Pandemia a pus în dificultate artiștii de toate categoriile, unii dintre ei primind un ajutor inițial, însă instituțiile statului s-au autosesizat asupra nelegalității plăților.
Artiștii tineri sau mai vârstnici au fost atrași în foste uniuni “ de creație”, respectiv ideologic culturale, nelegale, forme decedate , ficționale de funcționare după 1990, prin care grupuri de persoane interesate au indus în eroare organismele statului și pe cotizanți.
Una dintre consecințele acestei manipulări halucinante pentru o societate democratică este aceea că s-a cronicizat o situație inacceptabilă pentru funcționarea mediului cultural: artiștii se văd acum la ananghie în situația de-a nu fi organizați în sindicate profesionale și prin urmare lipsiți de orice drept în linie legală.
Sintagma „artiști independenți„ este tautologică, inactuală, independența fiind implicită activității artistice, și nu are nici o valabilitate juridică. Artiștii, conform decretului 27/1990, prin art. 1 și art. 9, indiferent de specificul profesional, se pot organiza în forme specifice.
Statul român, fiind obligat de criză la aplicarea legii, s-a trezit și nu mai poate acorda sprijin financiar prin instituții fantomă, în fapt veritabile escrocherii ale unor grupuri manipulatorii .
Fără a mai sta la ușa unei imposturi administrative, artiștii trebuie să se îndrepte spre judecătorii și să-și constituie organizațiile profesionale care să le asigure lupta pentru drepturi și sprijinul care li se cuvine.
