroxat: “Unele aspecte ale eradicării suicidului în cazul consumului optim de ceapă”.

– Lucrarea aceasta, i-o vîrî el sub nas domnului Gough, lucrarea aceasta este o dovadă!

Gough privi cu dispreţ tipăritura:

– Mare scofală! Directorul tău a scris-o, el o citează! La şaptezeci de ani nu te mai poţi juca de-a copiii!

– Şi pe mine m-a băgat în cartea asta! se mîndri Finch şi o deschise la pagina 31, unde, în mijlocul unei fotografii de grup, printre pensionarii azilului, era vizibil şi administratorul. Directorul nostru e doctor!

Dar Gough nu era în stare să se bucure de bucuria altuia. Mîncă timp de zece zile doar ceapă şi, pe urmă, se spînzură. Apoi trimise la Procuratură o plîngere prin care ceru despăgubiri post-mortem, întrucît – în pofida “reclamei” – nu numai că nu l-a liniştit ceapa directorului azilului de bătrîni, dar chiar l-a împins să-şi ia viaţa.

Procesul dură destul de multă vreme. Pînă la urmă, prin hotărîre judecătorească definitivă, Curtea Supremă a dispus ca lucrarea intitulată “Unele aspecte ale eradicării suicidului în cazul consumului optim de ceapă” să fie retrasă din circulaţie, iar lui Gough i se conferi post-mortem medalia “Om de treabă” clasa a III-a, din care şi aşa mai existau cîteva sute de mii nedistribuite.

Iată un episod în legătură cu care nici unui locuitor al urbei nu-i place să se discute.

“Noi apucăm avizi o lege, care serveşte ca armă pasiunii noastre.” – (Goethe, Iph., 5, 3.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.