Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că decizia cu privire la cine va fi noul Secretar General al Alianței Nord-Atlantice va fi luată de statele membre atunci când postul va deveni liber.
Întrebat ce șanse are președintele României, Klaus Iohannis, să ocupe o funcție la vârf în cadrul NATO, adjunctul lui Jens Stoltenberg a spus că nu au început încă discuțiile cu privire la succesiunea la conducerea Alianței.
„Din câte știu eu, discuții cu privire la succesiunea la conducerea NATO încă nu au început. Dar – încă o dată – deciziile cu privire la NATO sunt luate de către statele aliate și, în momentul potrivit, aliații vor lua o decizie cu privire la viitorul Secretar General când acest post va deveni liber și acest moment îl vom vedea în perioada următoare”, a răspuns Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Întrebat, totodată, când își va anunța candidatura pentru Președinția României, Mircea Geoană a spus că „sunt lucruri mult mai importante și mai serioase în acest moment. Mă concentrez pe job-ul de aici și viitorul ne poate rezerva foarte multe lucruri”.
Mircea Geoană a candidat la alegerile prezidențiale din 2009, când a pierdut cursa în fața președintelui în funcție atunci, care candida pentru al doilea mandat, Traian Băsescu.
Cine s-ar incumeta sa puna un oligofren cu gura mereu cascata ,un interlop care a facut trafic de copii pentru organe Unde sunt cei 3 copilasi criminalule ?Sunt oale si ulcele asa-i iar tu o duci bine nu ,tu traesti ,ai dreptul la viata Cele 3suflete n-au avut nicio sansa Tribunalul European stie cine esti ,n-ar trebui sesizat Hai ca o vom face noi ,schizofrenule retardat !