Franţa şi Germania trebuie să „preia iniţiativa” de construire a unei Uniuni Europene (UE) mai puternice, a declarat duminicp preşedintele francez, Francois Hollande, în contextul votului britanic în favoarea ieşirii din UE, relatează site-ul ziarului Le Figaro, citat de Mediafax.
„O ţară prietenă, o ţară aliată cu care avem atât de multe legături, tocmai a decis separarea de uniunea noastră, pe care o credeam indestructibilă, indisolubilă”, a afirmat preşedintele Franţei.
„Este responsabilitatea Franţei şi Germaniei să preia iniţiativa, pentru că s-a demonstrat că din suferinţe, orori şi război am fost capabili să construim o prietenie puternică”, a adăugat Hollande, la inaugurarea unui memorial în Dun-les-Places (Nièvre), un sat martir în care, în iunie 1944, au fost executaţi 27 de oameni.
„Fiind separaţi, există riscul să fim divizaţi, afectaţi de disensiuni şi conflicte. (…) Împreună, putem câştiga nu doar pacea, ci şi stima oamenilor din această uniune frumoasă numită Europa”, a subliniat Hollande.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.