Iohannis și sparanghelul

Nu știu dacă președintele României realizează penibilul cumplit al situației în care a ajuns în numai 24 de ore. Plus, umorul involuntar, plus pierderea de imagine, plus, plus.

Iohannis și sparanghelul

Nu știu dacă președintele României realizează penibilul cumplit al situației în care a ajuns în numai 24 de ore. Plus, umorul involuntar, plus pierderea de imagine, plus, plus.

Nu știu dacă președintele României realizează penibilul cumplit al situației în care a ajuns în numai 24 de ore. Plus, umorul involuntar, plus pierderea de imagine, plus, plus. Cu o zi înainte, ne îndemna să rămînem acasă pentru a ne proteja și pentru a grăbi sfîrșitul epidemiei. Și ne povestea cum va fi el un cetățean model, care nu va încălca nici o regulă (deși deplasarea la nevastă, pe jumătate din România, nu a fost inclusă între situații permise de Ordonanța militară!). Așadar, ca un propagandist simpluț în campania antivirus, președintele ne spunea:

(VIDEO) Iohannis: „De Paşte, stau acasă”

Acum, duminică, este Învierea Domnului pentru creștinii catolici, evanghelici, unitarieni, iar în cealaltă duminică pentru creștinii ortodocși, pentru greco-catolici, pentru alții.

Eu personal voi sărbători Învierea Domnului acum, duminică, și pot să vă spun ce o să fac eu. O să stau acasă, împreună cu soția mea, Carmen. Vom fi numai noi doi. Nu vom merge la biserică, nu vom merge să luăm lumină, nu vom invita pe nimeni la masă, nu vom merge la nimeni la masă. Vom fi acasă, vom urmări liturghia la televizor, vom aprinde o lumânare în casă și ne vom ruga.

Asta mă aștept, dragi români, să faceți cu toții. Este greu, ne cade greu. De obicei, de Paști ne întâlnim cu prietenii, cu familia, ieșim afară. De data aceasta nu se poate. Este foarte, foarte important să respectăm și acum, de Sfintele Sărbători, regulile impuse de autorități! Fiindcă dacă acum scăpăm din mână această epidemie, vă spun că s-ar putea să fie foarte grav și să fie grav pentru foarte multă lume.

Bietul om, speriat de virusul-bombă invizibilă a uitat ce a vorbit cu liderii europeni din 26 martie și n-a citit Declaratia Comună a membrilor Consiliului Europei: „Vom aborda de urgență, cu asistență din partea Comisiei, problemele restante referitoare la cetățenii UE care sunt blocați la frontierele interne ale UE, neputându-se întoarce în țările lor de origine, și la lucrătorii transfrontalieri și sezonieri care trebuie să aibă posibilitatea de a-și continua activitățile esențiale, evitând în același timp răspândirea în continuare a virusului“.

A uitat Klaus Iohannis de acordul pe care l-a dat pentru muncitorii sezonieri, acord dat la solicitarea Germaniei? Și-a imaginat că operațiunea va trece neobservată? Greu de crezut, din moment ce este vorba de aproximativ 80.000 de oameni. A crezut președintele că nu vor fi atît de mulți amatori? Sau, pur și simplu, a trecut peste subiect cu gîndul că „Guvernul meu” îl descurcă?

Aeroportul decontaminării cu sparanghel

La Cluj, cei 65 de ofițeri SRI de la Aeroportul Avram Iancu, plus cei 50 de polițiști de frontieră și 30 de vameși, n-au putut afla cine s-a ocupat de racolarea celor 2000 de muncitori căzuți din luna infestată la aeroport. Și nici despre compania care a contractat transportul, după cum nici directorul aeroportului clujean, și el din arborele SRI, n-a știut nimic despre operațiune și nu s-a putut opune invaziei de coronavirusuri. Ca să se scoată din marele scandal, Klaus Iohannis s-a făcut că n-aude n-a vede și că are altă treabă, beleaua căzînd pe primul ministru care s-a gîndit să arunce pisica la comandantul aeroportului. El este de vină că entuziaștii noștri compatrioți n-au respectat distanța prevăzută de ordonanța militară și recomandată, cu atăta căldură, de președinte.

Să ne lămurim! Buluceala de la aeroport pică prost pentru președintele Iohannis, după ce tocmai ne povestise cum va petrece el Paștile cu soția, în singurătate și izolare. Dar, dincolo de penibilul situației, se ascunde ceva mult mai grav, ceva pe care Klaus Iohannis și Ludovic Orban se fac a nu observa. Țara noastră continua să fie un mare rezervor de forță de muncă și de creier. Cam în aceeași perioadă cu podul aerian spre Germania, pe internet (din cauza interdicției de organizare a evenimentelor), se desfășoară un mare târg de racolare la universități din Europa și America. RIUF – The Romanian International University Fair, Tîrgul de facultăți, s-a mutat pe net, el fiind doar o piață prețioasă de racolare a celor mai promițători tineri. Racolare de bani și de materie cenușie dintr-o țară care pierde și medici bine pregătiți și ingineri și infirmiere și lucrători în IT. Și asta pentru că imaginea ei este, constant și întreținut, negativă, iar dezvoltarea este ținută la genunchiul broaștei. Și de unde se pleacă la muncă și pentru salarii modeste sau de mizerie. Loteria vizelor pentru SUA este și ea tot o formă de racolare de oameni calificați sau hipercalificați. La fel este și selecția dosarelor de emigrare în Canada. Toate acestea, în vreme ce România este silită să cheltuie sume enorme pe instruirea acestora și mai apoi să importe forță de muncă din țări mai sărace.

Fenomenul este prea complicat pentru gîndirea președintelui și a prim-ministrului. Din păcate, ei nu pot gîndi mai mult de 2 metri distanță de socializare și nu sunt capabili să răspundă la nici o întrebare serioasă privitoare la viitorul României.

Pur si simplu nu-i preocupă!

Distribuie articolul pe:

132 comentarii

  1. Bai ce ghinion! Cum adica, taman Germania se opune primirii Romaniei in Schengen?
    Oare de ce? Sa fie o intelegere cu stapanii sclavilor, care inchiriaza sezonier forta de munca? Se prea poate, pentru ca ambele parzi castiga. Costurile pentru fermierii germani scad la jumatate, iar stapanii de sclavi scot un 10-20% din inchirierea catorva zeci de mii de sclavi, fara nici o investitie.
    Cine sunt stapanii de sclavi? Nimeni altii decat securistii care au destructurat economia tarii.
    Atat timp cat dosarele privatizarilor sunt tinute la secret, tradatorii vor ramane calare pe situatie, adica pe masa de sclavi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate