Pe data de 1 septembrie, în cadrul Seriei româneşti pe care ICR Londra o organizează în impresionanta sală de la St Martin-in-the-Fields, biserica parohială a Casei Regale britanice şi una dintre cele mai importante scene muzicale londoneze, pianista ieşeancă Lia Popa a impresionat un numeros public britanic şi internaţional, atras de sensibilitatea aparte, dar şi de energia debordantă de care tânăra artistă a dat dovadă.
În debutul său londonez, Lia Popa a prezentat un program ce a pus perfect în balanţă lirismul perioadei romantice cu zbaterile ego-ului modern, cuprinzând lucrări de Schumann, Brahms, Enescu şi Ravel.
Prima zi de toamnă a reprezentat şi sfârşitul verii muzicale marca ICR Londra, ce a constat într-un adevărat desant al muzicienilor români în capitala britanică, dar şi la Edinburgh: pianiştii Rebeca Omordia şi Paul Cartianu, şi violoncelistul Teodor Rusu la St Martin-in-the Fields; violoncelistul Răzvan Suma şi pianistul Daniel Ciobanu la St James’s Church, Piccadilly; soprana Valentina Naforniţă la Edinburgh, în cadrul Festivalului Internaţional.
Lia Popa a descoperit pianul la o vârstă fragedă, iar intuiţia sa muzicală, precum şi auzul perfect i-au fost recunoscute odată cu începerea cursurilor Liceului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. A câştigat şapte premii naţionale, precum şi o menţiune la Lira de Aur, premii care au condus la acordarea unei Diplome de Excelenţă şi unei Diplome de Merit, oferite de Primăria Municipiului Iaşi. Din 2005, Lia Popa a fost invitată în afara ţării, în cadrul Festivalului Saint Pierre Les Elbeuf, în Franţa, sau Socrates Comenius Introspection Intercultural Project în Santiago de Compostela.
În 2006, pianista a dat primul recital solo la Institutul Cultural Român Titu Maiorescu din Berlin. În 2008, a fost admisă la Konservatorium der Stadt Vienna, iar în timpul studiilor de licenţă a fost invitată să prezinte în primă audiţie muzică contemporană, aparţinând compozitorului Meinhard Rudenauer, la Bezirksmuseum Josefstadt şi la Österreichische Gesellschaft für Musik din Viena. În 2010, Lia Popa a câştigat o bursă de cercetare oferită de Institutul Cultural Român dinParis, unde a elaborat o lucrare despre creaţia lui George Enescu. De-a lungul anilor, Lia Popa a studiat cu distinşi profesori precum precum Klaus Sticken, Otto Probst, Mihaela Ursuleasa, Mihaela Constantin şi Carmen Soltuz şi a participat la cursuri de masterclass susţinute de Theodor Paraschivesco, Walter Kraft, Silke Thora-Matties şi Andreas Henkel.